NICHITA STĂNESCU
CÂNTEC DE PRIMĂVARĂ
Desigur, primăvara mi-a țîșnit din tâmple,
de umbre, umerii îmi șiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e și nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.
E-ntâia oară când rămân fără de viață,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în față;
trezindu-mă, le-adulmec și le mângâi.
Și mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
și iar mi se rotește-n păsări chipul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.
Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând,
mor sacadat și reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morții sufletul eliberând.
O, primâvara flăcări roșii-nalță,
pe rugul lor mi-e sufletul întins
Până miresmele îmi dau un pumn în față,
și mă trezesc, și-nving și sunt învins.
(în volumul Fiziologia iubirii)
***
"Desigur, prămăvara....."