ZĂPEZILE COPILĂRIEI
Așteptam să coboare iarna din munți,
număram frunzele care mai cădeau...
Apoi număram fulgii mărunți.
Copiii în hohote râdeau
și se-nvârteau în piruete.
Rămân tablouri desuete
zăpezile de altădată.
Frumoasă și imaculată,
copilăria mea care s-a dus
cum trece soarele-n apus.
A fost odată iarnă grea,
copilăria mea frumoasă,
zăpada în troiene mari,
un brad frumos împodobit în casă,
la streașini țurțuri grei și rari.
Mi-e dor de toate și de tot,
să fiu copilul din zăpezi mi-ar place,
dar roata vieții nu mai pot
să o întorc acum, orice aș face.
Gabriela-Mariana Dordea
( Din volumul "ca Marea, sufletul meu!")