Faceți căutări pe acest blog

joi, 3 iunie 2021

POEZIA COPILĂRIEI

"Copilăria durează toată viața. Ea se întoarce mereu pentru a însufleți secțiuni mari ale vieții de adult. Poeții ne vor ajuta să găsim copilăria vie din noi, această lume permanentă, durabilă, de neclintit."

Gaston Bachelard

***

PETRE CRĂCIUN

PRIMUL ZBOR 

poezii pentru copii

Poezii din Țara Copilăriei


ÎN LUMEA DE BASME

Poftește în lumea de basme

Te-așteaptă-mpărați și crăiese

Vei sta astă-seară alături

De prinți și frumoase prințese.


Privește, e poarta deschisă,

Palatul sclipește în noapte.

Sosesc spiridușii cu torțe,

Cu vin, cozonac, mere coapte...


Un crai luminat te îmbie

Să stai lângă dânsul la masă,

Viteaz cum ai fost cu vrăjmașii

Îți dăruie fiica, mireasă...


O lume întreagă se uită,

Ce cald te primește o zână...

Cu toții-au venit să te vadă,

Salutul din basme să-ți spună.


Povestea se-adună din stele.

Dreptatea și binele-nvie,

Te-așteaptă cuvântul în carte.

E basm, sunteți voi, e magie.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.