Povestea minunată            ❆   ❄   ❄

a Sfântului Nicolae       ❄   🎁🎄 🎁    ❆

                                       

pentru copii și părinți

    Demult, pe vremea când împărații Romei stăpâneau lumea, într-o cetate de pe malul mării al cărei nume era Patara, trăiau doi creștini: bunul Teofan și blânda Nona, soția sa. Dorința lor cea mai mare era să aibă un copil și, pentru aceasta, se rugau neîncetat. Mare a fost bucuria lor când Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile și Nona a măscut un fiu, căruia i-au pus numele Nicolae. 

    - De ce i-au pus numele Nicolae, bunicule? întrebă Veronica.

    - Pentru că numele Nicolae e un nume foarte frumos, care înseamnă "popor victorios", iar sf$ntul Nicolae a fost mereu victorios, Învingând răul prin bunătate.

    Se spune că încă de la naștere micul Nicolae a stat în picioare, neclintit, ca semn al dreptății și al credinței sale.

.................................................................................................................................

    Așa crescu Sfântul Nicolae în Patara și deveni un tânăr înțelept și iubit de toți. Din averea moștenită de la părinții săi, Nicolae împărțea daruri săracilor, pe care îi iubea ca pe niște frați. Numele său le era cunoscut tuturor locuitorilor cetății, pentru marea dragoste față de Dumnezeu și de oameni. Toată cetatea s-a bucurat când tânărul Nicolae a primit să fie preot.

    Într-o bună zi, Nicolae află povestea unui locuitor al cetății care se afla în mare necaz. Bărbatul cu pricina își pierduse toată agoniseala și trăia în sărăcie lucie cu cele trei fiice ale sale, care erau foarte frumoase și cuminți. Omul nostru trebuia să-și mărite fetele, dar fără zestre greu s-ar fi găsit pețitori. Așa că se hotărâ să facă numaidecât zestre fiicelor sale. Oricât se frământă, nu găsi vreo cale de a agoninis bănet. Deznădăjduit, gândi că nu-i rămâne altceva de făcut decât să scoată la mezat frumusețea fiicelor sale. Îl durea inima, la durerea și rușinea lor, dar nici umilința de a nu le mărita nu putea să o îndure. Hotărârea era luată. 

    Inima tânărului Nicolae se întristă la auzul acestei istorisiri și, de îndată, hotărâ să vină în ajutorul celor trei fete. 

    În întunericul nopții, când hoții cei mai aprigi se strecurau pe uliți, o umbră se lipi de zidul casei celor trei fete de măritat. Dacă ar fi zărit cineva umbra misterioasă, de bună seamă că ar fi dat de veste că un hoț dă târcoale casei, dar nimeni nu era prin preajmă și străinul văzu că toți ai casei dormeau. În loc să se strecoare înăuntru, ca un hoț ce părea a fi, străinul cel tainic scoase de la cingătoare o pungă, o zvârli pe fereastră și dispăru în noapte. 

    Dimineața, mare fu mirarea tatălui celor trei fete când găsi o pungă plină cu galbeni.

    "Ce lucru minunat!" își zise el. "Iatü destui bani pentru zestrea fetei celei mari!" Și tot mirându-se, nu putea să se întrebe cine va fi lăsat darul cel minunat.

    Mirarea tatălui fu și mai mare în dimineața în care găsi o altă pungă cu galbeni, zăcând lângă fereastră.

    "Cu banii aceștia voi putea face zestre fetei mijlocii. Dar cine să-și fi făcut milă cu noi?"

    Tatăl fetelor hotărâ să stea la pândă și, dacă binefăcătorul tainic va reveni, aă-i ceară socoteală. Zis și făcut: stătu omul nostru pitit într-un ungher până dimineață. Și, pe când somnul îl chinuia mai tare, zări o umbră și auzi zgomotul pungii de galbeni zvârlite pe fereastră

    - Așteaptă, străine, să ne lămurim. strigă tatăl fetelor, tăindu-i calea. Cine ești și pentru ce ne miluiești cu daruri bogate? Ce pofte;ti de la noi? 

    Str[inul nu șovăi și se întoarse înspre cel ce-i vorbise, iar acesta văzu chipul dăruitorului.

    - Nicolae! strigă el și se aruncă la picioarele binefăcătorului său, mulțumindu-i cu lacrimi.

    - Ridică-te, nu plânge și nu-mi mulțumi, căci aurul pe care l-ai primit de la mine l-au primit părinții mei de la Dumnezeu. Mulțumește lui Dumnezeu că nu ți-a lăsat fetele în necaz iar ție ți-a luminat mintea, să vezi greșeala pe care erai gata să o faci.

    - Știam eu că Sfântul Nicolae aducea pungile cu galbeni, Bunicule! spuse Veronica.

    - Pentru că era bun la suflet, adăugă Cristofor.

    - Așa e, Cristofor! Ori de câte ori afla Nicolae că  ar avea cineva nevoie de ajutor, alerga să-i fie de folos. Pe tatăl fetelor l-a rugat să nu spună nimănui nimic despre darul pe care l-a primit. Însă, peste puțină vreme, despre fapta bună a lui Nicolae vorbea întreaga cetate și vestea ei s-a răspândit în lumea toată, până astăzi. Nicolae era cunoscut de toți ca omul rugăciunii și al faptelor bune.

 ❆   ❄   ❄