Faceți căutări pe acest blog

vineri, 13 octombrie 2023

14 OCTOMBRIE - CALENDAR CULTURAL

 CIPRIAN PORUMBESCU


n. 14 octombrie, 1853,  Șipotele Sucevei, - d. 6 iunie 1883, Stupca (azi, "Ciprian Porumbescu", în județul Suceava)

        Ilustru compozitor român, unul dintre cei mai faimoși compozitori din vremea sa.

    A început studiile muzicale la Suceava și Cernăuți, unde conduce corul Societății Culturale Arboroasa. În 1871, la aniversarea a 400 de ani de la ctitorirea mănăstirii Putna, la festivități, alături de Eminescu, Slavici, A. D. Xenopol și Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimindu-i pe cei prezenți la eveniment cu minunatul său cântec de vioară.

    Cu ocazia unei burse, el își continuă studiile la Viena la Konservatorium fur Musik. În perioada în care studiază aici dirijează corul Societății Studențești "Junimea Română" 

   Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris cele mai valoroase piese ale sale, printre care se numără Rapsodia Română pentru orchestră, Serenadă, Altarul mănăstirii Putna, Inimă de român, Gaudeamus Igitur, Odă ostașilor români și altele.

    Printre cele mai populare lucrări muzicale se numără "Balada pentru vioară și orchestră" op 29, opereta "Crai nou" pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov, unde pentru scurtă vreme a fost profesor.

A compus muzica celebrului cântec patriotic Pe-al nostru steag e scris Unire și melodia fostului imn al României, Trei culori.

***

    Cântecele lui, îndeamnă la visare generații după generații. Ele au o vitalitate țâșnind din structura lor simplă melodică, fără artificii și căutări. Ele sunt ale noastre ca și cum ar fi fost de când ne știm pe lume, cum e limba ce-o vorbim. 

    Iar personalitatea lui captivantă, ochii aceia avizi de a vedea totul, spiritul capabil de a înțelege și simți frumosul, bucuria, tristețea, durerea, tot ceea ce fragilei noastre existențe îi este oferit, ne  îndeamnă la trăiri intense.

Cionca, Nina, Ciprian Porumbescu, Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Buc., 1974

    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.