VASILE ALECSANDRI

                                        SFÂRȘITUL IERNII

S-a dus zăpada albă de pe-ntinsul țerii,

S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii,

Câmpia scoate aburi, pe umedul pământ

Se-ntind cărări  uscate de-al primăverii vânt.

Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde;

Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde.

Pâraiele umflate curg iute șopotind,

Și mugurii pe creangă se văd îmbobocind.

O, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se pierde.

În câmpul veșted iată un fir de iarbă verde

Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel,

Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.

Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,

Un gândăcel, un flutur, un clopoțel în floare,

După o iarnă lungă și-un dor nemărginit,

Aprind un soare dulce în sufletul uimit!

**