LUMINĂ pentru suflet : 

poezii de PAȘTI

ÎNVIEREA

                        de Mihai Eminescu

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere.
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâini moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.

O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
,,Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe.

Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”

Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte …
Douăsprezece pasuri răsună … miez de noapte …
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie …
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

,,Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalmi şi ramuri,
Plecaţi-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos a înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"

în volumul Mihai Eminescu - Opera poetică, București, Editura SEMNE, 2012, p.496

 

LA PAȘTI

                de George Coșbuc

Prin pomi e ciripit și cânt,
Văzduhu-i plin de-un roșu soare,
Și salciile-n albă floare
E pace-n cer și pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii,
Adus-a zilele-nvierii.

  

Și cât e de frumos în sat!
Creștinii vin tăcuţi din vale
Și doi de se-ntâlnesc în cale
Își zic: Hristos a înviat!
Și râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

  

Şi-un vânt de-abia clătinitor
Șopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Și pomii frunțile-și scoboară,
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

 

E liniște. Și din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
și clopotele cântă rar,
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag și plâng a jale!

 

Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ni e soarta
Şi viaţa este tot, nu moartea.

 

Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete.
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână,
Cu micul ei nepot de mână.

 

Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă

Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!

PSALM DE PAȘTI

                de Adrian Păunescu

Ce bine mi-e a-ţi recunoaşte
Ştergarul alb de in la porţi,
Te-ai pregătit şi tu de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Pe mal de râu mai cântă broaşte
Şi râu cântă-n contraforţi,
Reînviem şi noi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

A re-nvia, a te mai naşte,
E darul crudei tale sorţi,
Să ne privim în ochi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Asinul ce pe pietre paște
Te reînvață să suporţi,
Şi ani pustii, şi Zi de Paște,
Hristos a înviat din morți.

Și vom muri, şi ne vom naște,
Și plini de sorți, și fără sorți,
Dar vom avea o Zi de Paște,
Hristos a înviat din morți.

Mă poţi vedea, te pot cunoaşte,
Cum mă comport, cum te comporţi,
Când prin lumina grea de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Creştine, ca să poţi renaşte,
Deschide crucii orice porţi,
Rectitoreşte-te de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

ÎNVIEREA LUI  ISUS

           de Petre Dulfu

Ziua sâmbetei trecând

Şi dumineca sosind,

Până nu se-albi de zi,

Un cutremur se simţi.

Şi precum l-ai săi Le-a spus,

Învie din morţi Iisus.

Înger din cereasca ceată

Sta pe piatra-n lături dată.

Straie albe el avea,

Ca un fulger strălucea.

Paznicii când îl văzură,

La pământ, ca morţi, căzură.

Magdalena-ndurerata,

Cu vreo trei femei plecat-a

De cu zori … miresme-a dus

La mormântul lui Iisus.

Când ajuns-au la intrare,

Se-ntrebau cu-ngrijorare:

„Cine oare să ne dea

La o parte lespedea?”

Acolo intrând, văd, iată,

Piatra la o parte dată.

Dar pe Domnul, când privesc,

Jos în groapă nu-l zăresc …

Ochii-n sus când ridicară,

Îngeri, doi, li s-arătară.

Le era strălucitoare

Faţa, ca luciosul soare …

Mute dânsele-i priveau.

Îngerii grăitu-le-au:

- Printre cei înmormântaţi,

Pe Iisus de ce-L cătaţi?

Din mormântu-I s-a sculat!

Iată locul unde-a stat!

Spuneţi şi la ucenici,

Că El nu mai este aici!

A pornit nainte-acum

Pe al Galileei drum.

Mergeţi! Acolo aveţi

Azi cu toţii să-L vedeţi!

**

PAȘTE binecuvântat tuturor,

sănătate și liniște sufletească.

Sărbători luminate!

PRIETENII LECTURII - PRIETENII NATURII

 

PĂDUREA VRĂJITĂ

(versuri pentru copii)

                                de Dumitru Vacariu

Un volum încântător de poezii cu și despre copii - poezii pline de candoare, de gingășie, cu animale și gâze și păsări  cuvântătoare dar și cu personaje din lumea basmelor.

Unele dintre poezii au versuri curgătoare și melodioase precum doinele, altele sunt scurte basme în versuri cu personaje din orizontul mito-poetic românesc (Zâna Zorilor, Făt-Frumos) sau din poveștile copilăriei (Albă ca Zăpada) iar altele sunt povețe pline de rost și înțelepciune, rugăciuni în versuri pentru cei mai mici și mai sensibili cititori. Mai sunt și ghicitori scurte, amuzante însoțite de ilustrații frumoase cu personaje adorabile.

Ultima parte din acest minunat volum de poezii pentru copii este un poem inedit (COMOARA) alcătuit din douăzeci și una de poeme, în care autorul descrie aventura pe care o trăiesc trei buni prieteni (Radu, Dan și Lică) însoțiți de câinele Cordun, plecați în căutarea unei presupuse comori în ținutul de legendă al Cetății Ponorului.

E-atâta vrajă și lumină

În jurul lor și-atâta cer!

Cetatea doarme în ruină

Învăluită în mister.

------------------------------------

În goana lor aprigă după comori, cei trei viteji găsesc un ied fugar urmărit de o gaie (pasăre răpitoare de zi asemănătoare cu uliul) și pornesc în goană pe urmele lor.

O cât ar dori ca să scape

Făptura cea mică!

Și-ncet, de sub pleoape,

Bobițe de lacrimi le pică.

Trecură prin văi și boschete

Și-n goană aprinsă uitară

Și casă, și foame și sete

Și visul urzit de comoară.

Copiii aleargă cu disperare și reușesc să oprească micul ied și să-l apere.Dar salvatorii lui acum nu se pot hotărâ care dintre ei va lua să îngrijească puiul speriat

Frica și tristețea iedului fugar devin ecouri triste de geamăt și chemări de ajutor și disperare.

Și-atunci...atunci...ca dintr-un nor.

Plutind ușoară,

A răsărit în fața lor

Din cetini mama căprioară.

Puiul eliberat "din inimă curată" de salvatorii lui, pornește în vale, pe urmele mamei.

Cei trei mici aventurieri trăiau un vis adevărat, un miracol dar și un dor arzător după micuța vietate.

Aici se oprește aventura lor pentru că, și-au dat seama că adevărata comoară tocmai au aflat-o:COMOARA DIN SUFLET:

Să caute iarăși comoara? ...Ce rost?

Comoara din suflet e mult mai de preț,

Iar iedul cu-ntreaga poveste ce-a fost

Trăi-vor de-a pururi în cântec măreț.

Toată îndoiala și teama că puiul de căprioară nu-și va găsi mama dispar dispar atunci când,

Tabloul cel mai frumos  se arată

O rariște mândră de fag

Și-n mijloc, pe verde covor,

Stă mama cu puiul ei drag

Uniți într-un freamăt de dor.

Nu este tablou mai frumos!

Cei trei de cremene par,

Iar codrul e blând și duios

Și cântă din orice umbrar

Finalul poemului înseamnă

FERICIRE

Șezură alături privind nesătui

Minunea din rariște...Totul râdea:

Și ei, și pădurea, și-o mamă, și-un pui,

De parcă frumosul atunci se năștea.

Rămase cetatea în urmă...În lut

Rămase comoara de aur și-argint...

Cei trei își zidiră din tot ce-au văzut

Un crez cu comori ce nu mor și nu mint...

*

Poezia naturii este dinamică, viețuitoarele pădurii sunt prietenoase, trăind în bună prietenie și vecinătate unele cu altele, bucurându-se de Natura ocrotitoare și binevoitoare ca o Mamă.

Gândacul chiriaș

- N-am căsuță, ce mă fac?

Se plângea un biet gândac

Tremurând de frig, stingher,

Chinuit de vânt și ger.

                    Dintr-o scorbură de prun

                    L-a zărit un bărzăun

                    Și  l-a invitat frumos

                    În bordeiul călduros.

Vino, bre, ce tot bocești

Că ți-i frig și că răcești?

O să stăm aici, în doi,

Apărați de nea și ploi.

                    Drept chirie o să-ți cer

                    Să stai lângă geam străjer

                    Și când primăvara vine,

                    Tu să strigi așa la mine.

-Bărzăune, bărzăune,

Au venit zilele bune!

Ieși mai repede afară

Să te scalzi în primăvară.

                    Și te urcă peste zare

                    Să prinzi licurici din soare

                    Și să bâzâi prin grădină,

                    Iarna grea să nu mai vină!

*

GHICITOARE                    

           Cine are

          Pe spinare

Mii de ace mișcătoare,

Parc-ar spune pe cărare

- Hai la ace de vânzare,

Dar nevoie nimeni n-are,

Că înțeapă pe oricare?

Știți voi cine-i măscăriciu?

        Spuneți repede!

Vacariu Dumitru, Pădurea vrăjită, Iași, Doxologia, 2014

DUMITRU VACARIU

            S-a născut în comuna Pipirig, județul Neamț, la 21 septembrie  1931. După terminarea școlii primare din satul natal,  a urmat cursurile Liceului pedagogic din Piatra-Neamț în perioada 1946-1952. Cursurile universitare (Facultatea de Filologie-istorie) le-a urmat la Iași, în cadrul Universității "Al. I. Cuza", în perioada 1953-1957. După terminarea facultății a fost numit profesor la Liceul nr. 2 din Vaslui și director al Casei raionale de Cultură.

Acuzat că a organizat, împreună cu alți colegi de studenție, în anul 1957, sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost condamnat la 8 ani de detenție politică. A suferit rigorile închisorilor comuniste în perioada 1958-1964.

Ieșit din detenție, a fost o perioadă șomer, apoi muncitor la o Stațiune de Mașini și Tractoare din Vaslui, funcționar la Centrul de librării Iași și, începând din anul 1969, salariat al Muzeului Literaturii Române din Iași, până în anul 2003, când s-a pensionat. Din anul 1971 până în 1988 a condus toate obiectivele Muzeului Literaturii Române din Iași, participând direct la organizarea și deschiderea mai multor obiective muzeale: „Casa Dosoftei”, casele memoriale M. Codreanu, M. Sadoveanu, G. Topîrceanu, sediul central al muzeului din Casa V. Pogor, cu secțiile de literatură română modernă și contemporană, casa memorială O. Cazimir ș.a.

Activitatea literară și-a început-o cu piese de teatru pentru copii și tineret (Aventuri în pădurea vrăjită sau Bing-Bang-Bing, Comoara, Cele trei domnițe, Dincolo de singurătate), prezentate la peste 10 teatre de profil din țară și cu turnee în India, Pakistan, Franța, Germania ș.a.

Lucrări editate (beletristică): Dincolo de poveste, 1979, Bărzăunul și restul lumii, 1984, Vornicul Țării de Sus, 1984, Poteci fără întoarceri, 1987, Comoara, 1988, Aventură dincolo de timp, 1990, Ochii viperei, 1995, Planeta lui Crim, 1999, Templul amăgirii, 2000, Casa cu iederă, 2000, Cerbul de lumină, 2001, Praznicul orbilor, 2001, Porumbeii albaȘtri, 2003.

Lucrări de cercetare literară: Junimea și junimiștii, 1975 (cu I. Arhip), Focul cel mare, 1977 (cu I. Arhip), Din cronica unui veac, 1978 (cu I. Arhip), Georgetta, 2001 (cu Lucian Vasiliu), Cina de taină, 2002 (cu L.Vasiliu) ş.a.. A mai îngrijit diverse ediţii de opere ale unor scriitori români și străini (Delavrancea, Topîrceanu, O. Cazimir, Cezar Petrescu, I. Teodoreanu, Rovagnolli, Gârleanu, concomitent cu editarea unor albume ale Iașului, antologii de lirică românească și universală etc.

susa: http://astra.iasi.roedu.net/texte/nr47DumitruVacariu.html

 FLORIILE (Duminica Floriilor, Duminica Stâlparilor)

    Floriile se serbează în ultima duminică înainte de Paști și simbolizează intrarea lui Iisus în Ierusalim, aceasta fiind, de altfel, ultima lui ieșire în popor, înainte de Răstignire. Sărbătoarea (care nu are dată fixă) amintește de intrarea triumfală a Fiului lui Dumnezeu în Ierusalim, când a fost întâmpinat cu flori și ramuri de finic (palmier) și măslin. Oamenii l-au întâmpinat cu bucurie, ca pe un împărat, căci auziseră de minunea pe care o înfăptuise cu o zi înainte, când îl înviase din morți pe Lazăr. La origine, Floriile au fost de fapt o sărbătoare păgână, denumită de romani Floralia, prin care o venerau pe zeița florilor Floralia."

Cum se sărbătoreau Floriile la noi?

    Duminica dimineața toată lumea se îmbrăca frumos și mergea la biserică, la liturghia de dimineață. După slujbă, se împărțeau credincioșilor ramuri de salcie, sfințite de cu seară, care se duceau acasă și se atârnau la icoane și ferestre. Se credea că, păstrate în casă, aceste ramuri fereau locuința de orice rău, vindecau animale, ajutau la însănătoșirea copiilor. Unii țărani plantau ramurile sfințite de salcie în grădină. Aceste ramuri de salcie amintesc de stâlparii ( crengi verzi de măslin) cu care Iisus a fost întâmpinat la intrarea sa triumfală în Ierusalim.

Floriile reprezintă pentru noi toți o sărbătoare luminoasă, de bucurie, nu numai prin faptul că anunță reînvierea, explozia viitoare a naturii ( căci se spune că florile și pomii încep să înflorească din această zi), ci și pentru că, înviindu-l pe Lazăr în ziua de dinaintea Floriilor, Iisus a arătat birunința vieții asupra morții și și-a anticipat astfel propria Înviere.

..................................................................................................................................

    Cu Floriile se deschide practic seria marilor sărbători pascale, care se termină la patruzeci de zile după Paști, cu Înălțarea Domnului. Însă tot din această zi urmează o perioadă grea, agitată și tensionată pentru creștinii prtodocși, cea a Săptămânii Patimilor.

Din bătrâni se povestește...legende, tradiții și obiceiuri de sărbători, Cluj, ANTEEA, 2010, p. 57-58

**

*

SALCIA

    După ce Iisus a fost răstignit și și-a dat ultima suflare pe cruce, soldații l-au scoborât și a fost îngropat într-un loc bine păzit. Maica Domnului, plină de jele, a plecat să-și plângă amarul și durerea pe malul unei ape, sub o salcă. Salca milostivă și-o  aplecat crengile și-o început să p mângâie pe cap cu mâțișorii ei, vrând astfel să-i aline cât de cât suferințele. Fecioara Maria o binecuvântează zicându-i: Sfântă să fii tu de acum până la sfârșitul veacurilor, cinstită în biserici, apărătoare de releși alinătoare de suferințe. Cu ramurile tale plecate să mângâi  pe toți sărmanii. De atunci este salcia cu crengile aplecate la pământ și tot de atunci se duc mâțișori la biserică și se sfințesc de Florii, apoi se duc acasă și se pun la icoane ca să ferească locuința aceea de vremuri mari (furtuni), trăznete, molime și tot felul de duhuri necurate. Și când merem (mergem) la câmp și n-avem cu cine lăsa copilul mic din copăiță, împlântăm lângă el, în capul locului o ramură de salcă și noi ne vedem de săpat, de prășit, de ce trabă avem. Iar salca îl ferește de toate lighioanele și relele, că-i sfântă, binecuvântată de Maica Precista.

În toate regiunile țării se crede că salcia a fost binecuvântată de Maica Domnului, fie pentru că i-a alinat durerea, fie pentru că i-a ținut umbră ori că s-a aplecat peste râul Iordanului să-l poată trece. În Maramureș se spune că în fața crucii pe care era răstignit Christos creștea o salcie cu ramuri frumoase, îndreptate în sus. De suferințele și moarte Mântuitorului salcia s-a întristat într-atât încât și-a aplecat ramurile în jos, jelindu-l pe Iisus. Și de atunci jelește mereu pe marginea apelor și în cimitire, salcia pletoasă, răchita supărată sau salcia plângătoare: Salix babylonica L.

În Muntenia circulă o altă legendă, în care se povesteștecă salcia stă aplecatăși rușinată, vinovată pentru că din lăstarii ei, care înainte creșteau cu trufie în sus, spre cer, soldații romani au făcut legătura de nuiele cu care l-au biciuit pe Iisus.

Drăgulescu, Ctin, Legende botanice creștine românești, Baia Mare, Gutinul, 1998, p.83-84.

23 aprilie - Ziua internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor

 

Scurt ESEU 

de cugetări

            Călătorim de cele mai multe ori cu pasul

            dar fiecare deplasare în spațiu și timp are limite 

            pentru că         

            nu ne permitem să călătorim la nesfârșit.

            Există însă o CĂLĂTORIE 

            cât milioane de drumuri străbătute într-o viață pentru că 

ÎN UNIVERSUL FASCINANT AL CĂRȚILOR, TIMPUL NU ARE MĂSURĂ!

La fiecare popas, trebuie doar să nu uităm să ne amintim:

CITEȘTE!

SCRIE!

Descoperă!

Iubește!

Să nu treacă viața în zadar.

Să lași ceva în urma ta!

Gabriela-Mariana Dordea

*

ZIUA PĂMÂNTULUI - 22 aprilie

"Și dacă cerul e până la urmă 

nemărginita mare?

Și dacă luna nu-i decât pământul însuși

obrazul nostru pământesc privit în apă?"

Octavian Paler - Definiția ipotezei

* *

                                    sursa foto: internet

*

**

La sediul filialei Valea Aurie, la celelalte filiale de bibliotecă și la sediul principal al bibliotecii ASTRA, vă așteptăm pentru documentare.

Informații privind documentele din colecțiile bibliotecii se regăsesc și în mediul digital: în catalogul online, pe platforma de cărți electronice Cloud Library, în Depozitul Digital și pe celelalte canale de comunicare și promovare.

http://www.bjastrasibiu.ro:8080/liberty/libraryHome.do
https://ebook.yourcloudlibrary.com/library/astra/Featured…
http://www.dspace.bjastrasibiu.ro/
https://www.facebook.com/bibliotecasibiuastra/
https://www.instagram.com/bjastrasibiu/

PRIETENII LECTURII = PRIETENII NATURII

 LECTURI FRUMOASE - LECTURI FOLOSITOARE

FRUNZA

de Emil Gârleanu

    S-a desfăcut din mugur, într-o dimineață caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâia i s-a părut scurtă, și apropierea nopții o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. 

    Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se scoborâ din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului.

    În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumină, dedesupt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.

    Un ciripit străin o miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăie albastrul ca o  săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei, cântând mereu...

    Dar într-o dimineață raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură  de ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici rândunelele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăștia puternic, umed: o amețea.

    După zilele acestea lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o dimineață înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică cu pene verzi și galbene, un scatiu, veni, moleșit de căldură, de se furișă sub dânsa, la umbră, la adăpost. Și frunza se bucură, acoperi cum putu mai bine pasărea; iar aceasta ciripi, întâi înăbușită, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cântec.

    Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniți de vânturile din înălțimi; cerul de sticlă, înflăcărat uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când și când, rozeta care își scutura sămânța coaptă, împrăștia mireasma ei în zorii unora din dimineți. Prea multă lumină, prea multă căldură.

    Nopțile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau. Ar fi vrut să fie veșnic noapte...

    Pasărea venea mereu, câteodată și noapte rămânea acolo, ațipind, cu căpușorul sub aripă.

................................................................................................................................

    Am redat mai sus un fragment din povestirea Frunza, care face parte din volumul Din lumea celor care nu cuvântă - cel mai cunoscut al scriitorului Emil Gârleanu - în care sunt relatate întâmplări alegorice din viața plantelor, gâzelor, păsărilor și animalelor.

  Scrise cu o deosebită sensibilitate, povestirile sunt emoționante. Cititorul captivat de soarta personajelor, empatizează cu acestea, trăiește povestea lor. 

    O lectură frumoasă și folositoare pentru copiii de toate vârstele.

                     

PRIETENII LECTURII = PRIETENII NATURII

Descoperă NATURA!

În jurul tău, mereu se întâmplă miracole!

Ești înconjurat de o mulțime de prieteni! 

Și chiar dacă sunt necuvântători pentru tine, 

copile drag,

trilurile și gânguritul lor, mersul lor unduit sau săltăreț pe pământ,

foșnetul aripilor în frunziș sau zborul legănat în înaltul cerului 

înseamnă VIAȚĂ!

Descoperind NATURA, înveți s-O iubești.

Iubește natura pentru că NATURA înseamnă VIAȚĂ!

Iubind natura, trimiți un gând frumos de iubire în Univers și 

UNIVERSUL te va răsplăti cu infinită IUBIRE!

**

*

Riha, Susanne, În mijlocul naturii: Descoperă cele patru anotimpuri, București, UNIVERS, 2016

*

 

Concursul de lectură se derulează în perioada 15 aprilie – 15 decembrie 2021 și se adresează tuturor iubitorilor de literatură.

Înscrierea și participarea sunt gratuite, iar concurenții vor fi incluși în trei categorii de vârstă:
• Copii (9 - 13 ani),
• Adolescenți (14 - 18 ani),
• Adulți (peste 18 ani).

Informații detaliate privind înscrierea participanților, titlurile propuse pentru lectură și desfășurarea concursului se regăsesc la:

https://bjastrasibiu.ro/despre-noi/proiecte-activitati-si-evenimente/proiecte/

https://bjastrasibiu.ro/comunicate/incepe-astra-cititor-campion/

Vă așteptăm cu drag.

PRIETENII NATURII - PRIETENII LECTURII

 PRIETENII LECTURII - PRIETENII NATURII 

Dragi copii,

BUCURAȚI-VĂ DE VACANȚĂ!

BUCURAȚI-VĂ DE PRIMĂVARĂ!

BUCURAȚI-VĂ DE LECTURĂ!

Bucurați-vă de vacanța de primăvară 

citind cărți frumoase și folositoare!

*

Grădina tăinuită este povestea micuței Mary Lennox care își pierde părinții în India. Ajunsă în Anglia la o vârstă încă fragedă, la Misselthwaite Manor - o casă imensă și stranie -  singură și lipsită de prieteni, fetița explorează domeniul din jur și găsește cheia unei grădini părăsite de multă vreme: o grădină stranie, fermecată. Grădina va prinde viață datorită lui Mary și celor doi prieteni noi ai ei, Dickon și Colin. În strădania lor de a face să reînvie grădina tăinuită, copiii descoperă prietenia bazată pe încredere și dragostea și respectul față de tot ceea ce îi înconjoară. 

    Fiecare zi petrecută în mijlocul naturii este o binecuvântare pentru copilăria lor.

*

    Mary veni lângă patul băiatului.

    - Plantele se îngrămădesc, care mai de care, să scoată capul afară din pământ, spuse ea. Florile se deschid și peste tot se văd muguri, iar vălul cel verde a acoperit tot ce era uscat și cenușiu. Păsările se grăbesc să-și clădească cuiburile ca nu cumva să fie prea târziu, încă unele dintre ele se bat să-și cucerească un loc în grădina tăinuită. Și tufele de trandafiri sunt minunate, iar aleile sunt mărginite de primule înflorite. Tot ce am semănat a răsărit, iar Dickon și-a adus vulpea, cioara, veverițele și un mieluț.

    Făcu o pauză ca să mai respire, apoi povesti despre mielul abia născut pe care îl descoperise Dickon , cu vreo trei zile înainte, zăcând lângă mama lui moartă, într-un tufiș. Nu era primul miel pe care îl găsise și știa ce avea de făcut. L-a luat și l-a dus acasă înfășurat în haina lui, l-a așezat lângă foc și l-a hrănit cu lapte cald.. Era un ghemotoc moale, cu un căpșor drăgălaș și prostuț, și picioare prea lungi. Dickon îl cărase în brațe, iar sticla cu lapte o pusese într-un buzunar, lângă o veveriță. Când Mary se așezase sun un copac, ținând în poală acel cocoloș moale și călduț, simțise că era prea fericită ca să poată vorbi. Un miel! Un miel adevărat stătea în poala ei ca un bebeluș!

Bournett, Frances Hodgson. Grădina tăinuită, București, CORINT JUNIOR, 2005, p. 160.

*

*

- E atât de frumos! zise ea, suflând greu din cauza grabei. N-ai văzut ceva mai frumos! A venit! Am crezut că a venit ieri dimineață, dar mai era încă pe drum. Acum e aici! A venit Primăvara! Așa spune Dickon!

- A venit! strigă Colin. și deși nu știa, de fapt, nimic despre primăvară, simțea cum îi bate inima. Se ridică degrabă din pat.

- Deschide fereastra! adăugă el, râzând de bucurie, dar și de ce își imaginase. Poate vom auzi îngerii sunând din trompetele lor de aur!

    Râdea; Mary ajunse la fereastră într-o clipă, iar în următoareaclipă fereastra era larg deschisă și în cameră năvăliră arome proaspete și cântece de păsări.

Bournett, Frances Hodgson. Grădina tăinuită, București, CORINT JUNIOR, 2005, p. 159

8 APRILIE: CALENDAR CULTURAL- Emil Cioran, 110 ani de la naștere

 EMIL CIORAN

- SCRISORI CĂTRE CEI DE-ACASĂ

Către Constantin Noica

Paris, 21 ian.1970

    Dragă Dinu,

    Primesc Gazeta Literară și ți-am citit deja acest foarte frumos text pe care mi l-ai trimis. Admirabilă această limbă a noastră, a ta în mod special ! În zadar caut în limbile "de circulație" un echivalent pentru părelnicie, cuvânt care singur ascunde un Lebensgefuhl , o metafizică și tot ce vrei în materie de poezie. Cobori în adâncurile "rostirii" noastre și asta-i foarte important. Vei fi un punct de referință, asta cu siguranță. Cumpănind bine lucrurile, dintre noi tu ești singurul care ai făcut cea mai bună alegere. Nu te poți împlini decât aproape de originile tale. Este ceea ce ai căutat tu necontenit , cu încăpățânare și rigoare. E drept că o astfel de statornicie a cerut sacrificii, pe care nu ai de ce să le regreți acum, din moment ce ele erau, pe cât se pare, înscrise de la bun început în destinul tău, și care până la urmă s-au dovedit fertile. Nu știu dacă la tine e vorba de preștiință sau de instinct - cert e că tu ai înțeles dintotdeauna ceea ce mie mi s-a părut multă vreme o extravaganță sau chiar o nebunie: că a fi nu e cu putință decât înlăuntrul propriei tale etnii. În mod normal , eu ( cu Schimbarea etc.)ar fi trebuit să susțin o idee ca asta  și nu tu, care, filozofic vorbind, te găseai la mii de leghe distanță, mai ales în epoca slăbiciunii tale pentru Kant. În opțiunile de acest fel intră însă elemente care țin mai puțin de teoriile noastre cât de ursita fiecăruia dintre noi.  

               Sper să te revăd curând: sunt nerăbdător să aflu amănunte despre acest Coridaleu*  căruia nu-i știam  nici numele până să-ți citesc studiul. 

               Cât despre Sibiu, acolo te întrec, fiindcă nu e zi să nu-mi aduc aminte de vreun colț: specialist în nostalgie!

      Îți mulțumesc pentru intenția delicată.

                                                                    Toată prietenia ție și Marianei, E. Cioran

        * cu referire la preocuparea lui Noica pentru Theofil Coridaleu