Faceți căutări pe acest blog

marți, 17 mai 2022

BUCURIA LECTURII


  La biblioteca Valea Aurie au ajuns azi cu voioșie dar și curiozitate preșcolarii de la Grădinița nr. 25, grupa germană, însoțiți de doamna dir. adjunct Monica Popescu, de doamna educatoare Alexandra Demian și de părinți.

    Prichindeii au aflat din primele minute câteva lucruri esențiale despre bibliotecă ( ce este, cum sunt aranjate/ ordonate cărțile din bibliotecă, cum se pot bucura de oferta bogată și folositoare de carte pentru preșcolari, dar și informații despre publicațiile în limba germană, bilingv, exerciții de vocabular de care se pot bucura în calitate de cititori ai bibliotecii.

      Apoi, a venit vremea poveștilor! Copiii au ascultat cu mare atenție cele două povești, Povestea Ursulețului Martinel din volumul Deschideți mintea și inima - Ed. Aquila, și povestea Furnicuțele și comoara din cartea Povești cu animale din lumea întreagă de Angela McAllister. Pentru că au fost foarte atenți și inspirați, au dat răspunsuri corecte la toate întrebările care au urmat pe marginea textului citit.

    În continuare, prichindeii au făcut cunoștință cu minunatele cărți de basme și povești pe care le vor găsi în rafturile bibliotecii și de care se pot bucura împreună cu toată familia.

    Bucuriile zilei nu s-au terminat! Au urmat poeziile! Copiii au ascultat cu interes poezii din volumul Iepurașul năzdrăvan dar și poezia Un pisoi de porțelan stă de vorbă c-un motan, de Otilia Cazimir.

    La finalul întâlnirii, trenulețul de copii a pornit în călătorie spre zona de carte pentru preșcolari.

    La vederea atâtor cărți minunate, entuziasmul lor a fost maxim!

    Îi așteptăm cu bucurie să revină!













   














    









luni, 16 mai 2022

POSTEVENIMENT - ZIUA și NOAPTEA MUZEELOR

 














***

    Ziua de sâmbătă, 14 mai, a fost un moment de sărbătoare dar și un bun prilej de revedere cu iubitorii lecturii.

    Copiii din cartierul Valea Aurie au venit cu bucurie la Atelierul de lectură! Au citit, au discutat, au socializat direct, așa cum fac în mod obișnuit atunci când ne întâlnim la Cercul de lectură.

    Și chiar dacă nu am mai citit așezați în cerc, pe scaunul cititorului s-au simțit în largul lor. Au lăsat emoțiile și au citit frumos și cursiv. Cei mai mici dintre ei, au ascultat cu atenție și răbdare, cei mai mari au citit frumos și i-au încurajat pe cei mai mici cu aplauze și aprecieri!

    La sfârșitul întâlnirii noastre, Miruna ne-a surprins din nou cu o compoziție proprie: poezia "Muzeul florilor", o poezie plină de sensibilitate și de culori.

*

    Socializarea și dezinvoltura au creat o motivație pozitivă și o atitudine adecvată pentru acest gen de activități.

    A fost FRUMOS ȘI FOLOSITOR!

   



vineri, 13 mai 2022

 Dragi cititori,


Sâmbătă, 14 mai 2022,

 sărbătorim împreună

ZIUA  și NOAPTEA MUZEELOR!

La sediul central al Bibliotecii Județene ASTRA dar și la filiale acesteia, 

vor avea loc o serie de activități educaționale cu participarea elevilor sibieni (ateliere de lectură și de creație plastică)

 dar și evenimente culturale care  se adresează publicului larg (expoziții documentare, spectacole de teatru și muzică), tururi ghidate de vizitare ale Palatului ASTRA  și program de CINEMATECĂ.

                                                                                     ( preluat de pe siteul bibliotecii ASTRA)                          

  La filiala Valea Aurie, între orele 11.00 - 12:30, se va desfășura ATELIERUL DE LECTURĂ,

cu participarea copiilor din comunitate.    

 La orele 17 și 20, în cadrul evenimentului CINEMATECA ASTRA,  se va putea viziona  Retrospectiva Audrei Hepburn.                                                              

Vă așteptăm cu bucurie!

miercuri, 11 mai 2022

 Astăzi au trecut pragul bibliotecii preşcolarii de la Şcoala Gimnazială nr.25 din cartierul Valea Aurie, Sibiu, însoţiţi de prof. Monica Popescu - director adjunct, de doamna educatoare Păcurar Maria şi de părinţi.

Plini de entuziasm şi foarte curioşi, unii dintre ei aflându-se prima dată într-o bibliotecă, au fost încântaţi să descopere mulţimea de cărţi frumos aranjate şi ordonate din rafturile de bibliotecă.

Au ascultat două poveşti frumoase ("Povestea puiului de căprioară'' - o poveste duioasă despre prietenie şi curaj şi povestea hazlie "De ce n-are ursul coadă " din volumul "Poveşti din lumea întreagă" de Angela McAllister, apoi au particpat activ la momentul următor în care au fost solicitaţi şi încurajaţi să răspundă la căteva întrebări legate de personajele de poveste şi de momente importante din cuprinsul lecturii.

    Răspunsurile corecte şi imediate au fost dovada atenţiei, seriozităţii dar mai cu seamă a plăcerii cu care aceşti copii minunaţi au ascultat poveştile.

    La fel de atenţi şi de încântaţi s-au arătat şi de  poeziile pentru copii care au făcut deliciul micilor ascultători: "Un arici", "Urechilă", "Cip-Cirip", din volumul "Iepuraşul năzdrăvan", scrise de Coca Popescu.

    Ziua aceasta minunată s-a încheiat cu un tur de bibliotecă şi cu oprire în zona de carte pentru preşcolari acolo unde copiii au descoperit cu mare încântare o mulţime de cărţi frumoase şi foarte folositoare!

    Întâlnirea a fost presărată cu scurte poezioare şi cântecele pe care cei mici, coordonaţi de doamna educatoare, le-au recitat şi interpretat cu mare plăcere şi cu talent.

    Îi aşteptăm cu drag să revină!











***
    Aceste activităţi se derulează în cadrul proiectului "Citim împreună" şi au ca obictive principale familiarizarea copiilor cu spaţiul bibliotecii şi regulile de funcţionare ale acesteia, stimularea interesului pentru lectură şi dezvoltarea prin lectură a creativităţii şi imaginaţiei copiilor.


vineri, 6 mai 2022


*

 Uniunea Europeană (UE) reprezintă un proiect de integrare europenă iniţiat în 1993, odată cu intrarea în vigoare a tratatului semnat la Maastricht (Olanda) în 1992 (Tratatul de instituire a Uniunii Europene) de mai multe state occidentale, cu scopul de a întări legăturile economice, sociale şi politice dintre statele participante pentru a realiza o uniune din ce în ce mai strânsă între popoarele europene.

Enciclopedia Uniunii Europene, Ed. Meronia, Bucureşti, 2006, pg.25

***

    Publicaţiile informative prezente în expoziţia de vitrină dedicată zilei de 9 mai, Ziua Uniunii Europene (Enciclopedia Uniunii Europene, Uniunea Europenă - atlas geografic pentru şcolari, etc.)  pot fi consultate în sala de lectură a filialei Valea Aurie sau pot fi împrumutate începând cu data de 16 mai 2022.


joi, 5 mai 2022

5 MAI - CALENDAR LITERAR: HENRYK SHIENKIEWICZ

 Recomandări de lectură

Henrik Shienkiewicz.

PRIN PUSTIU ŞI JUNGLĂ



Un roman impresionant şi o aventură captivantă.

Pasionat de călătorii, Shienkiewicz ajunge în perioada 1889 - 1891pe "continentul negru".

Drumul parcurs de scriitor poate fi reconstituit cu ajutorul Scrisorilor din Africa, pornind de la Mediterana, apoi oprirea în Egipt - unde rămâne o lună, vizita la Piramide, în Alexandria, călătoria cu trenul spre Suez şi mai apoi la Zanzibar prin Bab-el Mandeb şi Aden. Expediţia de vânătoare la care participă trebuie întreruptă deoarece scriitorul se îmbolnăveşte de friguri dar această aventură teribilă a constituit tocmai sursa de inspiraţie a romanului Prin pustiu şi junglă, un roman pentru tineret dar agreat şi apreciat deopotrivă de cititorii adulţi pasionaţi de călătorii şi aventură.

Personajele centrale ale romanului sunt Stas Tarkowski, un tânăr de paisprezece ani şi prietena acestuia de 8 ani, "micuţa (englezoaică) Nel Rawlison, frumoasă ca o cadră", o fetiţă sensibilă dar foarte destoinică.

    Aciunea romanului se petrece la sfârşitul secolului al XIX- lea, într-o perioadă tumultuoasă în unele teritorii africane, mai cu seamă în Sudan, acolo unde Mahdi (nume preluat de şeicul Mohammed Ahmed Abd Allah în 1881) a organizat o răscoală împotriva englezilor şi a egiptenilor, cucerind Khartoum în anul 1885. Răscoala a fost reprimată în anul 1898 de Herbert  Kitchener.

    Prietenia strânsă dintre părinţii celor doi copii, domnul Rawlison, unul dintre directorii Companiei Canalului de Suez şi Wladyslaw Tarkowski, inginerul şef al aceleaşi Companii, amândoi văduvi care locuiau la Port Said şi se vedeau zilnic în cadrul serviciului, a fost şi mai mult consolidată de nenorocirile care s-au abătut asupra lor  prin pierderea soţiilor, sporind dragostea părintească cu care işi ocroteau, creşteau şi educau cei doi copii.

    Stas se născuse, crescuse şi copilărise la Port Said, aproape de canalul de Suez şi era numit de către colegii tatălui "copilul pustiului" pentru că iubea escapadele lungi pe dig şi se plimba cu barca pe lacul Menyaleh aventurându-se până departe în pustiu pe cal sau pe cămilă. La paisprezece ani devenise unul dintre cei mai buni înotători din Port Said. Asculta povestirile sudanezilor despre întâlnirile acestora cu animalele mari de pradă şi visa cu ochii larg deschişi. Din fericire, toată experienţa dobândită de Stas în toţi aceşti ani face din el un tânăr curajos şi în foarte scurt timp îl va ajuta să supravieţuiască împreună cu mica lui prietenă şi să scape din capcana în care sunt atraşi după ce-şi petrec Crăciunul alături de părinţii lor plecati pe şantier, la canalele de lângă El-Lahum, la Sud-est de Medinet şi mai departe, de-a lungul Nilului, unde trebuiau să inspecteze lucrările. Este un bun prilej pentru cei doi copii de a face excursii, uneori însoţiţi de câinele  Saba dar şi de cei doi sudanezi vicleni şi avizi de câştiguri, Idris şi Gebhr care vor pune în primejdie viaţa copiilor ademenind-i cu minciuni într-o călătorie aranjată spre El Gharak, sub pretextul fals de a-i însoţi pe aceştia la părinţii lor. Răpirea copiilor este începutul calvarului în pustiu.

    Părinţii află cu disperare despre complotul mişelesc şi pornesc în căutarea copiilor.

    Goana prin pustiu şi disperarea îi epuizează pe copii dar aceştia nu-şi pierd speranţa. Stas, Nel şi dădaca ei, Dinah, care-i însoţea şi care era mai speriată decât copiii, sunt acum prizonierii beduinilor, ai sudanezilor şi ai pustiului.

    Curajos, ager şi neânfricat, tânărul Stas va găsi momentul prielnic să se elibereze împreună cu micuţa şi firava Nel, rătăcind însă prin jungla sălbatică, nelocuită, plină de pericole, împreună cu Kali, noul lor prieten african.

    Dincolo de frica de necunoscut, întâlnirea cu animalele sălbatice gnu, pufu, ariele, antilope, elefanţi, bivoli, rinoceri au fost tot atâtea prilejuri de încântare. Prietenia cu elefantul King le asigură pentru o vreme protecţia în faţa celorlalţi prădători ai sălbăticiei.

    Atitudinea lui Stas faţă de Nel este protectoare şi încurajatoare.

    În a cincea zi de călătorie, Stas mergea alături de Nel pe spinarea lui King, pentru că înaintau printr-o fâşie de salcâmi care creşteau atât de deşi, încât caii puteau să avanseze numai pe drumul deschis de elefant. Era o dimineţă însorită şi ierburile străluceau de rouă. Copiii discutau despre călătorie şi despre apropierea cu fiecare zi de ocean şi de părinţii cărora nu încetaseră să le ducă dorul.

    Aventurile şi peripeţiile trăite într+un sat de negrii, uciderea sălbăciunii wobo - felina uriaşă ce semăna cu o panteră - care ameninţa viaţa fetiţei,  atacurile triburilor sălbatice, vor fi tot atâtea încercări pe drumul de întoarcere spre casă.

Cele patru "drumuri" pe care le-au străbătut copiii de când au fost răpiţi la Faizum (Faiyum - Khartum, Khartum -  Fashoda, de la Fashoda până la trecătoarea unde au găsit elefantul şi de la muntele Linde până la Lacul Bassa Narok), au culminat cu al cincilea drum, până la ocean, poate cel mai dificil având în vedere epuizarea fizică şi psihică, ameninţarea triburilor africane aflate în permanent conflict, dar şi  pustiul care îi astepta ameninţător, lipsa apei şi agresivitatea climei.

    În cel mai crunt moment de disperare şi deznădejde apare speranţa, salvarea. Expediţia guvernamentală trimisă pentru cercetarea panterelor nord-estice ale muntelui Kilimanjaro care aflase din presă de dispariţie celor doi copii le vin în ajutor după ce descoperă mesajul scris de aceştia pe un zmeu de hârţie prins în vârful unui copac, "al cincizecişipatrulea zmeu lansat din munţii care înconjoară un lac".

    Eroismul tânărului Stas şi sacrificiul de care este în stare pentru salvarea micuţei prietene, este exemplar "şi pe fetiţă a smuls-o din robie şi a salvat+o".

    Despărţirea de tânărul negru Kali este dureroasă dar este urmată de fericirea revederii celor doi părinţi după o călătorie la Suez cu un vapor franţuzesc.

    După întoarcerea de la Port Said, domnul Rawlison o duce pe Nel în Anglia iar Stas este transferat la o şcoală din Alexandria. Drumurile lor s-au despărţit pentru o vreme dar după alţi zece ani, aceştia îşi unesc destinele cu binecuvântarea părinţilor şi se întors în Europa cu un bagaj de amintiri şi experienţe de viaţă unice şi de neuitat-

    



.



    










luni, 2 mai 2022

2 MAI - ZIUA NAȚIONALĂ A TINERETULUI

 

Tineretul este fericit pentru că are capacitatea de a vedea frumusețea. Oricine păstrează capacitatea de a vedea frumusețea nu îmbătrânește niciodată.

Franz Kafka

O tinerețe trebuie privită cu respect. De unde știm că viitorul său nu va fi egal cu prezentul nostru?

Confucius

Tinerețea este darul naturii dar vârsta este o operă de artă.

Stanislaw Jerzy

sursa: internet

***

Ziua Națională a Tineretului se sărbătorește în România începând din anul 2005.

În acestă zi, o serie de activități sociale, culturale, artistice și sportive, care vizează domeniile de interes ale tinerilor,  vă sunt dedicate vouă!

*

Să aveți sănătate, înțelepciune

 și multe realizări frumoase pe drumul vieții!

*

Biblioteca vă așteaptă cu o mulțime de cărți 

frumoase și folositoare!