POEZIILE TOAMNEI

GABRIELA-MARIANA DORDEA

TOAMNĂ SIBIANĂ

Pare trist orașul mângâiat de ploaie

cu mâini umede și reci.

Ploaia te-nțepă și vântul taie ca sabia.

În colțul unei case vechi,

sub streașina ce stă să cadă, o vrabie,

își scutură oenele ude.

Poți să strigi că nimeni nu te-aude!

Oamenii se pierd ăn umbrele mari,

Stropi grei se lovesc de pietrele tari, se sparg.

Pare că vezi fluturând un catarg

și aștepți să apară din valuri corabia...

Drapelul albastru țintuit cu stele,

Sfidează porumbeii adăpostiți sub streașini grele.

În tobe mari, ploaia bate un ritm cadențat.

Se înserează în lucruri și în oameni.

Ciudat! În miez de zi piețele și parcurile-s pustii.

Copacii își plâng goliciunea!

Schimonosite de ploaie și dor, florile se-mbolnăvesc și mor ...

Din trunchiul bolnav și bătrân

Toamna și-a făcut șevalet

Și amestecând bronzuri din cele mai fine,

Pe acorduri joase de menuet, pictează!

Superb tablou! Puțin cam trist,

și chiar de pare pesimist,

Mai este loc de crizanteme

Și de poeme!

( din volumul "...Ca Marea, și sufletul meu!")