137 DE ANI de la plecarea în veșnicie a poetului
Mihai Eminescu
🔏 📖 📚
Ioan Slavici: Amintiri, București, 1924, p.19
"Eminescu citea înainte de toate , mult, mult și cu o repeziciune uimitoare, nu vorbă cu vorbă, ci cuprinzând cu privirea fraze întregi. Era deci la curent și cu publicațiunile nouă, și cu cărțile vechi ce se găseau pe la anticari (subl.ns.). "Îndată ce primea banii de acasă, își cumpăra cărți și timp de câteva zile nu-l mai vedea nimeni... " .
📖
Al. Vlahuță: Amintiri despre Eminescu, 1884
"Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri. în existența unui popor (subl. ns.)
Este oare un păcat așa de mare de a rupe hotarele de gândire ale contemporanilor tăi ș-a te ridica cu mult deasupra timpului ș-a societății în care te-ai născut? (...)
................................................................................................................
Cititor pasionat, el era unul dintre cei mai adânci cunoscători ai limbii, literaturii și istoriei noastre din cele mai întunecate vremuri. De multe ori a trecuit să-și dea paraua gurii pentru-n manuscris vechi ori o carte rară descoperită pe rafturile mucezite ale vreunui buchinist (subl. ns.). Figurile marilor voievozi și întâmplările din vechime, de mult ce le gândise, se deșteptau în el clare ca niște evocări din propria lui viață. Bătrânul Mircea și bătălia de la Rovine cu acei sprinteni călăreți ce "roiau dupü un semn și ¨n caii lor sülbatici bat cu scürile de lemn" sunt viyiuni puternice, e o lume vie, pe care poetul o vede deslușit în toate detaliile, și de aceea ne'-o descrie așa de plastic și de sugestiv.
Eminescu a fost pregütit sub toate raporturile a croi nou drum în literstura românilor. Niciodată nu s-a văzut la noi un temperament de artist completat de-o cultură așa de vastă și de-o originalitate atât de puternică (subl. ns) În poezia noastră dulceagă, lină și fără adâncime , versul lui Eminescu răsare într-un relief izbitor. Simți îndată că ai de=a face cu un reformator. Primele lui poezii sunt un strigăt de neliniște, de revoltă artistică. E o necunoscută vibrare de gândire și sentiment. Altă limbă, altă viață, fiecare epitet e o explozie de lumină. Ce vigoare extraordinară și ce frumuseți ritmice neașteptate , neatinse încă până la el.!
Eminescu citea în original pe clasicii antici și avea o evlavioasă admirație pentru operele lor mari, liniștite, perfecte. "Când mi-i capul greu și amețit, ne spunea el odată, o pagină din Sofocle mă înseninează." (subl. ns.) Cunoștea la perfecție limba germană. Își făcuse studiile universitare la Berlin, ș-avea o deosebită predilecție pentru filozofii nemți ..."
📖
Mite Kremnitz: Amintiri fugare despre Eminescu
"În sfârșit avui ocazia să văd pe acest om în carne și oase. El veni într-o dimineață pe neașteptate și rămase la masă la noi. - aveam atunci gospodărie comnă cu Maiorescu.
Îl văd încă intrând în sufragerie, timid și stângaci, cu toate că nu era stingherit, neîndemânatic în fiecare mișcare (...). Mai mult scund decât înalt, mai mult voinic decât svelt, cu cap ceva cam mare pentru statura lui, cu înfățișarea prea matură pentru cei 26 de ani ai săi(...)
Seara luă iarăși masa cu noi și după masă ne citi pasagii dintr-o nouă poezie. La citit vocea-i era plăcut monotonă (sublns. ns.) (...) Cum ședea aplecat peste foile, așa de caligrafic scrise, ale manuscrisului său, Eminescu avea o înfățișare mai puțin masivă; bărbia foarte pronunțată și gura largă se atenuau; fruntea ieșea strălucitoare de sub părul negru ca pana corbului (...)
Când ridica ochii de pe manuscript, nu privea pe nimeni, ci părea că se uită visător în depărtări (...)
