Marga Dor

Epitaf pentru floarea de mac

Vara aceasta fierbinte și lungă

mă pune pe gânduri.

Să nu ne-ajungă

blestemul iernii

pe care am hulit-o!

Iarba pârjolită

strigă în urma mea

cerșindu-mi umbra!

Scriu câteva rânduri

cu inima strânsă și vlăguită

ca o floare de mac

într-un câmp de ciulini

uitat de ploi și de lume.

Mă feresc de mărăcini

și totuși gleznele mele

sângerează ușor.

Nu-i nici un nor,

nici măcar unul!

Cu disperare am iubit

această vară cu florile ei

de aur și de lumină

și acum din disperare

încerc să le acopăr cu trupul meu

scut peste grădină

și peste câmpiile de mac.

Nu mai știu ce să fac

și cum să strig ploaia 

care nu mai vine !

Încep cu lacrimile mele

calde și grele.

Le las să cadă peste pământul crăpat.

Sinistră hartă!

Canioane seci taie pământul

devenit pulbere și praf.

Cu degetele umezite-n lacrimi,

scriu un epitaf

pentru toate florile trecute prea devreme

dar mai ales pentru floarea de mac!

Nu mai stiu ce să fac!

Nu mai știu ce să fac!

                      (din volumul "... ca Marea, și sufletul meu ...!"