MOȘ CRĂCIUN

                    

de Ion Creangă

..........................................................................................................................................

     Stam neclintit în săniuță. Moșneagul apucă de frânghiuță și porni. Noaptea era senină, și cerul plin de stele scânteia. Din sat veneau rare lătrături de câini. Se auzea în răstimpuri sunetul unei dobe, pe care un flăcăuaș o încerca ș-o pregătea pentru sara anului nou. Era ger cumplit și pașii moșneagului scârțâiau pe cale.

     Știu nedeslușit că a fost o larmă ș-o bucurie mare la curte, când morarul a intrat în lumina ferestrelor cu povara lui, - icoana sosirii încă nu mi-a rămas întipărită în minte. Dar drumul, pe malul singuratic al pârăului, prin lumina albăstrie a câmpiilor, pe la podul cel negru și pe la poarta țarinei, unde sta neclintit un copac bătrân încărcat de promoroacă, - a rămas în mine ca o dâră de lumină. Moș Berbec, tăcut, cu căciula-i naltă, cu cojocu-i larg, cu cizmele-i grele și cu barba lui mare și căruntă, trăgea săniuța, și eu îl asemuiam cu bătrânul fantastic și argintiu pe care-l văzusem zugrăvit în cele dintâi cărți de povești pe care cu greu, silabisind, le cetisem.