STEAGUL NAȚIONAL
SCURT ISTORIC:
Steagul național. Steagul național apare la români în prima jumătate a sec. XIX, încadrându-se în procentul de 10% al steagurilor naționale cu o vechime de peste 100 de ani. Ca simbol al unor conducători de formațiuni politice, al unor dinastii, unități militare, dregătorii, bresle etc., steagurile au fost folosite și în Evul Mediu, având majoritatea pe fondul uneia sau mai multor culori, diverse reprezentări religioase, blazoane domnești, princiare sau steme. Culorile folosite predominant în Țara Românească , Până la Regulamentul Organic, au fost albul, galbenul și albastrul, iar pentru Moldova, roșul și albastrul. Cum albul era prin tradiție culoarea unor importante steaguri otomane, celelalte trei culori, între care albastrul era comun ambelor state românești extracapatice, s-au impus în chip firesc. Astfel, prin Regulamentele Organice se prevedea că miliția pământeană să aibă culori în albastru și galben în Țara Românească și albastru și roșu în Moldova. Cele trei culori au fost pentru prima dată reunite pe un singur steag de către domnul muntean Alexandru Ghica (1834-1842), fiind dispuse orizontal, roșu (sus), galben și albastru.. Aceste culori au intrat în conștiința națională în timpul Revoluției de la 1848, când au fost dispuse pentru prima dată vertical, cu albastru la lancie și cu deviza "Dreptate, Frăție" înscrisă pe el. Ulterior culorile au fost păstrate, dar s-a revenit la dispunerea lor orizontală. Al. I. Cuza primea, în ianuarie 1859, de la reprezentanții ambelor țări, un drapel având culorile albastru, galben și roșu dispuse pe orizontală și având imprmate stemele celor două principate. Constituția din 1866 va consacra cele trei culori, iar la propunerea revoluționarului pașoptist Nicolae Golescu s-a decis ca dispunerea acestora să fie verticală, cu albastru lângă lancie, ca în 1848, dispunere păstrată până astăzi. Pe culoarea galbenă a fost imprimată stema României, care a cunoscut numeroase modificări de-a lungul timpului.
Stoica, Stan, DICȚIONAR DE ISTORIE A ROMÂNIEI, Ed. MERONIA, București, 2007, p.346-347.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.