PRIETENII LECTURII = PRIETENII NATURII

 LECTURI FRUMOASE - LECTURI FOLOSITOARE

FRUNZA

de Emil Gârleanu

    S-a desfăcut din mugur, într-o dimineață caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâia i s-a părut scurtă, și apropierea nopții o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. 

    Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se scoborâ din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului.

    În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumină, dedesupt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.

    Un ciripit străin o miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăie albastrul ca o  săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei, cântând mereu...

    Dar într-o dimineață raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură  de ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici rândunelele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăștia puternic, umed: o amețea.

    După zilele acestea lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o dimineață înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică cu pene verzi și galbene, un scatiu, veni, moleșit de căldură, de se furișă sub dânsa, la umbră, la adăpost. Și frunza se bucură, acoperi cum putu mai bine pasărea; iar aceasta ciripi, întâi înăbușită, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cântec.

    Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniți de vânturile din înălțimi; cerul de sticlă, înflăcărat uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când și când, rozeta care își scutura sămânța coaptă, împrăștia mireasma ei în zorii unora din dimineți. Prea multă lumină, prea multă căldură.

    Nopțile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau. Ar fi vrut să fie veșnic noapte...

    Pasărea venea mereu, câteodată și noapte rămânea acolo, ațipind, cu căpușorul sub aripă.

................................................................................................................................

    Am redat mai sus un fragment din povestirea Frunza, care face parte din volumul Din lumea celor care nu cuvântă - cel mai cunoscut al scriitorului Emil Gârleanu - în care sunt relatate întâmplări alegorice din viața plantelor, gâzelor, păsărilor și animalelor.

  Scrise cu o deosebită sensibilitate, povestirile sunt emoționante. Cititorul captivat de soarta personajelor, empatizează cu acestea, trăiește povestea lor. 

    O lectură frumoasă și folositoare pentru copiii de toate vârstele.