ZĂPEZILE COPILĂRIEI

Așteptam să coboare iarna din munți,
număram frunzele care mai cădeau...
Apoi  număram fulgii mărunți.
Copiii în hohote râdeau
și se-nvârteau în piruete.

Rămân tablouri desuete
zăpezile de altădată.
Frumoasă și imaculată,
copilăria mea care s-a dus
cum trece soarele-n apus.

A fost odată iarnă grea,
copilăria   mea frumoasă,
zăpada în troiene mari,
un brad frumos împodobit în casă,
la streașini țurțuri grei și rari.

Mi-e dor de toate și de tot,
să fiu copilul din zăpezi mi-ar place,

dar roata vieții nu mai pot
să o întorc acum, orice aș face.

                            Gabriela-Mariana Dordea
              ( Din volumul "ca Marea, sufletul meu!")