Faceți căutări pe acest blog

joi, 29 aprilie 2021

LUMINĂ pentru suflet : 

poezii de PAȘTI




ÎNVIEREA

                        de Mihai Eminescu


Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere.
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâini moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.


O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
,,Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe.

Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”

Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte …
Douăsprezece pasuri răsună … miez de noapte …
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie …
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

,,Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalmi şi ramuri,
Plecaţi-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos a înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"


în volumul Mihai Eminescu - Opera poetică, București, Editura SEMNE, 2012, p.496

 

LA PAȘTI

                de George Coșbuc

Prin pomi e ciripit și cânt,
Văzduhu-i plin de-un roșu soare,
Și salciile-n albă floare
E pace-n cer și pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii,
Adus-a zilele-nvierii.

  

Și cât e de frumos în sat!
Creștinii vin tăcuţi din vale
Și doi de se-ntâlnesc în cale
Își zic: Hristos a înviat!
Și râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

  

Şi-un vânt de-abia clătinitor
Șopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Și pomii frunțile-și scoboară,
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

 

E liniște. Și din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
și clopotele cântă rar,
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag și plâng a jale!

 

Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ni e soarta
Şi viaţa este tot, nu moartea.

 

Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete.
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână,
Cu micul ei nepot de mână.

 

Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă

Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!




PSALM DE PAȘTI
                de Adrian Păunescu


Ce bine mi-e a-ţi recunoaşte
Ştergarul alb de in la porţi,
Te-ai pregătit şi tu de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Pe mal de râu mai cântă broaşte
Şi râu cântă-n contraforţi,
Reînviem şi noi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

A re-nvia, a te mai naşte,
E darul crudei tale sorţi,
Să ne privim în ochi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Asinul ce pe pietre paște
Te reînvață să suporţi,
Şi ani pustii, şi Zi de Paște,
Hristos a înviat din morți.

Și vom muri, şi ne vom naște,
Și plini de sorți, și fără sorți,
Dar vom avea o Zi de Paște,
Hristos a înviat din morți.

Mă poţi vedea, te pot cunoaşte,
Cum mă comport, cum te comporţi,
Când prin lumina grea de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Creştine, ca să poţi renaşte,
Deschide crucii orice porţi,
Rectitoreşte-te de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.




ÎNVIEREA LUI  ISUS
           de Petre Dulfu

Ziua sâmbetei trecând

Şi dumineca sosind,

Până nu se-albi de zi,

Un cutremur se simţi.

Şi precum l-ai săi Le-a spus,

Învie din morţi Iisus.

Înger din cereasca ceată

Sta pe piatra-n lături dată.

Straie albe el avea,

Ca un fulger strălucea.

Paznicii când îl văzură,

La pământ, ca morţi, căzură.

Magdalena-ndurerata,

Cu vreo trei femei plecat-a

De cu zori … miresme-a dus

La mormântul lui Iisus.

Când ajuns-au la intrare,

Se-ntrebau cu-ngrijorare:

„Cine oare să ne dea

La o parte lespedea?”

Acolo intrând, văd, iată,

Piatra la o parte dată.

Dar pe Domnul, când privesc,

Jos în groapă nu-l zăresc …

Ochii-n sus când ridicară,

Îngeri, doi, li s-arătară.

Le era strălucitoare

Faţa, ca luciosul soare …

Mute dânsele-i priveau.

Îngerii grăitu-le-au:

- Printre cei înmormântaţi,

Pe Iisus de ce-L cătaţi?

Din mormântu-I s-a sculat!

Iată locul unde-a stat!

Spuneţi şi la ucenici,

Că El nu mai este aici!

A pornit nainte-acum

Pe al Galileei drum.

Mergeţi! Acolo aveţi

Azi cu toţii să-L vedeţi!



**

PAȘTE binecuvântat tuturor,
sănătate și liniște sufletească.

Sărbători luminate!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.