OPERA LITERARĂ EMINESCIANĂ
***
CALUL TROIAN
Și ascultând așa fel de-al unora îndemn
Băgară în cetate pe calul cel de lemn
Ș-apoi pe veselie, pe chef se așternură
Pân-ce în miezul nopții pe toți somnul îi fură ...
Din calul acel mare elinii se coboară,
Cu pază ei prin uliți în pândă se strecoară,
Cum văd că mic și mare căzuse-n somn ca morți,
Ei gâtuie străjerii, ce stau lungiți la porți
Ș-aprind făclii în noapte pe-a zidurilor creste.
Din Tenedos văzură luminile aceste
Și-mplătoșați cum fură, armați cu lănci și săbii,
S-apropie de țărmuri pe negrele corăbii.
Când peste lumea toată domnea a nopții slavă
Ei prea cu molcomișul și fără de gâlceavă
Intrară în cetate ... oricare repezi
Și începur-în toții a da și a snopi.
Tăiau bătrâni și tineri, din mic până la mare,
Ostași în floarea vârstei și tinere fecioare ...
.........................................................................
Trei zile pustiiră cetatea și olatul
Împlând cu jale țara lui Priam-împăratul.
Când oamenii-s grămadă uciși în orice loc,
Elinii atunci deteră cetății mândre foc
De răsărea din ziduri o mare de jăratec
Roșind bolta întreagă și crugul singurate.
Ard turnurile-n vânturi - de vaietele mumii
Nu se vedea de flăcări nici marginile lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.