SFÂRȘITUL VERII

                    de Ana Blandiana

De la un timp observasem
Că, atunci când nu eram atentă,
Câte-o frunză
Se făcea deodată transparentă,
Iar apoi, profitând De cel mai mic vânt,
Cădea pe pământ.
Şi, cum eu eram ocupată
Să vă povestesc vouă
Spuse şi nespuse, întreaga livadă
A rămas într-o zi sau două fără frunze.
În schimb, la picioarele pomilor
Până sus în vie,
Se întindea un covor minunat
De mătase ruginie.
Am întrerupt bineînţeles scrisul
Şi-am pornit să-mi inspectez
paradisul,
Şi, după un control sever făcut,
Am ajuns la o concluzie de necrezut:
Printre frunze de aur şi flori ofilite,
Vara era pe sfârşite,
Și, dacă vreți să nu v-ascund
nimic,
Venise şi toamna un pic.
Tot în ținută de gală
Rândunicile, întreaga familie,
Porniseră înspre o ţară tropicală în călătorie.
Şi-am descoperit deodată cu mirare,
Că Arpagic se făcuse mare.
De-acum înainte, e clar,
Nu am mai să vă scriu nimic extraordinar.
Și totuși, nu ne putem despărţi înainte de a vă povesti
Ultima întâmplare din grădina mea:
Alb, strălucitor, făcut anume pentru copii,
Ca o minune printre jucării,
Mi-a căzut în carte-un fulg de nea.