BIBLIOARA COPIILOR

Răstignirea, Învierea și Înălțarea Domnului

pe înțelesul copiilor

GOLGOTA

    Isus porni cu crucea grea în spate spre Muntele Golgota. Era scuipat și batjocorit în continuare, soldații îi apăsau cununa de spini pe cap, făcându-L să sângereze. Îl loveau cu trestia subțire dar usturătoare. Și Isus continua să urce spre calvarul Său și să se roage în gând Tatălui ceresc pentru toți acești nelegiuiți: "Iartă-le lor, Doamne, că nu știu ce fac!"

    Deodată, când Isus se prăbușise sub povara crucii și se opintea să-și revină, din mulțime se desprinse un om înalt, puternic, simplu și cu priviri senine. Se întorcea de la țarină și, văzându-L pe cel doborât de cruce, a fost cuprins de milă. Se îndreaptă spre ISUS și aplecându-se, ridică crucea cât putu de sus. Dar nu o așeză pe spatele condamnatului . Îi zise mai mult în șoaptă:

    - Oricine ai fi , vinovat sau nevinovat, mai presus de toate om și câinii care te lovesc sunt mai răi decât câinii adevărați. Lasă-mă să-Ți port crucea mai departe!

    Isus își îndreapră privirile pline de dogoarea suferinței spre cel care-i vorbise.

    - Cum te numești, omule?

    - Simon din Cirene mă cheamăși vreau să te ajut pentru că ești în suferință!

    Privirile lui Isus se înseninară, ale comandantului cohortei, se înnegurară. El îi strigă lui Simon:

    = Dacă nu vei reuși să porți crucea pe spate, vei fi biciuit și crucificat!

    Drept răspuns, Simon din Cirene ridică din nou crucea cu brațele sale puternice și o așeză de data aceasta pe umerii săi lați și voinici. Porni cu ea spre înaltul Golgotei.

    Când ajunseră pe muntele Golgota ce înseamnă Locul Căpățânii, soldații îi dădură lui Iisus să bea vin amestecat cu fiere. Apoi l-au întins pe crucea așezată la pământ și au bătut cuie mari în palmele și picioarele Lui, au ridicat crucea cu Iisus crucificatul și au înfipt-o în pământ. Iisus a răbdat aceste chinuri cumplite, repetând la nesfârșit rugămintea Sa către ceruri: "Iartă-le lor, Doamne, că nu știu ce fac!"

    Apoi soldații L-au așezat pe Iisus între doi tâlhari, răstigniți și ei. După ce toți care asistaseră la acest martiriu L-au hulit îndeajuns pe Cel care se ruga pentru iertarea lor, au plecat la casele lor. La picioarele crucii au rămas câteva femei bune și milostive. Era acolo și Fecioara Maria, care vărsa lacrimi amare de durere. În chinurile morții, unul dintre tâlhari, înțelegând marea jertfă a li Iisus, Îi spuse:

    - Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta!

    Iisus i-a răspuns:

    - Adevăr îți grăiesc ție, astăzi vei fi cu mine în Rai!

    La ceasul al șaselea se făcu deodată un întuneric înspăimântător. Nu se mai vedea nici la doi pași. Ostașii se înfiorară, crezând că Iisus se va da jos de pe cruce, dar nu s-a întâmplat nimic. La ceasul al nouălea, după ce se înseninase, glasul lui Iisus se făcu auzit pentru ultima dată:

    - Doamne, Dumnezeul Meu, în mâinile Tale îmi dau duhul!

    Și în clipa aceea, cu adevărat muri. Atunci pământul întreg s-a cutremurat. Catapeteasma Templului din Ierusalim s-a despicat în două de sus până jos, munții și-au frânt piscurile, florile s-au ofilit, soarele s-a înnegrit, copacii și-au scuturat de timpuriu frunzele. Multe morminte s-au deschis și mulți morți au înviat.

    Un om drept și bun pe nume Iosif din Arimateea, a mers la Pilat din Pont și a obținut încuviințarea de a-L da jos de pe cruce pe Iisus pentru a-l înmormânta. Ajutat de cuviosul Nicodim, de Fecioara Maria și alte femei, Iisus a fost coborât de pe cruce și înmormântat cum se cuvine. Dar cărturarii și fariseii, arhiereii Ana și Caiafa, mai cu seamă, temându-se că Iisus va învia sau că trupul său va fi furat de ucenicii săi, au trimis soldați să păzească mormântul.

    Acestea au fost patimile lui Iisus care s-au petrecut în ziua de vineri.

    A treia zi după înmormântare, duminica, avea să aibă loc Învierea Celui care pătimise pentru iertarea tuturor păcatelor omenești.

sursa foto: internet

    ÎNVIEREA ȘI ÎNĂLȚAREA LA CERURI

    În ziua aceea de duminică, după ce zăcuse în mormânt, iar credincioșii Îl plânseseră îndelung, Iisus învingea moartea, sculându-se viu din mormânt, după cum hotărâse Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Său.

    Se cutremură din nou pământul. Se învolburară iar apele, dar florile nu se mai ofiliră, ci, dimpotrivă, reveniră la viață. Lumina inunda cerul și universul. Din înalt coborâse îngerul vestitor, în veșmânt alb ca zăpada. El văzu cum soldații cad cu fața la pământ, iar lespedea cea grea se dă la o parte și din mormânt iese, învăluit în lumină, Iisus.

   Se petrecuse această minune între minuni. Dar soldații, orbiți de lumină, nu văzuseră nimic. La mormânt însă veniră femeile cele bune și credincioase pentru a-L priveghea pe Iisus cu lacrimile și nesomnul lor. Au găsit însă piatra dată la o parte și mormântul gol. Îngerul Domnului li s-a arătat, spunându-le:

   -  Pentru ce cüutați pe Cel viu între morți? Nu este aici, ci a înviat! Iisus s-a sculat din morți precum a zis. Veniți să vedeți locul unde a zăcut. Duceți-vă degrabă și spunețile ucenicilor Lui că s-a sculat din morți și că va merge înaintea lor în Galileea. Acolo îl vor vedea! 

    Ele însă, stăteau mute de uimire. Și atunci îngerul a rostit cuvintele cel mai înălțător adevăr:

    - Hristos a înviat!

    Iar ele, prinse de fiorul cucerniciei și al smereniei repetară:

    - Hristos a înviat!

    Apoi plecară să-i vestească pe ucenici. Dar în grădină li s-a arătat chiar Iisus:

    - Bucurțií-vă! le-a spus EL. Nu vă temețiDuceți-vă și vestiți fraților mei să meargă în Galileea unde mă vor vedea!

    - Într-adevăr, în aceeași sfântă duminică a Învierii, către seară, în casa unde erau adunați ucenicii lui Iisus, El apăru în mijlocul lor spunând:

    - Pace vouă! 

    Nu-i dojeni deloc pentru că se înstrăinaseră de El la greu. Le arătă cu răbdare urmele cuielor de la mâini și de la picioare, iar ei se îngroziră și rămaseră înmărmuriți. Apoi Iisus a mâncat pește fript și miere.

    După ce a mai vorbit cu ucenicii săi, Iisus i-a întrebat și despre Toma, care nu era împreună cu ei. La plecare i-a binecuvântat și le-a zis:

    - Înainte de a vă părăsi, Mă voi întoarce. Să mă așteptați din nou cum m-ați așteptat și acum. Iar lui Toma să-i spuneți ce ați văzut ca să știe și el că am înviat! Mă aștepte împreună cu voi!

    După plecarea lui Iisus, la câteva ceasuri s-a întors și Toma de unde a fost plecat. Unul dintre ucenici îi spuse:

    - Dar unde ai întârziat că nu ai putut să fii cu noi? Căci iată,Învățătorul nostru a fost aici și ne-a vorbit. 

    Atunci Toma a răspuns:

    - De ce mă amăge;ti frate? Știi prea bine, la fel ca și mine, că Învățătorul nostru a fost dat de arhierei pe mâna călăilor care L-au chinuit și L-au batjocorit. I-au pus cruce gea în spinare. I-ai bătut cuie în mâini și picioare, pe crucea înălțată L-au răstignit. Învățătorul nostru a fost viu și a murit, în mormânt a fost coborât și acum odihnește acolo singur.!

    - Nu te amăgesc! Învățătorul nostru a înviat! Dacă îl vei aștepta, îl vei vedea singur!

    - Poți să spui ce vrei, dar eu, dacă nu voi vedea în palmele lui semnul piroanelor, dacă nu voi pune degetul meu în semnele acelea, nu voi crede că Iisus a înviat!

    - După opt zile, Iisus li se arătă iar ucenicilor Săi și îi spuse lui Toma:

    -  Apropie-te! Adu-ți degetul încoace uită-te la mâinile Mele, apoi adu-ți mâna și pune-o în coasta mea și să nu mai fii necredincios, ci credincios.

    Toma făcu întocmai și se înfioră.

    - Domnul și Dumnezeul meu! Rosti el cu evlavie.

    Dojana lui Iisus era blândă și binecuvântată.

    - Pentru că m-ai văzut, Tomo, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!

    În a patruzecea zi de la Înviere, Iisus le-a grăit pentru ultima oară celor unsprezece ucenici:

    - Iată, cât vezi cu ochii se întinde pământul oamenilor. Dar Împărăția Cerurilor este mult mai întinsă. Acum Eu voi pleca de aici

 Cât am trăit  printre oameni i-am învățat să ierte greșelile semenilor lor și să trăiască în pace și iubire. Ceea ce am zis eu voi să ziceți în locul meu oamenilor. Și prinzând putere de la Mine, să botezați toate neamurile în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh!

    Ucenicii căzură la pământ și se închinară. Iar Petru cuteză să-L întrebe:

    - Cum vom putea noi, Doamne, biete făpturi lumești, să facem ceea ce ai făcut Tu și să zicem ceea ai zis Tu?

    - Veți putea, Petre, prin credință și adevăr, prin puterea Duhului Sfânt. Iar Eu cu voi am să fiu în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin!

    Atunci în jurul capului ucenicilor apărură raze, asemănătoare celor purtate de Iisus. Voiră să se apropie de El, dar în clipa aceea Iisus se despărți de ei și se înălță la ceruri. Pluti ca o lumină albă, mai albă și mai luminoasă decât toate culorile deschise ale pământului , până ce nu se mai văzu și se confundă cu însăși nemărginirea senină a cerului.

    Petru Demetru Popescu, Biblioara copiilor, Editura CORESI, București, 1999, p 118-126