TRADIȚII LA ROMÂNI: MĂRȚIȘORUL

HRANĂ PENTRU MINTE ȘI SUFLET

   Suntem un popor cu o moștenire spirituală incomensurabilă și inepuizabilă!

  Depinde de noi, de fiecare, cu câtă dragoste de neam și de țară dar și cu câtă responsabilitate vom avea grijă să nu se risipească nimic din bogăția ei!

 Din această moștenire spirituală  fac parte și LEGENDELE, MITURILE, OBICEIURILE ȘI SUPERSTIȚIILE legate de cele mai importante SĂRBĂTORI ROMÂNEȘTI ale primăverii.

LEGENDA MĂRȚIȘORULUI

  Demult, prea demult, când soarele cu mândru chip de tânăr cobora la horă-n sat, la vreo sărbătoare mare printre fete și flăcăi, l-a pândit un zmeu prădalnic și, răpindu-l dintre oameni l-a închis în grea temniță, zăbrelită, ferecată. Lumea toată se-ntristase; păsări în pădurea mută își uitaseră ciripitul; murmurul izvoarelor, cântecul fecioarelor, râsetul copiilr se topiră-n jale  mare.Nimeni nu-ndrăzdea să-nfrunte zmeul groaznic și-nrăit.

   Ci răbdarea margini are. S-a aflat printre tineri un voinic și a pornit să salveze soarele pentru lume și pământ din temnița zmeului, hainului. Și l-au petrecut săracii pământenii-ndurerații: tații, mamele, surorile, prietenii și frații și i-au dat puterea lor, să-l ajute-n drumul greu. A mers vara, toamna-ntreagă, iarna aspră a tot mers până ce găsi castelul groaznicului zmeu. 

Porniră luptă crâncenă pe viață și pe moarte între ei. Se izbeau cu necruțare , împrăștiind sudori și sânge prin zăpada cristalină.Tare era zmeul, tare se ținea și voinicul. Pline de răni le erau piepturile, brațele și umerii. Pân-la urmă tot voinicul mai voinic se dovedi, și hainul zmeu în moarte se topi, se prăbuși. Sfărâmând pereții negri ai temniței ferecate, îl eliberă pe mândrul soare și-l săltă pe cer curat.A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar el n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele din răni în picuri i s-a scurs cald în zăpadă. Și, topindu-se zăpada, albe flori în loc răsăreau, se trezeau din amorțire. Gimgășia-și clătinară în petale ghioceii, vestitorii primăverii. Cel mai de pe urmă picur de putere și de sânge din al tânărului braț s-a prelins în luna martie-n cea dintâi zi.

Și-a închis ochii tânărul. Dar de atunci fetele, în amintirea faptei lui de voinicie, împletesc doi ciucurași: unul alb și altul roșu - mărțișori de primăvară - și îi dăruiesc flăcăilor pe care-i îndrăgesc. Acel roșu înseamnă dragoste pentru tot ce-i frumos, e culoarea sângelui voinicului neânfricat, care s-a luptat cu zmeul, soarele ni l-a salvat. Acel alb simbolizează fericirea, sănătatea, curățenia de ghiocel gingaș și fraged - prima floare-n primăvară.

                                                (  Legende populare românești, Editura Litera, 1997, p.76-77)

***

SUPERSTIȚII de MĂRȚIȘOR

⧪ Cine poartă mărțișorul toată luna lui martie, va fi sănătos și va avea noroc, de asemenea va fi ferit de deochi.

⧪ Fetele de la țară trebuiau neapărat să poarte mărțișorul , ca să fie ferite vara de razele puternice ale soarelui.

Mărțișorul, "cuibușorul de poezii" al lui Tudor Arghezi

Mărțișorul, casa impunătoare în care a trăit familia Arghezi, este considerată și în prezent una dintre cele mai frumoase construcții ale Bucureștiului.

Arghezi s-a declarat de multe ori un îndrăgostit al primăverii, al tradițiilor împlinite în luna martie, dovadă mai ales faptul că însuși poetul și-a botezat locuința Mărțișor, casa fiind proiectată în culorile alb-roșu iar multe dintre obiectele și decorațiunile interioare au atârnate la colțuri fire de mărțișor.

În anul 1972, Tudor Arghezi scria:

"Mărțișorul e patria literaturii mele. De acolo au ieșit Cuvinte potrivite și toate scrierile adunate acum într-o mulțime de volume, gândite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie."

Să ne reamintim poezia copilăriei și să ne încălzim sufletele în așteptarea primăverii.

VESTITORII PRIMĂVERII

Dintr-alte țări, de

soare pline,

Pe unde-ați fost și voi

străine

Veniți, dragi păsări, înapoi -

Veniți cu bine!

De frunze și de cântec goi,

Plâng codrii cei lipsiți de voi.

În zarea cea de veci albastră

Nu v-a prins dragostea sihastră

De ce-ați lăsat?Nu v-a fost dor

De țara voastră?

N-ați plâns văzând cum trece-n zbor

Spre miazănoapte nor de nor?

Voi ați cântat cu glas fierbinte

Naturii calde imnuri sfinte,

Ori doine dragi, când v-ați adus

De noi aminte.

Străinilor voi nu le-ați spus,

Că doine ca a noastre nu-s?

................................................

Cu voi vin florile-n câmpie

Și nopțile cu poezie

Și vânturi line, calde ploi

Și veselie!

Voi toate le luați cu voi

Și iar le-aduceți înapoi!

***

1 MARTIE

"Și eu eram vesel ca vremea cea mai bună și șturlubatic și copilăros ca vântul în tulburarea sa."

Ion Creangă

*

1837 CREANGĂ, ION (n. 1 mart. 1837, Humulești - d. 31 dec. 1889) : scriitor român. Povestitor și memorialist . membru post-mortem al Academiei Române.

                                                    Biblioteca Județeană ASTRA, Calendar Cultural Sibian

*

Un MĂRȚISOR LITERAR pentru sufletele noastre