8 IULIE - CALENDAR LITERAR

Jean de La Fontaine

n. 8 iulie 1664, Chateau-Thierry, Champagne  - d. 13 martie 1695

poet, dramaturg și prozator francez, membru al Academiei Franceze.

La Fontaine s-a impus în literatura universală prin fabulele sale publicate în perioada 1668-1694 în 12 volume, în care a criticat moravurile sociale din Franța în timpul absolutismului și a demascat cu mult umor viciile claselor dominante.

Cele mai cunoscute fabule: Corbul și vulpea, Greierele și furnica, Vulpea și strugurii, Lupul și mielul

Personajele fabulelor sale aparținând lumii animaliere sau regnului vegetal, personificând tipuri și caractere, reprezintă aspecte sociale din Franța acelor timpuri.

*

STEJARUL ȘI TRESTIA

Stejarul zise trestiei odată:

"Pe fire să te superi ai cuvânt.

O păsărică-ți este o povară,

Și cea mai slabă batere de vânt,

Ce-abia-ncrețește apa, te doboară

Și îți înclină capul spre pământ, -

Când fruntea mea, asemeni unui munte,

Las-că stă-n drumul razelor de soare,

Dar poate chiar furtuna s-o înfrunte.

Zefir mi-e tot ce-ți pare ție crivăț!

Măcar de-ai fi avut și tu norocul

Să crești sub umbra mea ocrotitoare

Ce-acoperă până departe locul:

N-ai fi avut atâția împotrivă-ți

Și n-ai mai fi știut ce e furtuna.

Voi însă creșteți mai întotdeauna

Pe malurile umede pe unde

Împărățește vântu-n voia lui.

V-a oropsit natura, cum îți spui!"

"Atâta grijă - trestia-i răspunde - 

Îți face cinste, dar e de prisos

Eu mai degrab ' de vânturi nu mă tem,

Mă-ndoi dar nu mă frâng" "Ai stat vânjos

Și n-a putut furtuna cât de mare

Până acuma să te culce jos,

Dar s-așteptăm la urmă să vedem".

Și-abia sfârși, când iată că din zare

Se și pornește cel mai strașnic vânt

Ce-a alergat vreodată pe pământ.

Stă dârz stejarul; trestia se-nclină.

Pornește-atuncea și mai îndârjit,

Și, îndărătnic, nu se lasă vântul

Până ce cade, smuls din rădăcină,

Giganticul copac nebiruit,

Ce atingea și cerul și pământul!

VORBA LUI SOCRATE

Socrat o casă-odată vrând să-și facă, 

Toți îi găseau cusururi fel de fel, 

Ba unul că-năuntru-i prea săracă

Și nu e demnă de un om ca el,

Ba altuia fațada nu-i plăcea,

Și mai ales cârteau toți din pricină

Că încăperile-s din cale-afară mici.

Ce casă-i asta? Abia te-nvârți în ea!

"De-a cerul, zise el, să fie plină

Așa cum e, de-adevărați amici!"

Și avea Socrat dreptate când spunea

Că pentru-aceștia casa-i e prea mare

Că ți-e prieten jură fiecare - 

Dar cine se încrede e nebun

Căci, oricât de obișnuit îți pare,

Nimic mai rar ca un prieten bun.