Miorița
✦
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei
Cu trei ciobănei.
Unu-i Moldovan,
Unu-i Ungurean,
Și altu-i Vrâncean.
Iar cel Ungurean
Și cu cel Vrâncean,
Mări se vorbiră,
Ei se sfătuiră,
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel Moldovan
Că-i mai ortoman,
Ș-are oi mai multe
Mândre și cornute,
Și cai învățați
Și câini mai bărbați! ...
Dar cea Mioriță
Cu lână plăviță
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
- Mioriță lae,
Lae, bucălae,
De trei zile-n coace
Gura nu-ți mai tace !
Ori iarba nu-ți place,
Ori ești bolnăvioară,
Drăguță Mioară?
- Drăguțule bace !
Dă-ți oile-ncoace
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi+Și umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îți cheamă ș-un câne
Cel mai bărbătesc
Și cel mai frățesc,
Că l-apus de soare
Vreau să nu te-omoare
Baciul Ungurean
Și cu cel Vrâncean !
- Oiță Bârsană,
De ești năzdrăvană
Și de-o fi să mor
În câmp de mohor,
Să spui lui Vrâncean,
Și lui Ungurean
Ca să mă îngroape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi,
În dosul stânii
Să-mi aud cânii.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Flueraș de fag,
Mult zice cu drag!
Flueraș de os,
Mult zice duios !
Fluieraș de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul când a bate
Prin ele-a răzbate
Ș-oile s-or strânge
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
Cu-o mândră Crăiasă,
A lumii mireasă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
Soarele și luna
Mi-au ținut cununa.
Brazi și păltinași
I-am avut nuntași,
Preoți, munții mari,
Păsări lăutari,
Păsărele mii,
Și stele făclii !
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întâlni
Măicuță bătrână
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmpi alergând,
De toți întrebând,
Și la toți zicând:
Cine-au cunoscut,
Cine mi-au văzut
Mândru ciobănel
Tras printr-un inel?
Fețișoara lui
Spuma laptelui,
Mustățioara lui
Spicul grâului ;
Peri;orul lui
Pana corbului ;
Ochișorii lui
Mura câmpului?
Tu, Mioara mea,
Să te-nduri de ea
Și-i spune curat
Că m-am însurat
Cu-o fată de Crai
Pe-o gură de rai,
Iar la cea mâicuță
Să nu-i spui, drăguță,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntași
Brazi și păltinași,
preoți, munții mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii
Și stele făclii ! ...
✦ ✦
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.