Într-o superbă zi de octombrie - după orele amiezii când soarele generos își trimite peste lume razele călduțe îmbietoare, am pornit la drum - un drum deja știut și îndrăgit de mulți dintre dintre noi, pe cărările pline de frunze multicolore, printre arbuștii încărcați de fructe roșii, târzii, cu toții plini de energie și de dorința de a afla lucruri interesante dar mai ales de bucuria de a fi împreună din nou!
Pe drumul tematic din Pădurea Dumbrava am avut ocazia să ne amintim o informații de mulți știute iar pentru unii aflate pentru prima dată despre flora și fauna din pădurile Sibiului.
Tot drumul până la zona de odihnă - care pentru noi este întotdeauna LOC DE POPAS & LECTURĂ - s-a transformat într-o plăcută și asiduă căutare de materiale din natură pentru Atelierul de creativitate.
Copiii s-au bucurat cu entuziasm de fiecare frunză aurie sau brună de pe cărare, de fiecare ghindă sau crenguță cu fructe roșii găsită în drum.
M-a impresionat în mod deosebit entuziasmul lor continuu dar mai cu seamă dorința de a citi poezii despre natură din volumele de poeme cu care ne-am însoțit.
Au citit pe rând și au ascultat frumos mângâiați de razele blânde de soare, cu zâmbetul cald pe buze și ochii strălucitori plini de încântare!
Am mai fi vrut să rămânem dar știam că în fața bibliotecii, mămicile așteaptă curioase revenirea noastră, deja peste timpul programat!
Cu același entuziasm debordant copiii s-au grăbit să le împărtășească mămicilor bucuriile de azi toate Poveștile Pădurii descoperite azi cu uimire și imensa plăcere!




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.