Faceți căutări pe acest blog

vineri, 27 noiembrie 2020

SIBIUL și MAREA UNIRE

 

    Evenimentele cruciale care au zguduit omenirea în urmă cu 90 de ani au cuprins și Transilvania, inclusiv orașul Sibiu. Acesta a deținut chiar un rol de prim-plan, datorită unei serii întregi de factori și în primul rând faptului că a fost în Evul Mediu  (1692-1791) cât și în epoca modernă capitală a Transilvaniei (1850-1867). Evenimentele petrecute în 1918-1919 la Sibiu au stat în atenția istoricilor care au scris despre lupta națională a românilor pentru libertate și unitate națională, despre istoria Unirii, despre trecutul sașilor sau, în general, despre trecutul orașului de pe Cibin. De asemenea, există mai multe lucrări consacrate evenimentelor de la Sibiu și din împrejurimi din 1918-1919, care au reconstituit acțiunile principale ale conducătorilor românilor și sașilor, au prezentat destrămarea vechiului aparat de stat în spațiul sibian și constituire primelor elemente ale noii administrații, au valorificat informațiile presei sibiene din 1918-1919.

Vasile Ciobanu - Locul Sibiului în evenimentele din 1918-1919 , în

 Unirea din 1918 - Act fundamental al istoriei României


miercuri, 25 noiembrie 2020

24 noiembrie: Calendar Cultural

 

  ALEXANDRU MACEDONSKI 

 ( n. 14 martie 1854, București - 24 noiembrie 1920, București)

Poet, prozator, dramaturg și publicist român.

Supranumit poetul rondelurilor, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română.



**


                       ALEXANDRU MACEDONSKI


RONDELUL MEU


Când am fost ură am fost mare

Dar, astăzi, cu desăvârșire

Sunt mare, căci mă simt iubire,

Sunt mare, căci mă simt uitare.


Ești mare când n'ai îndurare

Dar te ridici mai sus de fire

Când ți-este inima iubire,

Când ți-este sufletul ertare.


Știu: toate sunt o 'ndurerare

Prin viață trecem în neștire,

Dar mângâierea e'n iubire

De-ar fi restriștea cât de mare,

Și înălțarea e'n ertare.



marți, 17 noiembrie 2020

 

17 NOIEMBRIE 1855

Exploratorul britanic DAVID LIVINGSTONE a devenit primul european care a văzut CASCADA VICTORIA,

una dintre cele mai mari cascade din lume, 

aflată la granița actuală dintre Zambia și Zimbabwe

Cea mai largă "perdea de apă" din lume

CASCADA VICTORIA

l".




**

LIVINGSTONE, David (13 mart. 1813, Blantyre, Lanarkshire, Scoția 1 mai 1875, Chitambo, Rhodesia de Nord), misionar, călător și explorator scoțian, considerat cel mai mare explorator al Africii.

După 1852 se consacră în întregime explorîrii, în ciuda unei sănătăți precare și a absenței mijloacelor materiale și financiare, realizând trei mari expediții. Prima (1853-1856)începe urcând, în 33 bărci(cu 160 de oameni) pe fluviul Zambezi, Înaintează pe acesta până la lacul Dilolo (descoperit la 20 februarie 1854), apoi o ia spre vest, descoperă izvoarele râului Kassai. afluent al fl. Congo=Zair, și străbate bazinul acestuia din urmă și, în continuare Pod. Lunda, până la Luanda(Angola) pe tărmul atlantic. Rămâne acolo timp de trei luni, apoi Livingstone realizează prima traversare V-E a continentului (20 sept. 1854 - 20 mai 1856): navighează în amonte pe râul Bengo, trece apoi în bazinul fluviului Zambezi, coborând pe acesta descoperă (17 noiembrie 1855) faimoasa cascadă pe care o numește Victoria (în onoarea Reginei Marii Britanii) - singura denumire britanică pe care a dat-o în decursul întregii sale activități de explorator -, și ajunge pe țărmul Oc. Indian, la Quelimane. Dobândește o mare celebritate.

Silviu Neguț - Căutători de noi tărâmuri - dicționar de exploratori și călători


**

Cea mai întinsă cascadă a lumii, pe care descoperitorul David Livingstone a denumit-o după suverana lui, este opera granduoasă a fluviului Zambezi. Profund impresionat de uimitorul fenomen, Livingstone nota în jurnalul său:

"Și îngerii s-ar bucura de un asemenea spectacol"









miercuri, 28 octombrie 2020

LECTURĂ FRUMOASĂ, LECTURĂ COMPLETĂ

 

LITERATURĂ. LITERATURĂ FRANCEZĂ.  

BIOGRAFII. ROMANE BIOGRAFICE

&

ARTĂ. PICTURĂ. PICTORI. 

PICASSO



PABLO RUIZ PICASSO

 (25 octombrie 1881, Malaga, Spania - 8 aprilie 1973, Mougins, Franța)

Pictor spaniol, sculptor, poet, desenator, grafician cu o activitate artistică impresionantă, cea mai importantă personalitatea artistică a secolului al XX lea.

De la copilul genial până la artistul desăvârșit opera lui poartă amprenta unei vieți tumultoase, trăită cu pasiune și dăruire artistică.

În pictură, între anii 1908-1914, Picasso împreună cu Georges Braque trasează drumul unui mod revoluționar de tratare a formelor care va căpăta denumirea de CUBISM.

**

La filiala Valea Aurie dar și la sediul Bibliotecii Județene ASTRA veți găsi volume interesante, biografii, albume de artă dar și romane biografice pentru o lectură frumoasă și interesantă cu și despre

omul și artistul PABLO RUIZ PICASSO.







vineri, 23 octombrie 2020

PREMIUL NOBEL 2020 PENTRU LITERATURĂ

 

PREMIUL NOBEL 2020 PENTRU LITERATURĂ a fost câștigat de americanca Louise Glück.

Mircea Cărtărescu s-a aflat și el printre favoriți.

LOUISE GLÜCK, absolventă a Universității Yale, este autoare de poezii și esee.

În anul 1993 ea câștigase și Premiul Pulitzer.

Scrierile ei sunt emoționante și adesea ispirate din mitologie, istorie și natură.

Distincția încununează cariera scriitoarei, începută la sfârșitul anului 1960.

Ea este încoronată 'pentru vocea sa poetică caracteristică , care prin frumusețea sa austeră, face ca existența individuală să fie universală".

Mircea Cărătărescu s-a aflat printre favoriții ediției de anul acesta pentru succesul celor mai recente traduceri ale sale: "Solenoid", apărută în Franța, și "El cuerpo" în Spania.

                sursa: MEDIAFAX









miercuri, 21 octombrie 2020

21 OCTOMBRIE - semnificații istorice

 



1883 - La 21 octombrie 1883 s-a născut Alfred Nobel, om de afaceri suedez, inventatorul dinamitei(d. 10 decembrie 1896).

A înființat fundația care-i poartă numele cu scopul ca veniturile imensei sale averi să fie oferite anual celor care, "în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanității".

1790 - S-a născut poetul, oratorul și omul de stat Alphonse de Lamartine (d. 28 februarie 1869)

1805 - Are loc bătălia de la Trafalgar, în urma căreia amiralul englez Nelson înfrânge flotele franceză și spaniolă.

1846 - S-a născut prozatorul Edmondo de Amicis, cunoscut pentru operele sale "Cuore" și "Romanul unui învățător" ( d. 11 martie 1908).

1891 - S-a născut poetul și criticul literar Perpessicius (Dumitru Ștefan Panaitescu). Este cunoscut pentru scrierile "Repertoriu critic", "Mențiuni critice", "Jurnal de lector", "Eminesciana", "Scriitori români".


**


luni, 19 octombrie 2020

LECTURĂ FRUMOASĂ, LECTURĂ FOLOSITOARE

  "Istoria, care se putea crede până acum că este o materie pe lângă celelalte, se învederează  din ce în ce mai mult că este o necesitate. Da, cunoștința ei este o necesitate pentru conștiința umană: și pentru chibzuirea împrejurărilor și pentru tragerea concluziilor și pentru îndemnuri și pentru mângâieri". 

Nicolae Iorga

***

 DUMITRU ALMAȘ

Prozator, istoric, scriitor, publicist, autor de romane istorice și biografii romanțate.

n. 19 octombrie 1908, Negrești, județil Neamț - d. 12 martie 1995, București.



Povestirile istorice cuprinse în cele două ediții de carte ilustrează capacitatea și talentul autorului de a reconstitui trecutul, adresându-se deopotrivă minții și sufletului.

Evenimente cu valoare simbol, personalități excepționale dar și oameni obișnuiți care la un moment dat, au devenit prin faptele lor, eroi anonimi ai istoriei noastre alcătuiesc în întregul lor, o frescă memorabilă și inestimabilă a istoriei naționale.

LECTURĂ FRUMOASĂ, LECTURĂ FOLOSITOARE

"Cititorii primei ediții a acestei cărți sunt astăzi părinți, care poate caută o carte pentru copiii lor. Iar cei ce o au acum în față - indiferent de vârsta lor - vor înțelege foarte repede că Dumitru Almaș și Valentin Tănase au creat, pur și simplu, una dintre lucrările deja clasice ale literaturii și graficii istorice românești pentru copii. O carte pentru toate bibliotecile și pentru toate mințile tinere".

Adrian Cioroianu

miercuri, 14 octombrie 2020

CĂRȚI FRUMOASE PENTRU SUFLETE LUMINOASE

 CĂRȚI FRUMOASE 

Pentru LUMINA din sufletele voastre,

dragi copii!


14 OCTOMBRIE - în CALENDARUL ORTODOX:

Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, Ocrotitoarea Moldovei

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a secolului al XI lea.

S-a născut în Epivata, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol. pe atunci Capitala Imperiului Bizantin.

Și-a petrecut copilăria în casa părinților, oameni de neam bun și credincioși, care au îndemnat-o spre deprinderea și împlinirea virtuților creștine.

Moștenind o mare avere de la părinți, a dăruit săracilor ceea ce i se cuvenea ei.

Generozitatea, altruismul și râvna duhovnicească au făcut să strălucească sufletul Ei ca un soare în Lumina Dumnezeiască.

"...duminică de duminică Parascheva schimba hainele ei cu ale altor copii. Părinții o dojeneau pentru pierderea hainelor scumpe, dar copila nici nu auzea, căci mintea și sufletul ei rezonau cu cele cerești."

Olguța Creangă-Caia - Copilăria Sfintei Parascheva de la Iași

joi, 8 octombrie 2020

Într-o zi de toamnă bacoviană

 

OPTIMISM

                                                                            Gabriela- Mariana Dordea

Îmi port pașii prin frunzele ude 

ca un copil răsfățat.

- Nu-mi pasă că plouă!

Cineva mă aude

și mă privește mirat.


Apoi îmi zâmbește și strigă spre cer

- Nici mie nu-mi pasă!

Prin frunzele ude trecând.

- Viața e totuși frumoasă!


                                                          Din volumul ...Ca Marea, și sufletul meu ...!