Florile verii: MACII

 Macii

    Macii aparțin familiei Papaveraceae.

        Se cunosc numeroase soiuri și specii diferite de mac, unele specii crescând sălbatic și au aspect de buruieni iar altele sunt arbuști.

        Cele mai populare soiuri de maci care se pot culriva și în grădini sunt:

    Macul de porumb (Papaver rhoeas) înflorește primăvara sau la începutul verii și poate fi întâlnit într-o varietate de culori, de la roșu, alb, galben, roz, până la nuanațe de somon și liliac. Acest soi include tradiționalul Mac roșu Flandre.

    Macul din soiul Shirley are petale din flori mătăsoase.

    Macul Oriental, Macul de California, Macul de Himalaya (renumit pentru florile sale albastre) și Macul Islandez sunt alte soiuri cunoscute de maci care pot fi cultivate.

    https://ro.haenselblatt.com/

    Cele mai frumoase peisaje cu  maci din România se găsesc în nordul Moldovei, între Dorohoi și Iași, în județul Botoțani, în apropierea drumurilor județene dar și în sudul Moldovei, și în  Dobrogea.

    Cele mai spectaculoase câmpuri și pajiști cu maci din România se află între Ploiești și Comarnic, în zona Măcin, lângă Brăila dar și în zona Râșnov. 

https://blog.travelminit.ro/unde-gasesti-campuri-cu-maci-in-romania

Legenda macului

    Cică florile cele frumoase, roșii, pe cari le vedem noi presărate prin lanuri și pe câmpie, de le zicem maci, n-ar fi răsărit ele de la început, ci mai târziu, încoace, din durerea sufletului de mamă.

    Odată, de mult, o mamă văduvă și sărmană avea și ea pe sufletul ei un odor de fecior, la care se uita ca la lumina ochilor. Că era bun și cuminteși asculta de vorba maică-si, ca de sfânta evanghelie.

    Acu, într-o zi, neavând biata femeie de nici unele la casa ei și neștiind ce să-i dea băiatului de mâncare, a scos un ștergar ales pe margine, de-l avusese dar de la maică-sa pe când se măritase și dându-i-l frumos băiatului, îl trimise taman în alt sat, la un neam al ei, ca să-i dea pe el un căuș de mălai și un boț de brânză.

    Da bordeiul văduvei era la marginea satului și ca să treci în satul celalt, trebuia să tai pădurea mare și întunecoasă, apoi o câmpie și dup-aceea, un deal și-o vale, pustie nevoie mare.

    I se strângea inima femeii de grijă. când socotea că-i atâta cale lungă pentru biet fecioru-său, care de sărăcie și nemâncare, de abia se ținea pe picioarele-i șubrede, dar ce era să facă? își făcu o cruce, îl puse și pe copil să se închine să zică un 'Doamne ajută' și-l porni la drum.

    Pornise băiatul cam când era soarele de două suliți pe cer și acu, acu sta să-nsereze și bietul copil nu mai venea.

    Biata maică-sa făcea ce făcea, ieșea în prag, punea mâna strașină la ochi și cerceta zarea. De fecior nici gând.

    Dacă văzu ea că asfințește soarele și nici țipenie de vietate nu se zărește cât cuprinzi cu ochiul, își trase ștergarul bine pe cap, înțepeni ușa bordeiului și mai mult moartă decât vie, porni să afle de urma fecioru-său.

    Merse ea mai întâi mai domol, trecu pădurea și ieși pe câmpie. Din vreme în vreme, își striga feciorul pe nume, doar, doar i-o răspunde dar pădurea tăcea ca mormântul. O cuprinse atunci o frică de moarte și o luă la fugă peste câmpul plin de de mărăcini și unde punea piciorul, tot în mărăcini se înfunda și-l scotea plin de sânge. Dar ea nu poa să simtă ceva, că în sufletul ei alta nu simțea, decât dorul de copilu-i rătăcit ori, ferește Doamne, mâncat de fiarele sălbatice din pădure.

    Și alerga sărmana într-un suflet și la tot pasul picura sângele din tălpile-i împunse de spini și unde cădea picătura de sânge, răsărea o floare mare și roșie, până ce se umplu câmpia toată de asemenea flori. Taman când răcnea ea mai amar: "Ionică, Ionică", numai ce auzi de dincolo de deal, un glas slab de copil venit ca de la mare depărtare, care îngâna "Mamă, mamă".

    Femeia nu mai simți nici urcușul greu al dealului, nici clina repede a văii și într-o clipită fu lângă copil, unde căzu grămadă.

    După ce-și mai veni în fire, își luă feciorul în brațe și porni cu el înapoi acasă.Dar când să treacă peste câmpie, ce să vezi? Numai flori roșii, încotro cătai cu ochii. 

    De atunci se zice că ar fi macii pe pământ.

(Legende românești despre flori, Ed. ANTEEA, Cluj-Napoca, 2009, pg. 25 - 27)