Faceți căutări pe acest blog

vineri, 27 octombrie 2023

NOI IUBIM ȘI OCROTIM PLANETA!

AZI, LA BIBLIOTECĂ:

VOIE BUNĂ, ENERGIE, COPII ADORABILI  împreună cu prietenii lor,  animăluțele (de pluș)!!!😉😊

                   🐰🐱🐶🐻🐰🐱🐶🐻🐰🐱🐶🐻🐰🐱🐶🐻


        Însoțiți de doamna profesoară Benchea Valeria, școlarii de la clasa pregătitoare C, clasa Elitelor, de la Școala gimnaziala nr.25, cu soarele în suflet și în ochișorii lor  luminoși, au venit la BIBLIOTECĂ,în acest "castel al cărților", întotdeauna primitor! 

        Într-un buchet frumos de metafore și gânduri sincere au strâns toată bucuria și dorința lor de a se afla în mijlocul cărților, în căutarea acestor "diamante" mereu scânteietoare, într-un univers infinit de informații  și frumoase provocări pe drumul Cunoașterii.

        Iubim NATURA pentru că NATURA este VIAȚĂ!

        Iubim NATURA pentru că NATURA ESTE TOTUL: PLANTE ANIMALE, OAMENI!

   **

    Frumusețea Pâmântului este necuprinsă, uluitoare, impresionantă! Să ocrotim această frumusețe, vocația noastră să fie mereu aceea de a conserva mediul înconjurător, de a fi  "prietenoși cu mediul" ca să ne bucurăm în fiecare zi de acest  miracol numit PĂMÂNT!

**

     Răsfoind împreună o ENCICLOPEDIE  a Pământului, câteva dintre minunile naturale ale lumii din zilele noastre, le-au stârnit curiozitatea și admirația: marile cascade ale lumii, arborii-mamut ai Americii(SEQOIA), craterele de pe Kilimandjaro, etc.)

     De la minunile lumii la minunățiile din grădini a mai fost doar un pas! Copiii au răsfoit plini de curiozitate enciclopediile despre plante, fructe și legume.

     Am rămas în lumea plantelor citindu-le copiilor "Povestea plăntuței perseverente", o poveste despre ajutor, curaj, emoție, empatie, despre VIAȚĂ! 

    Din lumea plantelor ne-am aventurat imediat în lumea animaleor    

  Momentul în care copiii au fost încurajați să povestească întâmplări cu animale întâlnite care aveau nevoie de ajutor și despre felul în care au acționat, a scos în evidență altruismul și seriozitatea cu care ei au gestionat astfel de momente și empatia de care au dat dovadă!.Am aflat cu această ocazia că între aceste animăluțe ajutate și ocrotite de copii au fost chiar și zburătoare, lilieci și porumbei! 👏  



























    SURPRIZELE de la finalul întâlnirii de azi au fost vizionarea viseoclipului  animat "SĂ PROTEJĂM NATURA"(sursa: internet) și vizionarea clipului muzical "OCROTIM NATURA" (sursa: internet).

    Nu a lipsit din această zi frumoasă și folositoare nici surpriza lor. cântecele voioase interpretate cu zâmbete și bucurie sub atenta îndrumare a doamnei profesoare!

Dragilor, sunteți MINUNAȚI!👏

Felicitări și nu uitați să 
OCROTIȚI NATURA!

vineri, 20 octombrie 2023

BUCURIILE TOAMNEI - ATELIER DE LECTURĂ & CREAȚIE

     Joi, 19 octombrie, Atelierul de lectură și creație "BUCURIILE TOAMNEI"  a adus împreună copiii din comunitate care, într-un ambrient plăcut, pe fundalul  discret al simfoniilor mozartiene, s-au bucurat de un moment poetic recitând și ascultând din poeziile copilăriei, atât de dragi și de duioase: Revedere de Mihai Eminescu, Rapsodii de toamnă și Balada unui greier mic de George Topîrceanu.




 


    
    Astfel, într-o stare plăcută de duioasă melancolie am trecut la creație și într-un timp relativ scurt, din mâinile lor dibace au prins formă frunze aurii și ciupercuțe, apoi arici drăgălași, toate atent înșirate la final într-o ghirlandă decorativă pe care a mai rămas puțin loc pentru mărgeluțe înșirate și pentru panglici!











        🍄🍁🍂🍎🍄🍁🍂🍃🍄🍁🍂🍏🍄🍁🍂🍃🍎


                                                                Toamnă frumoasă,
                                            toamnă duioasă,
                                                     îți mulțumim!

joi, 19 octombrie 2023

O CĂLĂTORIE ÎN FASCINANTA LUMEA CĂRȚILOR

 

    Într-o splendidă zi de octombrie, prietenii bibliotecii - elevii clasei a III-a B de la Școala gimnazială 25, însoțiți de doamna profesoară Bosînceanu Ionela, au sosit cu zâmbete și energie la BIBLIOTECĂ, pregătiți pentru o CĂLĂTORIE fascinantă în lumea cărților. 

   Într-o atmosferă plăcută și blândă de toamnă, CĂRȚILE COPILĂRIEI - frumos așezate într-un decor de  frunze aurii - i-au întâmpinat pe micii oaspeți ai bibliotecii.


ETAPA I - DRUMUL CĂRȚII DE LA AUTOR LA FORMA FINALĂ     

Cu un bagaj impresionant de informații despre CĂRȚI, despre DRUMUL CĂRȚII de la manuscris până la forma finală, și dând dovadă de multă seriozitate și interes, au recostituit în detaliu acest parcurs al cărții de la autor până pe rafturile bibliotecilor și ale librăriilor.  Toate aceste informații însușite atent din explicațiile anterioare ale doamnei profesoare, au fost reamintite, și completate la fața locului, aici, în CASA minunată și primitoare a CĂRȚILOR!

        Felicitări dragi copii pentru perseverența și implicarea voastră!👍👏

    



    





    Cu aceeași curiozitate și cu mult curaj au pus întrebări interesante:  

care este cea mai mare și cea mai grea carte din bibliotecă grăbindu-se să aprecieze cu propriile mâini acest "record" )😉👏

câte cărți numără în prezent biblioteca mirându-se nespus când au aflat ce număr impresinant de

volume se află azi pe rafturile bibliotecii!



ETPA II - CONCURS DE POEZII - 
                SCRISE DE COPII

Etapa finală a fost o frumoasă provocare pentru copii, aceștia fiind încurajați să scrie un mesaj frumos dedicat CĂRȚII, LECTURII - câteva versuri rimate😉, așa cum gândesc și cum simt ei în suflețelele lor luminoase!😍




    
    S-a lucrat în echipe, într-o frumoasă, inspirată și folositoare atmosferă colegială,  prietenească, iar rezultatul final a fost uimitor: o mulțime de versuri rimate, sensibile, sincere, unele chiar emoționante!

    Felicitări, dragilor și 
            Pe curând!😊👐

            





















    

vineri, 13 octombrie 2023

14 OCTOMBRIE - CALENDAR CULTURAL

 CIPRIAN PORUMBESCU


n. 14 octombrie, 1853,  Șipotele Sucevei, - d. 6 iunie 1883, Stupca (azi, "Ciprian Porumbescu", în județul Suceava)

        Ilustru compozitor român, unul dintre cei mai faimoși compozitori din vremea sa.

    A început studiile muzicale la Suceava și Cernăuți, unde conduce corul Societății Culturale Arboroasa. În 1871, la aniversarea a 400 de ani de la ctitorirea mănăstirii Putna, la festivități, alături de Eminescu, Slavici, A. D. Xenopol și Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimindu-i pe cei prezenți la eveniment cu minunatul său cântec de vioară.

    Cu ocazia unei burse, el își continuă studiile la Viena la Konservatorium fur Musik. În perioada în care studiază aici dirijează corul Societății Studențești "Junimea Română" 

   Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris cele mai valoroase piese ale sale, printre care se numără Rapsodia Română pentru orchestră, Serenadă, Altarul mănăstirii Putna, Inimă de român, Gaudeamus Igitur, Odă ostașilor români și altele.

    Printre cele mai populare lucrări muzicale se numără "Balada pentru vioară și orchestră" op 29, opereta "Crai nou" pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov, unde pentru scurtă vreme a fost profesor.

A compus muzica celebrului cântec patriotic Pe-al nostru steag e scris Unire și melodia fostului imn al României, Trei culori.

***

    Cântecele lui, îndeamnă la visare generații după generații. Ele au o vitalitate țâșnind din structura lor simplă melodică, fără artificii și căutări. Ele sunt ale noastre ca și cum ar fi fost de când ne știm pe lume, cum e limba ce-o vorbim. 

    Iar personalitatea lui captivantă, ochii aceia avizi de a vedea totul, spiritul capabil de a înțelege și simți frumosul, bucuria, tristețea, durerea, tot ceea ce fragilei noastre existențe îi este oferit, ne  îndeamnă la trăiri intense.

Cionca, Nina, Ciprian Porumbescu, Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Buc., 1974

    

NUANȚE AUTUMNALE

 "Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!"

                                                    Nichita Stănescu


🍁🍂🍃🍀🍁🍃🍀🍂🍃🍀🍃🍂

Dragi cititori,

     O mini-expoziție de lucrări în aquarelă realizate de colaboratoarea noastră Ionela Păcurariu vă așteaptă în holul bibliotecii. Nuanțele autumnale sperăm să vă bucure și să vă ofere o stare de bine și de confort atât de necesară sufletelor însetate de lectură, de frumos!

Vă așteptăm cu drag în fiecare zi!



luni, 9 octombrie 2023

Cu proiectul la BIBLIOTECĂ

 ATMOSFERĂ CREATIVĂ  & ENERGIE POZITIVĂ

Alți copii, alt registru de LUCRU ÎN ECHIPĂ!

De data aceasta este vorba de 

INSPIRAȚIE - CREATIVITATE - ORIGINALITATE

O POVESTE imaginată, inspirată, ilustrată!

Într-un mediu plăcut de creație literară, înconjurați de CĂRȚI și ajutați de propria inspirație,  se încurajează reciproc, se simt bine împreună, tachinându-se uneori, totul cu prietenie și înțelegere!

 


Succes dragilor, mâine la prezentare!😉



vineri, 6 octombrie 2023

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURA 2023

 Câștigătorul Premiului NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2023 este scriitorul și dramaturgul norvegian JOHN FOSSE, pentru piesele de teatru și pentru proza sa inovatoare.

                                                           sursa foto: Internet

      Premiul este acordat de Academia Regală Suedeză de Științe.

     Opera sa cuprinzătoare abordează o varietate de genuri: piese de teatru, poezie, eseuri, cărți pentru copii dar și traduceri.

    Deși în prezent, John Fosse este unul dintre cei mai jucați dramaturgi din lume, el a devenit tot mai apreciat și pentru proza




    


    

joi, 5 octombrie 2023

5 OCTOMBRIE - ZIUA MONDIALĂ A EDUCAȚIEI

 5 OCTOMBRIE - O  zi specială în care gândurile frumoase se îndreaptă cu admirație și respect spre cei care cu dăruire, profesionalism, dar și cu sacrificii contribuie la educarea și îndrumarea generațiilor: profesori, învățători, educatori.

            Îi felicităm pe toți dorindu-le sănătate și multe realizări și satisfacții profesionale! 

 ÎNVĂȚAREA și CUNOAȘTEREA sunt celebrate azi în mod deosebit, conștientizând pe deplin rolul acestora în evoluția societății și rolul lor esențial la progresul omenirii.


 


marți, 3 octombrie 2023

 În lumea lor,

în "lumea celor care nu cuvântă" ....


    O lume fascinantă, plină de curiozități, de minunății sau de mistere, aceasta este lumea lor, LUMEA ANIMALELOR.

  Fie că le avem aproape de noi sau le întâlnim zilnic în drumurile noastre, ori le căutăm și le cercetăm  în mediul lor de viață - indiferent de zona geografică căreia aparțin, ele sunt parte din viața Pământului, parte din viața noastră!

  Chiar dacă pentru noi, oamenii,  sunt "necuvântătoare", o mulțime de gesturi de recunoștință și de afecțiune pe care le primim de la ele, ne fac viața mai bună, mai ușoară, mai plină!

  Important este să ne dorim să le cunoaștem mai bine ca să le răsplătim corect afecțiunea, să le înțelegem, să le ajutăm!

    INFORMAȚIA există, indiferent de unde o primim: din cărți științifice (ENCICLOPEDII, ATLASE) din sfaturile cunoscătorilor, ale profesioniștilor sau, uneori, chiar și ale prietenilor cu suflet care le cresc și le ocrotesc, împărtășind cu ceilalți din experiențele și întâmplările lor.

    





            În fiecare an , pe 4 octombrie, le sărbătorim, pentru că

 și azi este ziua lor,

ZIUA ANIMALELOR!

***

          Dragi cititori, în colecțiile bibliotecii veți găsi oricând publicații care să vă ajute să le descoperiți, să le înțelegeți mai bine, să le ocrotiți!


    ***

Dragi copii,

    Mulți dintre voi sunteți pasionați de lumea dinozaurilor, atât de pasionați, încât le știți chiar și clasificările științifice! Impresionant!😊

     O mulțime de animale din zilele noastre  chiar dacă nu sunt de talia animalelor preistorice, se remarcă în regnul lor fiecare prin anumite caracteristici fizice, comportamentale, etc., astfel încât sunt menționate în enciclopedii și publicații într-un clasament (top) bine stabilit și precizat de oamenii de știință.

    Iată câteva curiozități din lumea animalelor care le situează pe următoarele în TOP 100 DE ANIMALE

    DRAGONUL DE KOMODO



   Este cea mai mare și mai grea șopârlă de pe pământ, dragonul de Komodo arată ca o creatură din epoca dinozaurilor. Acest prădător feroce este înarmat cu gheare ascuțite și cu dinți mai zimțați. Mănâncă aproape orice prinde, de la cerbi la animale mult mai mari, precum bivolul de apă. 

    Poate atinge o lungime de 3 m și o greutate de 150 kg. 

    Este răspândit în insulele Lesser Sunda din Indonezia.

    Dragonul de Komodo are peste 60 de dinți, fiecare cu o lungime de până la 2,5 cm. Dinții au margini zimțate ca ]n cazul rechinilor rechinilor.


    PASĂREA-RINOCER



     Această pasăre mare și puternică și-a primit numele datorită ciocului sau pliscului uriaș, care se aseamănă cu un corn de rinocer. Uimitorul plisc al păsării-rinocer este acoperit cu cheratină (un material tare și ușor) și are multe întrebuințări. 

    Ciocul foarte util și creasta roșie nu sunt atât de grele pe cât par, având pe alocuri în interior spații aerate, precum un fagure.

     Poate atinge o lungime de 80-90 CM și o greutate de 2 kg

     Este răspândită în sudul Asiei. 

    Pasărea-rinocer culege cu precizia unui expert boabe mărunte, semințe și muguri , gata să le arunce în aer, ca un adevărat jongler, și apoi să le înghită.

    

ȚESTOASA GIGANT DE GALAPAGOS


    Enorma țestoasă de Galapagos cântărește mai mult decât patru oameni adulți.

    Este una dintre cele mai mari broaște țestoase din lume și una dintre cele mai gigantice reptile. Țestul masiv este alcătuit din oase , iar broasca își poate retrage capul și membrele moi în ele pentru a se proteja.  Creatură pașnică și înceată, își petrece câteva ore în fiecare dimineață la soare, pentru a se încălzi. Apoi hoinărește prin împrejurimi, hrănindu-se cu frunze și flori.

    Doarme cel puțin 14 ore pe noapte.

  Această țestoasă poate supraviețui timp de un an fără să bea apă sau fără să mănânce, datorită organelor sale interne foarte lente și capacității de a stoca apa în organism.

    Țestoasele care se hrănesc pe uscat au carapacea bombată iar cele care se întind ca să mănânce plante mai înalte, au carapacea curbată în față, pentru a-și putea înălța capul.

Parker, Steve, Johnson, Jinny, TOP 100 ANIMALE, Ed. AQUILA, Oradea

    ****

    Copiii care au trecut azi pragul bibliotecii s-au bucurat de aceste publicații și de alte cărți interesante!😉