Faceți căutări pe acest blog

marți, 31 ianuarie 2023

POEMELE IERNII

 ION PILLAT

IARNA

Ți-aduc omătul liniștit ce-apasă,

Cu fulg ușure, ca o piatră grea

Pe țarină, pe suflet și pe casă - 

Și-l las pe geamuri preschimbat în stea.

De-acum câmpia va fi foaia nouă

Pe care sănii-nseamnă stranii dungi,

Și-n tine, călătorule, -o să plouă

Cu zurgălăi, cu amintiri, cu doruri lungi.





LUMINA, IARNA

A nins. În soare codrul cu trunchiuri de cărbune

Întinde umbre-albastre pe proaspătul omăt;

Și mă visez la geamuri cu anii îndărăt

Văd dealul alb, târlia și vremurile bune.


Ies, scârțâie zăpada ca ieri sub pasul meu,

Și atârnând marame subțiri de promoroacă

De ramurile joase, lumina goală joacă

Azi numai pentru mine și pentru Dumnezeu.


Apoi își dă pe spate tot părul de beteală

Și sare învârtindu-și al razelor hanger

Și unde talpa-i roză atinge albul ger

Fulgerător scânteie pe nea câte-o petală.


Crra! trece pe sub soare vâslind întâiul corb.

A stat din joc lumina, pe brânci se face mică,

Crra! stolu-ntreg și-n umbră rămân privind cu frică

Trei picături de sânge pe-o ramură de sorb.


                                            sursa foto: internet






miercuri, 25 ianuarie 2023

LECTURĂ vs PREZENTARE ELECTRONICĂ (a cărții)

 

LECTURA:

un prieten bun,

            o călătorie,

                    mângâiere

                            o plăcere

                                        pasiune

                                                   imaginație ...!


    Atât de simplu, de concret este răspunsul copiilor 

                        atunci când este vorba de

                                                         LECTURĂ! 

                                                                    *

    De la simpla definiție a LECTURII, până la cele mai interesante și detaliate abordări de lectură a mai fost doar un pas. Originalitatea și creativitatea s-au regăsit în majoritatea proiectelor prezentate azi, în format electronic de elevii clasei a V-a, de la scoala gimnazială nr. 25, coordonați de prof. Luminița Radu într-o activitate interactivă complexă și interesantă.



     Momentele  principale ale lecturii: călătoria, aventura, inițierea / cunoașterea, au fost punctate la fiecare prezentare de carte.

    Cartea cu Apolodor, Clementina, Povestea kendamei pierdute, O sută de rochii și Cîinele de sticlă (The Glass Dog) au fost prezentate electronic pe ecranul calculatorului (on screen presentations) în format Poewer Point, în slide-uri riguros elaborate, destinate auditorului, adesea însoțite de desene sau schițe reprezentative.



    S-au remarcat în mod deosebit: prezentarea originală, în versuri, a povestii lui Apolodor, îndrăgitul personaj al cărții scriitorului român Gelu Naum dar și Trailerul care a însoțit prezentarea cărții Clementina, de Sara Pennypacker.

    Asocierea lecturii propri-zise cu aceste metode de redare în format electronic constituie o formă perfectă de redare/transmitere rezumativă  a conținutului unei carti și mai cu seamă a mesajului literar.

    Copiii talentați, serioși, implicați, motivați au venit, au vorbit și au convins!

    Felicitări tuturor!

    

    

e



vineri, 20 ianuarie 2023

Cu Proiectul la BIBLIOTECĂ

 Alți copii, alte proiecte, alte teme interesante de inspirație și dezbatere!

De data acesta, despre DINOZAURI, despre MINERALE, ROCI ȘI FOSILE!

ENCICLOPEDIILE DIN BIBLIOTECĂ vor fi mereu 

cei mai buni parteneri și prieteni ai copiiilor 

pe drumul informării și al cunoașterii!










vineri, 13 ianuarie 2023

15 IANUARIE - ZIUA CULTURII NAȚIONALE

 

DE ZIUA CULTURII NAȚIONALE


**

Despre originalitatea CULTURII NAȚIONALE

și despre UNICITATEA LIMBII ROMÂNE 

la 

CONSTANTIN NOICA în 

Cuvânt împreună despre rostirea românească



"[...] Comori noi de gândire și de simțire se strâng acum în jurul nostru, nu spre a se îngropa în uitarea omului, ci spre a-i spori veghea, cunoașterea și luciditatea. Un logos nou va trebui astfel să exprime mai mult decât limbile naturale. Toată cultura umanistă stă astăzi cu comorile ei în fața noutăților veacului. Natura se poate clătina în fața omului, pe când marile lui creații trecute, ca și aceste creații neștiute, care sunt cuvintele, nu au a se teme de om."

***


EMINESCU,, PENTRU TOTDEAUANA !


LUNA IESE DINTRE CODRI


Luna iese dintr codri

Noaptea toată stă s-o vadă,

Zigrăvește umbre negre

Pe lințolii de zăpadă.


Și mereu ea le lungește

Și suind în cer le mută,

Parcă fața-i cuvioasă

E cu ceară învăscută.


Ce gândește? - numai norii

Lin se-mbină, se dezbină

Ca fâșii de gaz albastru

Ca și aburi cu lumină.


Lin pin iarbă scotocește

Apa-n prund și-n pietricele.

Florile surâd în taină,

Oare ce-or surâde ele?


Și-s cu neguri îmbrăcate

Lac, dumbravă și pădure.

Stele palid tremutânde

Ard pin negurile sure.


Lumea-n rouă e scăldată,

Lucioli pe lacuri zboară.

Luna umbrei, umbra lunei

Se amestec, se-nfășoară.


Lunecând pe ceruri, norii

Negri-acopăr tot seninul.

Se sting una după alta

Și icoana și suspinul.


Înfășat în întuneric,

Eu nu văd, nu aud șoapte.

Ah, mă simt atât de singur!

Este noapte, noapte, noapte.


(în volumul MIHAI EMINESCU - OPERA POETICĂ)



***

    Cunoscute poeme  și îndrăgite basme eminesciene au fost lecturate de copiii din comunitatea Valea Aurie în cadrul Atelierului de lectură.

    




        Lectura bilingvă română-engleză a poemului "Revedere" i-a emoționat și bucurat pe copiii prezenți la întâlnirea 
cu opera eminesciană.




miercuri, 4 ianuarie 2023

 Dragi cititori,

Să începem anul frumos:

cu poeme!


DUILIU ZAMFIRESCU

IANUARIE


Frigul, scriitor pe geamuri

Cu zăpezile se joacă

Și le schimbă-n promoroacă

Atârnând ciucuri pe ramuri.


Din fereastra-mi înghețată

Stau uitându-mă la cer:

Norii plumburii de ger,

S-au strâns pată lângă pată.


Trist și singur ca un greier

Vălul timpului rupându-l,

Eu aștept să-mi toarcă gândul

Înt-un colț mai cald de creier.


Iar afară numai fumul

Subțiratec își ia zborul:

Eu îmi leg de dânsul dorul

Și-n văzduhuri îi dau drumul.

                                 (în volumul Poezii și nuvele)

vineri, 23 decembrie 2022

marți, 20 decembrie 2022

E VREMEA POVEȘTILOR!  

E VREMEA COLINDELOR!

E VREMEA SĂ FACEM DARURI!

E VREMEA RECUNOȘTINȚEI!


SEARA MINUNATĂ

de MIRELA TOMA

    Era odată un copil tare sărman. Atât de sărac era, încât treceau zile bune cu câte-un colț de pâine uscată.. Tatăl său muncea mult și ajungea târziu acasă , dar cu greu reușea să acopere nevoile familiei sale. 

    Ajunul Crăciunului îl prinse pe bietul băietan cu niște pantofiori subțiri din pânză, rupți și zdrențuiți. Nici hâinuța nu-i era de prea mare folos, era veche, roasă la mâneci și nu-i mai venea defel. Și-ar fi dorit nespus să poată să meargă și el cu ceilalți băieți de sema lui în sat la colindat. Dar cum să se înfățișeze astfel când toți erau îmbrăcați în haine strălucitoare de sărbătoare? Preț de câteva clipe, își imagină cum ar fi putut să fie. Le-ar fi spus câteva glume băieților, căci știa nenumărate, și cât de bine i-ar fi distrat! Și-ar fi pus și el mâinile în buzunare așa cum făcea Roli, băiatul măcelarului, și ar fi râs și el așa zgomotos și sigur pe sine, căci tare îl mai imita.



    Se gândi apoi cât de frumos ar fi să le poată lua mamei și tatei câte un cadou cât de mic. Ce mândru ar mai fi fost! Atât de rar o vedea pe mama zâmbind!

    "De-aș crește mai repede, gândi el cu voce tare, aș face-o pe mama așa de fericită, iar pe tata nu l-aș mai lăsa să muncească atât!"

    Se opri din visare și mai puse câteva lemne pe focul ce mocnea liniștit în soba veche și neagră de fum. Frigul pătrundea prin toate ungherele casei, iar în tavan se căsca o deschizătură de mărimea unei palme, prin care se vedea cerul albastru și rece. Își aminti că îi plăcea deschizătura aceea vara, când se așeza pe salteaua sa din paie și privea stelele...

    Brusc, îi veni în minte că brutarul îl chemase să îl ajute și sări ca ars. Își înfundă iute pe cap căciula din blană de miel și o zbughi către brutărie. Își petrecu astfel toată ziua, îndopând cuptorul acela mare cu cărbuni negri și lucioși. Își imagina din nou că e un luptător neînfricat și că lopata era o sabie uriașă cu care lovea balaurul care scotea limbi de foc.

    Când ultima pâine fu scoasă din cuptor, brutarul îi mulțumi și-i dădu o pâine mare și rumenă. Ieșind, dădu peste un bătrânel cu barba ninsă de ani și cu față atât de blândă... Fără să ezite, băiatul rupse un colț din pâinea aburindă și îl întinse bătrânului.

    Îți mulțumesc, fiule! Domnul te va răsplăti!

    În drum spre casă, băiatul se încălzi atât de bine cu pâinea, încât nici nu mai simți frigul.

    Văzu de departe ferstrele căsuței lor... erau atât de luminate! "De la ce oare?"se întreba nedumerit copilul. Lumina aurie se reflecta în omătul alb de credeai că te afli pe un alt tărâm. Cu inima strânsă, trecu pargul casei, dar înlemni acolo ca și când ar fi văzut o arătare ciudată. Un brad frumos împodobit lumina toată încăperea, iar sub el se aflau o mulțime de daruri de parcă Moșul cel bun își golise acolo tot sacul. Dar cel mai mult îi furară privirile hainele noi așezate cu grijă pe spătarul scaunului de lângă sobă. Sub scaun, aștepta nerăbdătoare o pereche de ghete noi cum nu mai văzuse el până atunci.

    - Mamă, tată, mulțumesc!

    - Fiule, noi îți mulțumim!

    - Cum? Nu voi ați făcut toate astea? întrbă el mirat.

    Dar din privirile lor înțelese că și ei erau la fel de surprinși. Aaaaa, bătrânelul de la brutărie...

    Lacrimi mari de bucurie și de recunoștință curgeau pe obrajii lui mânjiți cu praf de cărbune.





joi, 15 decembrie 2022

      În atmosfera plăcută și primitoare a Sărbătorilor de iarnă, în farmecul colindelor de Crăciun, copiii din comunitatea Valea Aurie s-au reîntâlnit cu bucurie și cu multă energie la bibliotecă.

    Cu răbdare și cu multă migală au împodobit brăduții decorativi și steluțe argintate.

    De maaare folos le-au fost perforatorul de birou care "mușcat" cu poftă din argintul colorat și lucios și le-a oferit copiilor confetiile multicolore pentu împodobit pe care cu muuultă măiestrie le-au lipit apoi pe cartonul colorat. 

    A fost multă energie creatoare și agitație cu folos până ce minunățiile au ieșit din mâinile lor pricepute.

    Felicitări, dragi copii!

    Să aveți

    SĂRBĂTORI FRUMOASE,

        pline de BUCURII!

























marți, 13 decembrie 2022

COLINDE, COLINDE

 MIHAI EMINESCU

COLINDE, COLINDE


Colinde, COLINDE!

E vremea colindelor,

Căci gheața se-ntinde

Asemeni oglinzilor

Și tremură brazii

Mișcând rămurelele,

Căci noaptea de azi-i

Când scânteie stelele.


Se bucur' copiii,

Copiii și fetele,

De dragul Mariei

Își piaptănă pletele,

De dragul Mariei

Ș-a Mântuitorului

Lucește pe ceruri

O stea călătorului.

(Mihai Eminescu - Opera poetică, Ed. Semne, Buc., 2012, p, 495-496)



E vremea POVEȘTILOR,!
E vremea COLINDELOR!

Cititorule drag,
Cu o  CARTE frumoasă aproape de suflet
Vei fi mereu fericit!