TIMIDE ÎNCEPUTURI DE TOAMNĂ

TIMIDE ÎNCEPUTURI DE TOAMNĂ

Rătăcesc prin pădurile tale.

De pe cărare

mă pierd, cu voia mea,

ademenită de păsări cântătoare

și văd în luminișuri

fluturii iubindu-se, roiuri, roiuri,

într-un amețitor dans diurn.

Grăbite stoluri călătoare

își lasă umbrele în urma lor

lepădându-se de ele ca de o povară.

A câta oară

nostalgic dor mă-ncearcă?

Nu-i nici o barcă

și nici un lac sclipind în soare

dar e atâta binecuvântare

în firul ierbii copt

și-n frunza care mângâie lumina

că mi-e teamă să plâng

de atâta fior,

de atâta dor,

ca nu cumva lacrimile mele,

reci și grele

să se spargă de pietre și să rupă

sfințenia acestei clipe muritoare.

Ridic ochii umezi spre soare

și mă amețește lumina lui,

caldă, orbitoare...!

Se-nvârt în jurul meu copacii

și mă prind în dansul lor nebun

Călătoresc în timp sau mi se pare?

Ca într-un vârtej de lumină

mă regăsesc într-un tablou postum

Cu frunze ruginite prea devreme

Amesecate cu aripi de fluturi.

Timide începuturi
 de toamnă!

din volumul Ca marea și sufletul meu!