POVESTE DE VARĂ.

Într-o vară fierbinte 

O POVESTE DESPRE PRIETENIE ȘI ALTRUISM  pentru cei mici 

(cum să devii din egoist, altruist)

Deschideți inima și mintea

povești terapeutice

PLOAIA

    Într-o grădină de la marginea unei case stăteau așezate frumos, în rânduri, flori de diferite feluri. Doar într-un colț erau unul lângă celălalt un crin alb, înalt, care își ridica semeț capul spre soare și o panseluță.

Deși fiecare dintre aceste flori se regăseau în grupuri frumos organizate și separat plantate, se pare că vântul a purtat semințele și le-a așezat pe aceste două plante una lângă cealaltă, separate de restul. Crinul se considera îndreptățit să primească mai mult decât panseluța pentru că el este mai mare și are nevoie de mai multă energie. De fiecare dată când ploua, crinul își așeza petalele deasupra panseluței pentru a aduna toată apa doar pentru el. Asta se întâmpla de fiecare dată, iar panseluța era nevoită să se mulțumească cu câteva picături rătăcite.

    - Te rog, lasă-mi și mie puțină apă. Și mie îmi este sete și aș vre asă primesc niște apă, se ruga de fiecare dată panseluța.

    - Dacă eu mă satur de apă îți las și ție, dacă nu să taci căci eu sunt mai mare și știu ce fac răspundea crinul.

    A sosit seceta și ploaia nu își mai făcea apariția. În casa de care aparținea grădina trăia un băiețel. Se tot uita la flori și prinsese drag de micuța panseluță. Venea zilnic și îi aducea în micuțele sale mâini apă pentru a o ajuta să crească. În acea peioadă de secetă panseluța crescuse mult și se umpluse de flori. Crinul începea să se ofilească acum și își dădea seama cât rău îi făcuse plăntuței de lângă el. Și Și el și-ar fi dorit acum să primească apă și vedea cât este de greu să stai fără. El păstrase totul pentru el, vroia ca el să aibî toată apa de ploaie, fără să-l mai intereseze soarta celor din jur. Își propusese ca atunci când va mai ploua să împartă cu panseluța apa de ploaie, înțelegând acum cât este de greu să îți dorești ceva și să nu poți avea pentru că alții vor totul pentru ei.

    Iată că cerul începu să se înnoreze  și stropii de ploaie din ce în ce mai mari și mai deși începură să cadă. Crinul se bucura din plin de această mult așteptată apă, dar nu uită de panseluță. Se uită la ea și o întreb

    - Frunzele mele lasă apa să cadă și asupra ta?

    - Da, e foarte bine așa, ploaia ajunge la mine. Îți mulțumesc că ți-ai făcut griji pentru mine, răspunse panseluța. De când îți faci griji pentru mine? întrebă panseluța.

    - Când a fost secetă mi-am dat seama cât de greu e să stai fără apă și să privești cum cineva de lângă tine este udat. Atunci eu mi-am dat seama că m-am gândit doar la mine, și îmi pare rău că te-am rănit.

    - Mă bucur că ai ajuns să gândești așa.

    - Cu plăcere! Te rog să-mi spui dacă te acopăr din greșeală, mai adăugă crinul.

    Din acea zi cei doi își țineau companie unul celuilalt, discutau, dar mai ales împărțeau tot ce aveau.