O POVESTE DESPRE PRIETENIE

DOLLY-DOLL, CĂȚELUL POVESTITOR

o poveste despre PRIETENIE,

cu muuultă...înghețată!

                                                                               de   Gabriela-Mariana Dordea

- Salut prieteni! Sau mai bine zis: "Ham-Ham!". Eu sunt Dolly-Doll și sunt cel mai prietenos cățel pentru că voi sunteți cei mai simpatici și mai cuminți copii! Nu-i așa?

O să vă spun o poveste. Nu e basm cu zâne sau câței înaripați.Este o poveste din zilele noastre cu un cățel foarte prietenos și drăgălaș care se dovedește a fi un foarte bun povestitor! Și acela sunt chiar eu!

Povestea cățelului povestitor

Era o zi fierbinte de vară.

Și cum stăteam eu așa, la adăpost de soarele dogoritor sub bolta unei porți, numai ce văd trecând prin dreptul meu, pe trotuar, o domniță frumușică și foarte energică (de unde o fi avânt atâta energie pe fierbințeala asta?) Când, ce-mi văd ochii? Domnița aceea drăgălașă avea un evantai cu care se răcorea!!Doamne, aș fi dat atunci toate bucățelele suculente de cărniță și toate oasele cu măduvă pentru o răcoreală pe cinste!

Am părăsit rapid adăpostul meu și m-am furișat în umbra domnișoarei. Deja era nițel mai bine. Deodată, umbra se oprește brusc și eu, care alergam pe lăbuțele mele ca să țin pasul, rămân în soarele dogoritor. Doi ochi frumoși se uitau cu drăgălășenie la mine.

- Hei, frumușelule, ți-e tare cald, nu-i așa?

Am scâncit ca un bebeluș și cu un lătrat scurt i-am confirmat.A coborât evantaiul spre mine și a început să mă răcorească. Doamne, ce bine era! Nici dacă aș fi avut urechi de elefant nu m-aș fi răcorit mai bine! Apoi a început să râdă ștrengărește și am pornit.

Și cum mergeam noi, așa, ea cu evantaiul și eu pe lângă ea, îmi arunc ochii spre sacoșa pe care o balansa în mers și care mă cam enerva. Și ce să vezi! Pe sacoșa cu pricina, o pisică mare, albă și pisica aceasta ce credeți voi că făcea pe-o asemenea arșiță? Se răsfăța cu o înghețată maaare! Deci, era o pisică fericită, nu ca mine!

Am scâncit și apoi am mârâit de ciudă. Și am lătrat ca să fiu băgat în seamă.

- Bietul de tine! Ți s-au lungit urechile de sete! Rezolvăm imediat! Zise stăpâna mea și scoase un oftat cât pentru amândoi. (De acum încolo o voi numi "stăpâna mea" și mă voi strădui să fiu un cățel cuminte ca să mă îndrăgească.)

Și cum mergeam noi așa, ca doi însetați în deșert, văd o umbră mare acoperind umbra mea. De pe stâlpul unei porți, din umbra unui soc mare, ne privea o pisică tolănită, leșinată de căldură.
- Miauuuuuuuu!Mmmmmmm, ce sete mi-este ! Și ce poftă! Ochii ei plictisiți se făcură deodată mari și pofticioși descoperind "ispita" de pe sacoșa stăpânei mele.
- Salut prietene! Hai și tu la o răcoreală pe cinste!
- Salut. 
Mi-a răspuns plictisit.
- Mi-e o sete dar nu-mi părăsesc locul acesta pentru nimic în lume.
Avea dreptate amicul meu căci sub pomul cu pricina, două pisici amețite de căldură se uitau cu invidie la el.
- Te înțeleg! La revedere!
Și mai mergem noi ce mai mergem, și auzim un zgomot de aripi obosite în teiul de la marginea drumului.
Din frunzișul des ne privea curioasă o turturea cu pene cenușii, catifelate și cu ochișorii mici, strălucitori, ca două cristale.
- Gugu-știu, Gugu-știuc! 
- Salut prietene! Vino și tu să te răcorești cu o înghețată. Hai, coboară!
- Merci prietene, dar aici mă simt în largul meu!
- Bine, cum vrei tu!
Mai uitat înapoi și am văzut cum îi sclipeau ochii după înghețata de pe sacoșa domniței.
Am pornit mai departe . Şi cum mergeam noi aşa, domniţa cu evantaiul şi eu în umbra ei, numai ce zăresc de la înălţimea mea, într-un tufiş de zmeură, două urechi lungi şi apoi un botic umed tremurând şi o pereche de ochişori strălucitori care ne priveau pe furiş.

- Hei! Te-am zărit amice iepuraș! Vino să te răcoreşti cu o îngheţată de zmeură pe cinste, că în tufişul acela nu mai prea este bunătate de zmeură!

-     Mda, aşa este! Constată cu mâhnire prietenul urecheat. Dar nici cu boticul înţepat nu mă încumet să ies de aici că or să râdă amicii mei de mine. Oricum, să ştii că sunt prevăzător din fire şi am păstrat frumuseţe de morcov pentru masa de prânz  şi-o să-mi ţină şi de sete.

-   Mda! Aşa da! Să ai poftă şi răcoreală maximă! La revedere!

-  Hei, prietene! (L-am auzit în urma mea.) dacă au şi îngheţată de morcovi, te rog să-mi dai de ştire! A zis aşa, mai cu sfială, ca să nu-şi trădeze pofta.

-  Eheee!Bine. Aşa voi face!

Şi numai ce ne îndepărtăm de  amicul iepure şi zăresc după gardul alb, văruit, un mânz frumos şi drăgălaş ca un ponei.

- Hei! Am auzit bine? Ai spus cumva “îngheţată“???OOOOO!! Îngheţată! Vreau şi eu! Vreau şi eu! De care îngheţată este?

- Salut, prietene! M-ai speriat! Mă gândesc cât de cald trebuie să-ţi fie cu coama aceea frumoasă dar călduroasă! Îngheţată de vanilie, de ciocolată, cu fistic...!

-  MMMMH...!Da cu cereale nu au?

- EI poftim, mai ai şi pretenţii! Şi încă ce pretenţii, auzi la el! Cu cereale!! Vei fi vrând îngheţată cu ovăz, nu-i aşa?

 Şi am izbucnit în râs că nu m-am putut abţine! Mi-ar fi plăcut să înţeleagă şi domniţa „limbajul” nostru ca să-i aud râsul ştrengăresc.

- Lasă! Zise amicul meu uşor ruşinat! Uite, stăpânul are grijă de mine ca să nu răcesc, de aceea  nu primesc îngheţată dar îmi aduce mere şi pere proaspete şi reci!

-  Ei, vezi, fericitule! Şi eu îmi doresc un stăpân cumsecade! Cu toţii ne dorim!

-  La revedere

- La revedere!

Am privit în urma mea şi i-am văzut coama frumoasă şi ochii strălucind de mulţumire.
Am mai mers așa, preț de câteva minute, până când ne-am oprit în fața unui magazin pe ale cărui geamuri se găsea o reclama uriașă!!!Am simțit că nu mai am aer nici măcar pentru un lătrat de poftă.Mi se holbaseră ochii așa, ca în desenele animate, pentru că în fața mea era o înghețată uriașă!!!O nebunie!!!
- Dolly-Doll, așa o să-ți spun de azi înainte! Să fi cuminte până mă întorc.
Îmi spuse stăpâna și înghiți și ea în sec privind cu poftă înghețata din reclamă.
Așteptarea și răbdarea mea și-au aflat răsplata când stăpâna s-a întors cu două înghețate "moțate", cum nu mai văzuseră ochii mei până atunci.
- Hai, vino, drăgălașule, una este pentru tine.
Când am văzut ce grozăvie mi se pregătește, m-am repezit ca un bezmetic la cornetul ispititor. Râsul domniței nu mai contenea.
N-a mai rămas nici o urmă din deliciul care mi s-a pregătit.Simțeam răcoreala aceea până în vârful urechilor mele crețe.
Și după ce ne-am înviorat noi nițel, am pornit mai departe.
- O să ajungem imediat, Dolly-Doll, și sunt sigură că o să-ți placă și noii tăi prieteni pe care îi vei cunoaște azi: Muțu, cel mai scump și mai drăgălaș motan din lume. (I-am spus așa, pentru că seamănă mai degrabă  cu un mutzunache, atât e de mic și de drăgălaș) și Lyla, papagalul meu albastru azuriu, acrobat cum nu s-a mai văzut în specia lui.
OOOOO!Abia așteptam să-i cunosc!Ochii domniței sclipeau de plăcere când vorbea despre prietenii ei și un zâmbet de mulțumire i-a luminat chipul blând,
Am cotit pe prima stradă.Arșița soarelui nu ne mai atingea acum și era din ce în ce mai bine.
- Ce parfum suav de trandafiri amestecat cu flori de tei și soc.Mmmm! Dolly-Doll, ce păcat că nu te ating și pe tine aceste miresme încântătoare!
- Hmmmm! Am mormâit eu.Ce păcat! Boticul meu aspira numai praful de pe asfalt și urmele amicilor mei.
- Hei, salut prietene!
Tot adumelcând, am dat bot în bot cu un maidanez plictisit și ursuz. Nici măcar nu a catadicsit să-mi răspundă la salut.
- Ți-ar fi prins bine și ție o răcoreală, adică o înghețată vroiam să spun.
- Măi, drăgălașule, eu tocmai am venit de la o baie pe cinste în piscina stăpânilor.
Aiurea. Vedea-l-aș eu pe ditamai maidanezul acesta într-o piscină! Dar m-am abținut de la o replică pe cinste.
În spate lui tocmai se deschise o poartă și o femeie cumsecade, probabil stăpâna, îi spuse:
- Hei, Nero, ce faci tu aici pe căldura asta, nu te mai scalzi în lac?
Era vorba cu siguranță de lacul de la capătul străzii, unde se răcoreau rațe și gâște guralive.
Aha!Deci asta era "piscina" cu care se lăuda! I-am trimis un rânjet ușor convingător că doar pricepusem grozăvia lui și am pornit mai departe țanțoș.
- Gata, am ajuns Dolly-Doll!
Ne-am oprit la o poartă mare, roșie.
Am intrat în urma domniței într-o curte mare pe o sub o boltă de trandafiri roșii, înmiresmați.Ne-am oprit lângă o bancă(cum altfel, decât roșie!)
- Acum te rog să aștepți aici, cuminte și n-o să-ți pară rău.
Eram convins de acest lucru!
Nu am așteptat mult până când stăpâna s-a întors cu un bol plin de lapte proaspăt, rece.
N-am risipit nimic. L-am sorbit tot , până la ultima picătură și mi-am lins boticul de ultimul strop. Apoi m-am întins la umbră. Domnița plecase.
M-am trezit așa, deodată, când  prin deschizătura porții am zărit un grup de tinerei, semeni de-ai mei puși pe joacă și pe lătrat.
Cățelul tot cățel rămâne. Nu m-am putu stăpâni să nu dau fuguța spre grupul vesel.
- Salut prieteni! Mă primiți în jocul vostru?
- Daaa! Vino și tu!
Am început să ne hârjonim ștrengărește, să alergăm, și uite așa, ca niște copii zburdalnici, liberi, ne-am trezit undeva, pe o stradă, apoi pe alta până m-am rătăcit.
Nu m-am mai despărțit de ei!Ne-am strâns obosiți într-un rond de trandafiri și am adormit.
Dar nu era deloc frumos din partea mea să o las pe tânăra stăpână îngrijorată dar și dezamăgită de mine.
Așa că noaptea, m-am furișat în visul ei și i-am făcut o promisiune.
"- Iartă-mă! Eu atunci am plecat ca un nesăbuit cu prietenii mei! Dar foarte curând o să mă întorc la tine!"
Mijiseră zorii când m-am trezit cu roua dimineții pe botic.
- Hei, dragilor, eu acum trebuie să-mi țin promisiunea să mă întorc la stăpâna mea iar voi va trebui să-mi arătați drumul pentru că sunteți de-ai locului.
- Da, așa vom face, suntem prieteni pe cinste!
Așa că, și-au întins ei lăbuțele și codițele ca să se dezmeticească de tot și am pornit spre casa domniței. Am numărat vreo patru străzi cotite până am ajuns la poarta roșie, cu trandafiri roșii, urcători.
- Vă mulțumesc prieteni! O să ne mai vedem!
- Salutare amice! Pe curând!
Am rămas în pragul porții. Era răcoare și acum simțeam și eu miros de tei și de trandafiri căci aerul era proaspăt, umed.
Deodată, poarta roșie se deschide și domnița cea bună se repede la mine și mă îmbrățișează, și-mi răsucește urechile și lacrimi mici din ochii ei frumoși îmi ajung pe botic.
- Dolly-Doll, ce fericită sunt acum! Am fost atât de îngrijorată, suflețel! Dar știam că te vei întoarce! Te-am visat!Aveai glas de copil și-mi vorbeai! Parcă trăiam o poveste! O poveste adevărată!
Și nu mai contenea cu mângâierile ei.
Nu mai știam cum să-i răsplătesc afecțiunea și să-i recâștig încrederea.
Mi-am apropiat boticul umed de palmele ei, de obrazul catifelat și-i sorbeam bucuria din ochi.
Ne-am întors fericiți, eu și stăpâna mea, în curtea  cea largă cu boltă de trandafiri și nu am mai plecat niciodată!
Îmi ținusem promisiunea!

***
JOCUL DE-A DRAMATIZAREA UNEI OPERE LITERARE
Povestea Dolly-Doll, cățelul povestitor, a prins viață în cadrul atelierului de dramatizare după opere literare, organizat la sediul Bibliotecii județene ASTRA în anul 2014 și s-a bucurat de mult succes.
A fost primită cu bucurie de publicul format din copii și părinți iar micii și talentații actori au fost aplaudați la scenă deschisă.
Vă aștept și pe voi, dragi copii, să aducem în scenă, încă odată,  PRIETENIA!