ZILELE EMINESCU

  OPERA LITERARĂ EMINESCIANĂ

***

FREAMĂT DE CODRU

Tresărind scânteie lacul

Și se leagănă sub soare,

Eu, privindu-l din pădure,

Las aleanul să mă fure

Și ascult de la răcoare

                Pitpalacul.

Din izvoare și din gârle

Apa sună somnoroasă;

Unde soarele pătrunde

Printre ramuri a ei unde,

Ea în valuri sperioase

            Se azvârle.

Cucul cântă, mierle, presuri,

Cine știe să le-asculte?

Ale păsărilor neamuri

Ciripesc pitite-n ramuri

Și vorbesc cu-atât de multe

            Înțelesuri.

Cucu-ntreabă: - Unde-i sora

Viselor noastre de vară?

Mlădioasă și iubită,

Cu privirea ostenită,

Ca o zână să răsară

            Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,

Ea să poată să-l îndoaie,

Ramul tânăr vânt să-și deie

Și de brațe-n sus s-o ieie,

Iară florile să ploaie

            Peste dânsa.

Se întreabă trist izvorul:

- Unde mi-i crăiasa oare?

Părul moale despletindu-și,

Fața-n apa mea privindu-și,

Să m-atingă visătoare

            Cu piciorul?

Am rüspuns: - Pădure dragă,

Ea nu vine, nu mai vine!

Singuri voi, stejari, rămâneți

De visați la ochii vineți,

Ce luciră pentru mine

            Vara-ntreagă.

Ce frumos era în crânguri,

Când cu ea m-am prins tovarăș!

O poveste încântată

Care azi e -ntunecată...

De-unde ești revino iarăși,

Să fim singuri!