15 noiembrie

EMIL RACOVIȚĂ

                                sursa foto Internet

    15 nov. 1868 - Iași - 19 nov. 1947, Cluj

    Savant, naturalist și explorator român, cu contribuții importante la cercetarea Antarcticii, întemeietorul biospeologiei.

    După studii în orașul natal  - primare la școala din Păcurari (unde preda Ion Creangă)și secundare la Liceul Național și la Institutele Unite  (având ca profesori pe Grigore Cobălcescu, chimistul Petru Poni, ș.a), frecventează (din 1886) cursurile Facultății de Drept din Paris, audiindu-le concomitent pe cele ale Școlii de Antropologie. După obținerea licenței de drept, se înscrie la Facultatea de Științe, după absolvirea căreia lucrează în cadrul stațiunii biologice marine de la Banyuls-sur-Mer. R. se afirmă rapid ca un valoros om de știință, fapt care determină alegerea sa ca naturalist al expediției antarctice (pe vasul Belgica) organizată de Societatea Belgiană de Geografie, dar având, prin componența participanților, un caracter internațional:  belgienii Adrien de Gerlache (conducătorul ei) și Emile Danco (fizician), norvegianul Roald Amundsen (cuceritorul de mai târziu al Polului Sud), americanul Frederick A. Cook  (contestatul descoperitor al Polului Nord, medicul expediției, ș.a. Pornind din portul Anvers (18 aug. 1897), Belgica ajunge la Buenos Aires pe 22 oct, în timpul escalei prelungite și a timpului necesar pentru a ajunge la Punta Arenas (în str. Magellan), Racoviță efectuând o călătorie științifică, împreună cu naturalistul argentinian Francisco Moreno, în Patagonia și Țara de Foc. Ajung cu un pachebot rapid la Punta Arenas  (5 nov. 1897) de unde se îndreaptă călare spre V, până la fiordul Ultima Esperanza din Anzii Cordilieri. Racoviță a efectuat cu acest prilej cercetări complexe asupra peisajului  (cu pământ negru afânat, cu păduri și șesuri ce au asemănare extraordinară cu un peisaj românesc), florei (păduri de Nothofagus, ierburi, vegetație alpină etc.) și faunei (nandu, tucu-tucu, lama, etc.). R. a revenit la Punta Arenas la 25 nov., iar la 13 dec. "Belgica" s-a îndreptat spre Ushuaia (în canalul Beagle). Expediția antarctică propriu-zisă a început la 13 ian. 1898, când a ancorat din nou în Tierra del Fuego. Ajunși în apropierea continentului antarctic, membrii expediției descoperă strâmtoarea  (ce va primi numele de Belgica) care desparte pen. Antarctică de arh. Palmer și o serie de insule, dintre care cea aflată la intrarea  în strâmtoare este numită de R., Cobălcescu. Belgica rămâne imobilizată în ghețuri timp de aproape 13 luni (28 febr 1898 - 14 mar. 1899) - {...), vreme în care membrii expediției au făcut cercetări complexe. Principalele rezultate ale expediției, potrivit lui Racoviță, au fost următoarele: "1) am descoperit în strâmtoarea Drake un adânc bazin oceanic de peste 4000 de m adâncime 2) am descris și studiat o nouă strâmtoare și noi pământuri și am adus material pentru studierea geologiei lor 3) am descoperit fauna terestră și am adus flora completă a unui pământ antarctic 4) am descoperit un platou continental întins și am cules flora și fauna sa , floră și faună ce se aduc pentru prima dată de la sudul Cercului Polar Antarctic 5) am adus un complet de observații meteorologice , singurele pe care știința le posedă, deci singurele care pot să dea o idee despre climatologia Antarcticii 6)am adus observații magnetice din locuri pe unde nu se făcuseră încă. Materialul științific adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, iar cele 1600 de exemplare din flora și fauna regiunilor cercetate, colecționate de R., care au descris sute de forme necunoscute până atunci în lumea vegetală și animală. Racoviță a intreprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și altor păsări antarctice și a descris pentru prima dată și denumit Aira Antarctica, una dintre cele două specii de plante cu flori de pe continentul propriu-zis. La întoarcere, a rămas o vreme în Argentina, revenind în Europa cu un vas de linie. Își continuă cariera științifică. În paralel, intreprinde călîtorii științifice în Europa, Africa, Marea Mediterană, explorând peșterile din Alpii Maritimi, Pirineii Centrali, Munții Jura, Cevennes, Atlas (Algeria). arh. Baleare (peștera cueva del Drah din din Majorca etc. și pune bazele biospeologiei. Revine definitiv în țară (1920) devenind titularul catedrei de Biologie de la Universitatea din Cluj (1920) unde înființează primul Institut de Speologie din lume (al cărui director a fost din 1920) și președinte al acesteia (1927 - 1929).

    Emil Racoviță, care este autorul unui impresionant număr de studii și lucrări științifice, a relatat, cu mult farmecși de o manieră captivantă, participarea sa la expediția antarctică într-o lucrare apărută la Paris în anul 1900 și publicată în limba română sub titlul Spre sud (București, 1958). Numele său îl poartă Institutul de Speologie din București și numeroase specii de viețuitoare cavernicole.

Neguț, Silviu. Căutători de noi tărâmuri, Ed. ALL. Buc, 1997, p.305-307