ATELIER DE LECTURĂ prin DRAMATIZAREA OPERELOR LITERARE
Acești minunați copii care ne-au arătat cât de buni cititori sunt, ne-au demonstrat a doua zi cât de talentați pot fi atunci când dramatizează opere literare.
Sub îndrumarea atentă a aceluiași Om minunat, prof. Luminița Radu, elevii au fost pe rând actori și spectatori, mici comedianți sau critici vehemenți pentru interpretarea cunoscutelor schițe din opera dramaturgului Ion Luca Caragiale: Vizită și D-l Goe.
S-au costumat ad-hoc și au făcut spectacol. Au intrat în pielea personajelor și uneori au improvizat dar au făcut-o cu talent si responsabilitate. Au fost de multe ori spontani și chiar haioși prin improvizațiile lor de moment dar acest lucru a demonstrat cu brio originalitatea și creativitatea specifice vârstei lor.
Pe tot parcursul acțiunii, elevii l-au avut alături pe CARAGIALE, prin cele trei volume de opere în care se regăsesc Momentele și schițele marelui clasic, volume pe care le găsesc în rafturile biblioteci, în ediții și serii diferite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.