ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ
**
DUBLĂ CĂLĂTORIE SPRE IZVOARELE NILULUI
.....................................................................................
III
Iată-ne acum la Praguri. În păstaia
de lemn a luncii răsturnate punem
- robite boabe - capetele noastre:
apoi pornim încet, suim cu țărmul,
încât se miră-n zarea lui scăzută
șacalu-nfometat de fabulosul
dodecapod ce-i tulbură ospățul.
Acum, ieșiți din vârsta cărunțită
a fluviului, ce stranii ne par toate:
naramzele mijind în frunza verde
bombate frunți de zei fără gândire,
savanele cu scarabei, orarul
înfumurat al ploilor, și saltul
gazelelor prin transparența serii..
Nu mai e mult, nu mai e mult, - ne spunem,
Noi înșine suntem acum ca pomii
simțind, din mușcătura unui vierme,
că toate întrebările sunt coapte.
"Răspunsul însă - nu. Vâsliți. Vedea-veți
de patru ori căzând bubuitoare,
oglinda apei, și - pe țărm - veți trece
de patru ori în dosul ei; dar chipul
răsfrânt în ea va fi tot chipul vostru."
V
În locu-acesta dacă zeul, Nilul,
s-ar ridica-n picioare, noi am curge
pe unul din femurele-i fluide:
o, fericiți am curge în țărână
până la primul strop al lui. El însă,
potrivnic și săltat, bolborosește
în graiul unor neamuri care strigă
pe țărmuri, strigă aprig și măsoară
cu arcul spațiul dintre noi și ele.
Pe care din spumoasele lui coapse
s-o apucăm? Probabil e totuna:
ceea ce'aici, în spațiu, se divide
coșmar e, al Unicului, doar hartă
visată-n care ne grăbim cu pasul.
...................................................
VI
"Vâsliți. Răspunsul vi s-a dat. Dar cine
e-n stare să-l culeagă de pe buza
acestui sfinx? Cândva, și pentru mine,
el a părut alături de-ntrebare,
Vâsliți. Și eu l-am întrecut cu vâsla.
De-aici și eu, mereu mai supt de apă
pe cât se-mpuțina șuvoiul apei,
fără să simt m-am scufundat sub hartă,
acolo unde Nilul izvorește
din sine și se varsă calm în sine."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.