VARĂ
de Lucian Blaga
La orizont - departe- fulgere fără de glas
svâcnesc din când în când
ca niște lungi picioare de păianjen - smulse
din trupul care le purta.
Pământu 'ntreg e numai lan de grâu
și cântec de lăcuste.
În soare spicele își țin la sân grăunțele
ca niște prunci ce sug.
Iar timpul își întinde leneș clipele
și ațipește între flori de mac.
La ureche-i țârâie un greier.
ÎN LAN
De prea mult aur crapă boabele de grâu,
Ici-colo roșii stropi de mac
și 'n lan o fată
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea strânge cu privirea snopii de senin ai cerului
și cântă.
Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinți, fără mustrări, fără căinți
și fără 'ndemnuri, numai trup
;i numai lut.
Ea cântă
și eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naște sufletul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.