Cu drag de Dragobete
Divinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un barbat chipeş şi iubăreţ, sărbătorit în Calendarul Popular pe 24 februarie. Nu blând ca Sf. Valentin, ci "năvalnic", el era la daci zeul care, ca un “naş cosmic”, oficia în cer la începutul primăverii nunta tuturor animalelor. În decursul anilor această tradiţie s-a extins şi la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele şi băieţii se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se “logodesc”. Turturelele și mierlele se arată prin grădini pregătindu-și trilurile care vestesc primăvara.
Românii numeau sărbătoarea Dragobetelui şi „Logodna păsărilor”. Motivaţia preluării obiceiului păsărilor era profundă, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor ( cuvântul grecesc “pasăre” însemnând chiar “mesaj al cerului”). De menționat este faptul că, pe vremuri, această sărbătoare nu era prezentă în toate regiunile ţării. Potrivit atestărilor, ea era cunoscută în zonele din sudul țării, mai cu seamă în Oltenia. În această zi satele româneşti răsunau de voia bună și de veselia tinerilor. Este cunoscută zicala „Dragobetele sărută fetele”. Credinţa populară românească spune că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul şi pentru toţi sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile casnice mărunte, nu şi pentru cele mari. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat în ziua de Dragobete ca să fie drăgăstoase tot anul şi mai aveau grijă să dea mâncare bună animalelor domestice, păsărilor cerului. Nici o vietate nu trebuia sacrificată în această zi.
De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor sau fetele și băieții legau frății de sânge.
Fetele nemăritate și nevestele tinere își făceau rezerve de apă din zăpada rămasă netopită până la Dragobete și se spălau cu ea în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseții și tinereții.
Chair dacă în unele legende, Dragobete apare ca fiu al Babei Dochia iar în altele ca fiind Năvalnicul, un lucru este cert:
Dragobetele este tânăr și este protectorul dragostei și al îndrăgostiților.
**
DRAGOBETELE : poezia iubirii la români
de drag,
de dor,
de dragoste
EMINESCU
CE E AMORUL?
Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Și tot mai multe cere.
De-un semn în treacăt de la ea
El sufletul ți-l leagă,
Încât să n-o mai poți uita
Viața ta întreagă.
Dar încă de te-așteaptă-n prag
În umbră de unghere,
De se-ntâlnește drag cu drag
Cum inima ta cere;
Dispar și ceruri și pământ
Și pieptul tău se bate,
Și totu-atârnă de-un cuvânt
Șoptit pe jumătate.
Te urmărește săptămâni
Un pas făcut alene,
O dulce strângere de mâni,
Un tremurat de gene.
Te urmăresc luminători
Ca soarele și luna,
Și peste zi de-atâtea ori
Și noaptea totdeauna.
Căci scris a fost ca viața ta
De doru-i să nu-ncapă,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apă.
VERONICA MICLE
DE-AI ȘTI
De-ai ști iubite cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Și mi-ai spune un cuvânt.
Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aș privi,
Vorbele s-ar înmulți.
Tu mi-ai spune una mie,
Eu ți-aș spune multe ție
Făr' de rost și chibzuire,
Însă toate din iubire.
Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.
https://www.veronicamicle.eu/opere/poezii/de_ai_sti.html#.YDTsdhozYdV
LUCIAN BLAGA
IZVORUL NOPȚII
Frumoaso,
Ți-s ochii așa de negrii încât seara
Când stau culcat cu capu-n poala ta,
Îmi pare că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul
Din care tainic curge noaptea peste văi,
Și peste munți și peste șesuri
Acoperind pământul
C-o mare de întuneric.
Așa-s de negrii ochii tăi,
Lumina mea.
BACOVIA
ÎN FERICIRE
Sunt clipe când toate le am...
Tăcute, duioase psihoze -
Frumoase povești ca visuri de roze...
Momente când toate le am.
Viața se duce-n șir de cuvinte -
Un cântec de mult...înainte...
Momente când toate le am...
GEO DUMITRESCU
ȘCOALA FRUMUSEȚII
Tu vei fi
școala frumuseții și a iubirii -
prin tine, bucuriile lumii le voi spori:
uite, îți încredințez acești fluturi,
o mie de fluturi tineri, frumoși -
ia-i și învață-i să zboare,
bănuit să zboare, în calde furtuni de culori,
în furtuni de culori neștiute, subțiri,
mereu schimbătoare și pure,
învață-i să zboare precum
freamătul fin al genelor tale
pe obrazul meu ars, de argilă.
......................................................
Am să-ți aduc apoi corcodușul, laleaua,
să-i înveți să-nflorească
iubindu-se prin nevăzute fire de pulbere.
Și stânca oarbă, informă, de marmoră
ți-o voi aduce - învaț-o tu
taina tulburătoare
a rotunjimilor albe, trandafirii.
Am să-și aduc deopotrivă
Lacul verzui de sub munte,
Să-l înveți tăcerile rodnice, adânci,
în care argintiu săgetează
făgăduite revelații, cântece, ori întrebări,
să-l înveți să lucească, să cânte sub lună
liniștit, pur, adânc, ca ochii tăi.
Tu vei fi
școala frumuseții și a iubirii,
prin tine, bucuriile lumii le voi spori:
voi, minuni și averi ale firii
să fiți cumunți, să fiți silitoare!...
