Faceți căutări pe acest blog

marți, 31 august 2021

 

31 AUGUST - ZIUA LIMBII ROMÂNE

"Alăturăm observația cum că  limba, alegerea și cursivitatea expresiunii în expunerea vorbită și scrisă, e un element esențial, ba chiar un criteriu al culturii. Maturitatea culturii publice, a spiritului poporal se manifestă cu deosebire în limba sa și, între culții unui popor se numără numai aeia care au suit înălțimea și domină terenul întreg".

"Măsurariul civilizațiunii unui popor astăzi este o limbă sonoră și aptă a exprima prin sunete noțiuni, prin șir și accent logic cugete, prin accent etic sentimente".

MIHAI EMINESCU

*

Trăiască frumoasa și cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfințenie această scumpă carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.

 I. LUCA CARAGIALE

*

S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.

GRIGORE VIERU

*

**

"Cultivarea limbii înseamnă, în primul rând, asigurarea exprimării corecte - conform normelor limbii literare actuale- și, la nivel superior, rafinarea și îmbogățirea ei. În ambele accepții, cultivarea limbii vizează" toate componentele exprimării orale și scrise, deci pronunțarea - ortoepia -, scrierea - ortografia și punctuația - , vocabularul și gramatica, în toate urmărindu-se și adecvarea stilistică, iar gramatica nu este o componentă oarecare a exprimării corecte, ci una pe care se bazează multe reguli de scriere și chiar unele de pronunțate, precum și distincția între unele sensuri lexicale".

Mioara Avram, "Gramatica pentru toți", Humanitas, 2001, p. 12



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.