IULIE
de Otilia Cazimir
De după dealuri arse și trudite,
Înalță creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
Și, aspru, geme vântul prin porumb.
Câmpia de paragină și scrum
Întinde brațe lungi de colb în drum,
Apoi își strânge sufletu-n păduri,
Căscând în râpi dogoritoare guri...
Dar norii sterpi coboară-n depărtare,
Și-abia vibrează dincolo de zare
Un tunet lung, cu prăbușiri de stâncă...
Iar soarele s-arată alb și mat,
Și-ntâia rază de lumină pare
Un fulger mort, ce rătăcește încă
Pe câmpul prăfuit și resemnat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.