POVEȘTILE IERNII: POVEȘTI DE CRĂCIUN

 în POVEȘTI POPULARE ROMÂNEȘTI

    Dragi copii, 

e vremea POVEȘTILOR DE IARNĂ!

POVESTEA BRADULUI DE CRĂCIUN

    În urmă cu foarte mult timp, toți copacii își păstrau frunzele verzi tot timpul anului.

 - chiar și iarna. Păsările însă, întocmai ca în zilele noastre, nu se împăcau la fel de bine cu gerul și cu zăpada. Cum se apropia iarna, toate se pregăteau de marea călătorie către țările însorite.

    Se întâmplă ca, într-un an, o mică pasăre să cadă pradă alicei unui vânător. Din fericire, doar aripa îi fusese lovită, așa că micuța se descurcă pe timp de vară. Când toamna sosi, începu să se îngrijoreze, căci aripioara nu dădea semne de vindecare, iar sărmana trebuia să se târască de colo-colo. O tristețe mare o cuprinse când își văzu suratele plecând.. Știa că va trecui să înfrunte iarna singură. pitită în vreun cotlon mai călduros. Acest lucru nu era însă atât de ușor precum gândi ea, astfel că se trezi în pragul Sărbătorilor de iarnă fără un acoperiș deasupra capului. Zgribulită și cu aripa încă nerefăcută, se întreba cum va reuși să țină piept viforniței groaznice.

    Mai mult târându-se, ajunse să se adăpostească în frunzișul mare și des al unui stejar bătrân. Acesta se arătă însă supărat nevoie mare și zise cu zăduf:

    - Pleacă de aici! Știu cine-mi ești: Îmi vei mânca toate ghindele în mai puțin de o zi! Nu te vreau prin preajma mea, așa că ia-ți zborul unde-i ști.

    Biata pasăre nu avu încotro:pürüsi copacul și-și căută refugiu între ramurile unui ulm stufos.

    - Îmi este peste putință să te las să stai aici. Vei rupe frunzele mele cele frumoase cât ai zice pește! se răsti ulmul.

    - Plec îndată, nu am vrut să te deranjez.

    Speriată de glasul mohorât și amenințător, micuța pasăre se piti într-un tufiș care , însă, o alungă fără zăbavă:

    - Nu ai ce să cauți aici! Îmi vei murdări crengile!

    - Fie-ți milă! Dacă nici tu nu mă primești, voi pieri. Sunt prea mică și rănită ca să-mi pot purta singură de grijă!. Voi avea grijă să nu-ți murdăresc crengile și îți voi cânta în fiecare dimineață, căci am un glas melodios.

    - Nu-mi arde mie de cântecele tale! În plus, îmi vei îngreuna crengile. Nu te vreu prin preajma mea!

    Respinsă de toți copacii, pasărea se puse să doarmă în zăpadă, așteptând înspăimântată să moară de frig. Deodată, zări un brad care se părea că îi face semne să vină la el. "Oare mă înșală văzul? Un copac care mă cheamă la el? Ia să încerc să ajung până acolo, chiar de e doar o părere." Cu aripile îngreunate de frig și boală, abia se târî până la brad.

     - Vino cu încredere. Eu te voi primi. Aici, între ramurile mele protectoare și dese, nu trebuie să-ți fie teamă! Te voi proteja de ger și alte năpaste care ar putea să se abată asupra noastră, o liniști cu un glas prietenesc bătrânul brad.

    Trecură astfel cele câteva zile care mai rămăseseră până la marea sărbătoare de iarnă.

    Cei doi se înțelegeau de minune: Își spuneau povești, iar micuța pasăre cânta în fiecare dimineață , în ciuda frigului. În seara de Crăciun, un vânt groaznic suflă peste pădure.. Toți copacii își pierdură podoaba veșnică sub puterea sa. Bradul, văzând una ca asta, își înfășură crengile în jurul micuței păsări bolnave, pentru a o adăposti. Își dorea atât de mult ca pasărea să nu moară, încât nu-i mai păsa nici de frig, nici de viscol. Frunzele lui, în lupta cu gerul, deveneau din ce în ce mai țepoase, dar copacul nu cedă nici o clipă.

    Dumnezeu din înaltul cerului privea cu duioșie și hotărî ca bradul să-și păstreze mereu frunza verde , spre deosebire de restul copacilor. Oamenii îl cinstesc și ei pe bunul și bătrânul brad și îl aduc în casele lor de Crăciun, ca toată familia să se bucure de el.

    

    -