Faceți căutări pe acest blog

joi, 14 ianuarie 2021

15 ianuarie - Ziua Culturii Naționale - 
o zi de reflecție asupra Culturii Române

     Există în fiecare dintre noi o simțire, un sentiment, o trăire anume pe care am primit-o din seva pământului strămoșesc prin rădăcinile milenare, și care rămâne prinsă de sufletul nostru precum un filon de aur nativ ancorat în trupul muntelui pe vecie. 
    Există în noi o chemare și o emoție aparte pentru frumusețea și noblețea Oamenilor, dar mai cu seama pentru frumusețea și perfecțiunea Lucrurilor pe care aceștia le zămislesc cu sufletul și cu mintea lor și cărora le spun OPERE LITERARE, sau SCULPTURI, sau PICTURI, sau INVENȚII sau în multe alte feluri, după cum le-a fost hărăzit. 
    Există o zi în fiecare an - de 171 de ani încoace - de când în constelația Culturii române strălucește o stea: e Luceafărul nostru, al românilor de pretutindeni, și lumina lui ne ajunge mereu și ne iluminează sufletele ca un soare. 
    Există în fiecare an o zi pe care noi toți le-o dăruim LOR. Este prinosul nostru de recunoștință și de venerație pentru acești români GENIALI, care au așezat o comoară incomensurabilă la temelia templului Culturii noastre naționale. 




 ***

RECOMANDĂRI DE LECTURĂ:

 

GENIALII

 de Anca Nedelcu, Elena Diana Nedelcu

 

 

Dragi copii,

 

Pentru că azi este o zi în care vorbim și reflectăm mai mult la personalitățile din cultura română, vă propunem o carte-reper în care autoarele Anca Nedelcu și Elena Diana Nedelcu ne aduc o "mostră" de un an din viețile acestor GENIALI  reprezentanți ai culturii naționale: Grigore ANTIPA, Iulia HAȘDEU, Traian VUIA, Constantin BRÂNCUȘI și George ENESCU: anul 1886, un an din copilăria lor.

   Cinci eroi cu vârste diferite cuprinse între 5 și 19 ani, cu vieți diferite dar contemporani în timp, copii precoce care prin muncă, pasiune, dăruire și modestie, prin lucrurile minunate și performanțele uimitoare care le-au încununat copilăria se pregătesc să devină geniali, să rămână peste veacuri și milenii eroi  în marea Carte a națiunii române.

Grigore Antipa este primul ecolog, primul hidrobiolog, primul oceanolog din România dar și primul personaj al poveștilor din această carte. Un mare pasionat de fauna marină, a descoperit o specie nouă de meduză și a propus primul plan de construire a canalelor din Delta Dunării.

   Urmându-și studiile, pasiunea și cercetarea în domeniul faunei terestre, Grigore Antipa a lucrat în diferite grădini zoologice europene. La întoarcerea în țară, a făcut toate demersurile și a depus toate eforturile și toată stăruința pentru înființarea unui muzeu inedit de istorie naturală în București, muzeu care astăzi îi poartă numele.

 DIAPORAMELE (vitrinele cu exponate tridimensionale care reproduc o arie biologică) pe care azi le admirăm cu toții în muzeele de știință ale naturii, sunt ideea și creația lui Grigore Antipa.

   Încă de la plecarea tânărului Grigore în Germania la studii, îi mărturisea fratelui său dorul imens din suflet după natura Moldovei, evocând cu nostalgie frumusețea pădurii și a crângurilor din ținutul Ipoteștilor.

   "- Parcă îmi vine să inventez ceva, un fel de cutie fermecată, în care să car natura asta cu mine. Ca un fel de cameră mare cu geamuri în care să pui și un animal, o pasăre și niște plante. Una să fie cutia cu natura de la Bălceni, alta de la munte, alta..."

   Cât de nostalgice și de simple sunt cuvintele băiatului în redarea autorilor, dar și cât de profunde în efectul lor de mai târziu, prefigurând parcă ideea și inovația cu care marele om de știință devenea cunoscut în întreaga lume. 

 

   Cartea GENIALII este un veritabil material informativ și documentar cu valoare educativă în care copiii au posibilitatea să se regăsească și să se bucure, să fie stimulați în inițiativele lor și mai apoi motivați în demersurile lor viitoare, având acum modele concrete dar și o lectură interesantă.

   O carte frumoasă care dincolo de realitățile concrete pe care le surprinde din copilăria personajelor, are o duioșie și o emoție aparte, care se contopesc cu melancolia și nostalgia frumoaselor aduceri aminte pe care copiii geniali le trăiesc uneori cu naivitate specifică vârstei, alteori cu o maturitate precoce, toate motivate de o dorință acerbă de CUNOAȘTERE.

Dragi copii, vă invit cu mare bucurie să citiți această carte, să aflați lucruri interesante și întâmplări inedite din copilăria celor cinci GENIALI. Să trăiți prin lectură nostalgia lucrurilor frumoase și bucuria succesului deplin care poate veni într-o zi pentru fiecare dintre voi prin studiu, muncă devotată și perseverență.


 Gabriela-Mariana Dordea

bibliotecar

Biblioteca Județeană Astra

filiala Valea Aurie

 

Pentru mai multe informații privind documentele, puteți accesa Catalogul online, Serviciul BiblioSuport și celelalte canale de comunicare:

http://bjastrasibiu.ro/
http://www.bjastrasibiu.ro:8080/liberty/libraryHome.do
https://www.facebook.com/bibliotecasibiuastra/
https://www.instagram.com/bjastrasibiu/

 

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.