Într-o dimineață însorită de aprilie dar puțin cam friguroasă pentru începutul primăverii , elevii claselor I-a B și I-a A de la Școala Gim.25 (însoțiți de doamnele profesoare Valeria Benchea și Delia Pescaru) au pășit cu încredere în miraculoasa lume a cărților , unii dintre ei regăsindu-se deja, în rândul cititorilor fericiți ai bibliotecii.
Am vorbit mai întâi despre PRIMĂVARĂ, acest frumos și special anotimp plin de culori, despre arborii și arbuștii care care înverzesc prima dată (salcia, mesteacănul, socul și porumbarul), despre livezile care îmbracă haine de sărbătoare prin înflorirea migdalului, mărului sălbatic, părului, piersicului și prunului, despre florile care ne încântă cu parfumul lor suav și cu frumusețea lor delicată (narcise, lalele, bujori, flori de nu-mă-uita și pe alocuri, flori de iasomie, despre gâzele firave care își fac apariția pe scena impresionantă a naturii și despre cele mai simpatice viețuitoare care ne bucură cu prezența lor în acest anotimp. dar mai su seamă animalele preferate, personaje nelipsite din poveștile primăverii:boboceii de rață, mielușeii, buburuzele și bineînțeles iepurașul, nelipsit din povestioarele de Paște, cel plin de surprize și drăgălășenii! 🐰
Astfel am intrat în lumea POVEȘTILOR frumoase, emoționante dar și folositoare pentru învățămintele pe care le transmit micilor cititori!
Poveștile O surpriză, pentru mielușel, Supa de morcovi și Buburuza vorbăreață le-au stârnit multe zâmbete !!!😊😉
Povestea lui Duck, bobocul de rață, o poveste despre răbdare și stăruință ne-a emoționat dar și bucurat cu finalul ei fericit, și pentru că au așteptat cu muuultă nerăbdare să își ia în serios rolul de cititor, numai bine a venit rândul poveștii Iepurele și Broasca țestoasă, povestea oferindu-i fiecărui iubitor de lectură ocazia de a citi, de a deveni personaj într-o poveste cu mult tâlc, în care iepurele încrezut este întrecut în cursa de alergat de o broască țestoasă înțeleaptă și foarte perseverentă! 🐢.
Îi felicităm pe toți și îi așteptăm cu CĂRȚI FRUMOASE ÎN FIECARE ZI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.