CARTEA : CEA MAI PREŢIOASĂ COMOARĂ

"Carte lângă carte, în rafturi şi vrafurile de rafturi constituiesc în casă o comoară şi o frumuseţe."

                                                                                         Tudor Arghezi                                         

TUDOR ARGHEZI 

 (Ion Nae Theodorescu)
poet, scriitor şi publicist român

n.21 mai 1881 - dec. 14 iulie1967

50 de ani de la moarte

TESTAMENT

                                                                                 
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, 
Decât un nume adunat pe o carte, 
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine, 
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci,
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
CARTEA mea-i, fiule, o treaptă. 

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi. 
Ea e hrisovul vostru cel dintâi. 
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele vărsate-n mine. 

Ca să schimbăm, acum, întâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani, 
Sudoarea muncii sutelor de ani. 
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagăne urmaşilor stăpâni. 
Şi, frământate mii de săptămâni,
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane, 
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane. 
Veninul strâns l-am preschimbat în miere, 
Lăsând întreagă dulcea lui putere.

Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure. 
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră, 
Hotar înalt, cu două lumi pe poale, 
Păzind în piscul datoriei tale. 

Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară, 
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat. 
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi. 
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveşte-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor. 
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din padure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi. 

Întinsă leneşă pe canapea, 
Domniţa suferă în cartea mea. 
Slova de foc şi slova faurită
Împărechiate-n carte se mărită, 
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte. 
Robul a scris-o, Domnul o citeşte, 
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei.