LUMINA DIN FLORAR

 

FLORAR

                                de Ion Pillat

E Mai, și-n codru cucu îmi cântă drept în față.
Cu soarele poteca pornește-n dimineață -

Cu drumul şi pădurea, hai murgule, la deal!
M-oi legăna în pasul tău legănat de cal.

Prin pânzele luminii zări-voi de departe
Și Argeșul și lunca deschisă ca o carte,

În care - slove negre - un cârd răzleţ de oi
Înșiră versuri simple la margini de zăvoi.

O, cât aș da ca Domnul să-mi hărăzescă darul
Să pot să le descopăr și eu abecedarul,

Dar sunt un om și nu pot citi decât cerneală.
Prin frunzele în tremur, o pasăre sineală

Din pene își arată - să fie cerul, ea?
Pe vârf de deal, strâng frâul și mă ridic în șea.

S-o luăm spre Valea Popii, s-o luăm spre Valea Mare,
Spre Izvorani să mergem? - Totuna mi-i. În zare

Negoiul alb m-așteaptă de când copilării.
Hai, murgule! și du-mă, în voie, unde-i știi.

Străbate o pădure, coboară și iar suie,
Ajunge o poiană în cap de cărăruie.

La poalele poienii, dosită de ariniști,
O apă lin își mâna strălimpezile liniști.

O moară stă bătrână, uitată de pârâu
De oamenii din sate cu holdele de grâu.

Dar roata ei mai cântă, de apă dusă rar,
Și macină polenul luminii din Florar.

        ***

Luminile pădurii în luna lui Florar