BUNĂ DIMINEAȚA, SIBIU!

EMINESCU - DEDICAȚII LIRICE

ALEXANDRU VLAHUȚĂ

LUI EMINESCU

Tot mai citesc măiastra-ți carte

Deși o știu pe dinafară:

Parcă urmând șirul de slove

Ce-a tale gânduri semănară.

Mă duc tot mai afund cu mintea

În lumile de frumușeți,

Ce-au izvorât, eterni luceferi,

Din noaptea tristei tale vieți...

Și te-nțeleg - te simt aproape:

Cu aceeași suferință-n față,

Cu ochiul gânditor și galeș

Sătul de trudnica-ți viață.

A, nu mă mir că ți se dete

O zodie atât de tristă,

Că zbuciumat de-atâtea patimi

Râcnești pe cei ce nu există,

Și că potop de negre gânduri

Se strâng și ți se bat sub frunte

Pe veci întunecații nouri

Sunt frații vârfului de munte!

O, dacă geniul, ce scoase

Ca din adâncul unei mări,

Din fundul inimii zdrobite

Comoara asta de cântări,

Nu te-ar fi ars - zvâcnindu-ți tâmpla

De flăcările-năbușite

Ce-ți luminau ale gândirii

Împărății nețărmurite,

Și de-ar fi fost lăsat, prin lume

Să treci ca orice om de rând,

Ce lesne-ai fi pus frâu durerii

Și răzvrătitului tău gând!

Și cât de fără de păsare

Ai fi privit atunci la toate

Mizeriile-ncare lumea

Ursită-i purure să-noate!

Dar ți-a fost dat să fii deasupra

Acestor inimi seci și strâmte

Și tu să-nduri toată durerea

Pe care lumea n-o mai simte.

Să plângi tu plânsul tuturora...

Din zbuciumul eternei lupte

Să smulgi fulgerătoare versuri,

Bucăți din inima ta rupte...

S-aprinzi în bolta vremii aștri

Din zborul tristului tău gând...

Văpaie!... Ce-o să-i pese lumii

Că tu te mistui luminând?

NICOLAE LABIȘ

SINGULAR ȘI PLURAL

...............................................................................

Într-un tomnatic miez de noapte cu furtuni

Când ascultam neliniștit la geam

Cum brazii cad bufnindu-se-n păduri,

Într-un tomnatic miez de noapte cu furtuni

Nervos eu am deschis o carte galbenă

Și-am început să o citesc fără să știu.

S-au contopit de-odată tropotele ploii

Și bufnetul copacilor căzuți

În răpăit de tobe,

În dangăt de gong,

Și am văzut în fața mea cum se arată

Bărbatul scund și îndesat

Purtând un cap frumos pe umerii puternici,

Cu buze voluptoase, netezite de pocal,

Cu ochi plini de-o-nflăcărare tristă,

Cu fruntea ca o boltă de templu uriaș.

Între noi doi plutea un fum albastru

Iar pletele îi fluturau amețitor,

Și-a început să-mi povestească despre sine...

Dar ochii săi se dilatau, imenși,

Și-n unda lor au început să joace

Dumbrăvile cu tei tremurători,

Adâncii codrii cu copacii vii

Prin care răsuna ca un descântec

Nocturna cavalcadă a lui Arald,

Poienile cu flori albastre-n lună

Și luna răsucită în vâltori;

Apoi deodată am văzut un chip

Cu părul blond și brațe diafane

Așa cum ar fi fost Melancolia

Pe când umbla-ntrupată pe pământ.

Și cum afară tropotele ploii

Și bufnetul copacilor căzuți

Se contopeau cu răpăit de tobe,

În dangăte de gong,

Eu am văzut în ochii largi profetul

Ce tună strigăt de nemulțumire,

Am mai văzut orașe-acoperite

Cu munți de flăcări fâlfâind,

Mulțimi învârtejite ce s-agită,

Iar peste toate zâmbetul amar

Al bunului profet dezamăgit,

Era acolo-ntregul univers

Cu sori bubuitori, cu astre stinse,

Cu fluvii, cu orașe și pășuni,

Cu dragoste mereu reînnoită,

Cu mine și cu dânsul mai ales.

Între noi doi plutea un fum albastru

Iar pletele îi fluturau amețitor,,,

Și el era adevărata poezie

Și el era mai mult decât atât.

ANTON NAUM

LUI EMINESCU

Fire blândă și ferită de ambițiuni nebune,

Tu care-ai gustat a vieții jalnică amărăciune,

Eminescu, dragul meu,

Oh, cu câti nerăbdare și cu cât-ademenire,

Așteptam odinioară serile de întâlnire

Să răsune glasul tău.

Și cântau atunce versuri într-o dulce armonie,

Iar în inimile noastre, cu a lui melancolie

Gândul tău se strecura;

Și de câte ori tristețea neagră și omorâtoare,

Care-ntuneca adesea fața ta lăcrămitoare,

Sub un zâmbet s-ascundea!

Ș-acum vino, Eminescu, din uitarea neagră-a morții,

Tu pe care te-alesese nevăzuta mână-a morții

Mai presus de noi să fii

Prin simțirea ta adâncă și adânca-ți suferință

Ce-ai purtat-o-n al tău suflet pentru omeneasca ființă

Chinuri și zădărnicii;

Căci menit ai fost, tu singur, din ale mulțimii rânduri,

Zeii să-ți încununeze fruntea ta plină de gânduri

Cu al nemuririi nimb

Și în loc de-a ta durere și de martirul tău amar,

Ca o dreaptă răsplătire să primești și tu în dar

A lui Foebus nobil schimb!

1910

***

Dragi cititori,

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, filiala Valea Aurie a Bibliotecii Județene ASTRA

vă invită să admirați și să consultați volumele eminesciene din expoziția de carte "EMINESCU - PURURI TÂNĂR". Expoziția prezintă publicului o colecție de volume din operele poetului "nepereche", o monografie ilustrată, aprecieri critice referitoare la opera eminesciană dar și dedicații literare adresate Poetului și Operei sale.

Expoziția este amenajată în holul bibliotecii iar volumele de carți pot fi citite în sala de lectură și activități.