Faceți căutări pe acest blog

luni, 25 septembrie 2023

25 septembrie: CALENDAR CULTURAL

MUZICĂ

MARIA TĂNASE


n. 25 septembrie 1913, București - d. 22 iunie 1963 București

Maria Tănase - "pasărea măiastră a cântecului românesc"

**



    În colecțiile de carte ale Bibliotecii Județene ASTRA -FilialA Valea Aurie, se află o monografie dedicată "nemuritoarei artiste Maria Tănase", scrisă de Maria Roșca, o expunere cronologică a vieții sale artistice, o lucrare bazată pe o serie de documente ce alcătuiesc "un portret inedit al Mariei Tănase - acela al unei talentate culegătoare-interprete și creatoare de folclor, autoare de versuri a multor cântece prelucrate într-o concepție proprie, interpretă pe estrada nocturnă de restaurant, cântăreață de operetă, de comedii muzicale, spectacole de music-hall și de revistă, actriță de proză, interpretă de romanțe și de muzică ușoară, cupletistă, prezență în filme muzicale, profesoară de canto popular, folcloristă și chiar prezentatoare de spectacole.

    **

.................................................................................

    Ce are să fie mâine?

    Rostesc cuvântul răspicat, numai pentru mine: mâi-ne !,,, mâi-ne !...mâi-ne !...

    Ca și cum aș aprinde o lampă în întuneric.

    O lampă, la lumina căreia le mai strig o dată oamenilor ultima mea urare, pe care le-o fac din străfundul inimii:

    - Semănați, semănați mereu și peste tot! SEMĂNAȚI CÂNTECE ȘI FLORI! Ele, CÂNTECELE ȘI FLORILE ,  fac viața mai frumoasă!

Sbârcea, George, Viața romanțată a Mariei Tănase, Ed. Romhelion, București, 1991, p.50


📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖📖

LITERATURĂ

CARLOS RUIZ ZAFÓN

n. 25 septembrie 1964, Barcelona, Spania - d. 19 iunie 2020, Los Angeles, California, S.U.A

Scriitor spaniol, publicist și scenarist.

    
    

    Șase din cele șapte romane scrise de Carlos Ruiz Zafon se regăsesc în colecțiile de carte ale filialei Valea Aurie:

            El Palacio De Medianoce (Palatul de la Miazănoapte, 1994)

            Marina (1999)

            La Sombra del Viento (Umbra Vântului, 2001)

            El Juego Del Angel (Jocul Îngerului, 2008)

            El Prisionero Del Cielo (Prizonierul Cerului, 2011)

            El laberinto de los espiritus ( Labirintul spiritelor, 2016)      

    Operele sale au fost traduse în 35 de limbi și s-au bucurat de o deosebită recunoaștere pe plan internațional fiind premiate în repetate rânduri.

     Dintre operele scrise de-a lungul vieții, Palatul de la Miazănoapte, Luminile din septembrie și Marina sunt romane pentru adolescenti, pline de mister, se suspans.

            

    

  

joi, 21 septembrie 2023

 Atmosferă de lucru LA BIBLIOTECĂ


    După proiectele de istorie și geografie, a venit vremea pentru alte teme de lucru, de actualitate pentru zilele noastre:

despre ALIMENTE & ALIMENTAȚIE SĂNĂTOASĂ

    Din publicațiile bibliotecii, au aflat informații interesante despre CONSUMATORISM și despre impactul acestuia în viața noastră și a planetei.

    Este extrem de important ca în tot ceea ce facem, să luâm în considerare implicațiile acțiunilor noastre asupra mediului. Este esențial să ne schimbăm obiceiurile de consum, să conștientizăm conexiunile dintre numeroasele probleme de mediu, apelând la conștiința civică, achiziționând doar ce este necesar consumului și eliminând achizițiile inutile.



marți, 19 septembrie 2023

 GHEORGHE LAZĂR - 200 DE ANI DE LA MOARTE

GHEORGHE LAZĂR







5 iunie 1779, Avrig - 17 septembrie 1823, Avrig

Iluminist român, Ilustru pedagog, fondator al învățământului în limba română, întmeietor al Școlii de la Sf. Sava din București, prima școală superioară românească, teolog, profesor la Seminarul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu, participant la Revoluția de la 1821 în Țara Românească, scriitor și traducător de cărți în limba română, "enciclopedist" bine ancorat în științele veacului al XVIII-lea (teologie, filosifie și științe fizico-matematice.


 ȘCOALA DE LA SF. SAVA

    Este cel  mai vechi institut de cultură din țara noastră, istoria ei confundându-se cu istoria învățământului de la noi

    Multe figuri progresiste ale trecutului nostru au învățat la școala întemeiată de către Gheorghe Lazăr. Împreună cu Bălcescu și Ghica erau elevi la această școală și Grigore Alexandrescu, Cezar Boliac, Dimitrie Bolintineanu. Acești scriitori , fruntași ai generației de la 1848, s-au format la școala întemeiată de Lazăr în spiritul în care el a fondat învățământul în limba română. 

    Mai târziu au trecut pe la Sfântul Sava scriitorii Alexandru Odobescu, Alexandru Depărățeanu, Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Tudor Arghezi, Gala Galaction, Alexandru Sahia, pictorii Tedor Aman, Ștefan Luchian și artistul Constantin Nottara.

    În trecutul acestei școli apare figura luminoasă a lui Gheorghe Lazăr.

    A fost un răspânditor de cultură în straturi cât mai largi, într-o vreme când cultura era socotită un bun și un drept al celor bogați. Când în această țară cartea era o raritate, și aceea scrisă în limbi necunoscute de popor, Lazăr a tradus și a scris cărți în limba românească, pentru a sparge bezna în care era ținută marea majoritate a poporului.


Macovescu, George, București, Ed. Albatros, 1973, p.133-134.

***

    În data de 17 septembrie, 2023, la Avrig s-au comemorat 200 de ani de la moartea cărturarului Gheorghe Lazăr, prilej cu care a fost dezvelită și sfințită statuia cărturarului în noua locație La castani, unde a fost adusă din Piața Mare a Sibiului

    Bustul realizat în bronz de către sculptorul sibian Kurtfritz Handel, se află în Parcul ASTRA, în inima Sibiului.




vineri, 15 septembrie 2023

 

Septembrie ...


    Rătăceam pe aleile parcului și pe alte cărări mai singuratice și mai tăcute, cu gândurile și cu grijile îchise bine în rucsacul mic ca să nu-mi alunge melancolia.

    Soarele mă alinta cu degete călduțe strecurate prin frunzișuri și mă bucuram de frunzele încă verzi, de  susurul abia auzit al apei și de ciripitul vesel al păsărilor, sus, pe ramurile umbrite!

    Fața mea era numai zâmbet, un zâmbet curat, născut dintr-un reflex spontan de adorație a frumuseților pe care Natura le etalează în toate formele ei!

    După o scurtă și plăcută rătăcire, talbloul se transformă ușor, tonuri de galben, de ocru, de brun, presarate cu o pensulă nevăzută peste covorul de iarbă, printre copaci,, ici-colo în frunziș, schimbă brusc monocromia peisajului.

        Din trunchiul bătrân TOAMNA, iată,  și-a făcut șevalet, și amestecând bronzuri din cele mai fine, PICTEAZĂ! 

    O voi găsi aici și mâine! Și într-o bună zi, când voi reveni,  voi descoperi cu încântare opera ei desăvârșită: un pastel autumnal perfect din care nu vor lipsi ghindele, castanele și nucile pitite în covorul multicolor de frunze și veverițe jucăușe asemeni unor copii veseli, alergând  și strângându-le ca pe niște comori în cămările lor minunate!


 🍁🍂🍃🍁🍂🍃🍁🍂🍃🍁🍂🍃🍁🍂🍃🍁🍂🍃🍀🍁






        

    

   

luni, 11 septembrie 2023

 Dragi copii,


    Un an școlar nou, frumos, promițător vă așteaptă!

    Folosiți cu înțelepciune  fiecare prilej de a A AFLA, A ÎNVĂȚA, A DECOPERI lucruri noi!

    INFORMAȚIA este garanția succeselor voastre pe mai departe iar CĂRȚILE sunt garanția unor informații exacte, concrete, verificate de care aveți nevoie pentru a vă asigura succesul deplin și recunoscut în viață!

    Căutați esența informației și porniți mai departe în CERCETARE, DOCUMENTARE!

💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮💮


    Să fiți sănătoși, dragilor!

    Să aveți inspirație, să fiți creativi, și

    nu uitați că totul în viață trebuie să aibă un scop pentru care merită să mergeți până la capăt!

📖 📖 📖 📖 📖 📖 📖 📖 📖 📖 📖 📖 📖 📖 📖 📖 📖 📖 📖

       CITEȘTE!

        SCRIE!

    DESCOPERĂ!

Nu lăsa să treacă viața în zadar!

Să lași ceva în urma ta!


    

marți, 5 septembrie 2023

ACHIZITII NOI DE CARTE la bibliotecă

 Dragi copii,

📖  📚

o ediție nouă de CARTE ȘCOLARĂ (bibliografie școlară) cu autori clasici din literatura română și din literatura universală



și o frumoasă SERIE DE AUTOR din operele  scriitorului JULES VERNE


            


vă așteaptă să vă bucurați de ele!!!

*

👉 Volumul  MOMENTE ȘI SCHIȚE alese pentru copiii,

are o grafică de excepție, frumos și artistic realizată, astfel încât vă aduce aproape lumea minunată a personajelor caragialiene.





👉 Colecțiile de știință (atlase și enciclopedii) pentru voi, dragi copii, s-au îmbogățit azi cu  două publicații interesante ,




ATLAS ISTORIC cu personalități
și DECE? - Prima mea carte de întrebări

BIBLIOTECA vă asteaptă!