Pentru copiii din Valea Aurie
a fost ieri zi de mare bucurie:
BUCURIA LECTURII !
CERCUL DE LECTURĂ i-a strâns pe cititorii mici și mai mărișori într-un cerc magic în care povestirile cu animăluțe atât de îndrăgite de ei dar și alte scrieri potrivite vârstei lor, chiar și cele amuzante, s-au rotit într-un carusel al lecturilor în care talentul și starea de bine au sporit bucuria întâlnirii!
Să le fie de folos și să revină cu bucurie!
Noi îi așteptăm cu drag!
ȘI CREZUL SĂU ARTISTIC
*
POEZII
*
84
Precum în pană și în călimară
stă scrisul cu și fără măiestrie,
stă-n marmură statuia, rea sau vie
după artistul care-o scoate-afară.
Și tu, signore drag, ascunzi comoară
de umilinți, pe cât arăți mândrie,
dar eu din tine sorb ce-i propriu mie,
cum chipul și-ochii mei îți arătară.
Deși e una ploaia din seninuri,
ea din pământ răsare-n varii fețe,
cum diferite-s multele semințe,
Când chinuri semeni vei culege chinuri;
când cu dureri privești o frumusețe,
dureri vei scoate, plâns și suferințe.
Am sărbătorit azi Poezia și Primăvara, într-un moment de lectură emoționant, organizat inopinat care, s-a transformat repede într-o întâlnire ad-hoc.
Cu ghiozdanele doldora de cărți, în drumul lor către casă, copiii s-au oprit la bibliotecă. Au venit cu bucurie și cu zâmbete radioase ca să sărbătorim Poezia Și pentru că azi, 21 martie, este Echinocțiul de primăvară, le-am sărbătorit împreună: Poezia și Primăvara!
Pe acorduri de Chopin și Vivaldi, copiii au citit din antologiile de poezii Cartea Naturii, Poezii din copilărie și Cele mai frumoase poezii pentru copii dar și din poeziile Ninei Cassian și ale poeților Petre Crăciun și Grigore Vieru.
Și pentru că lirica eminesciană nu va lipsi niciodată din momentele noastre poetice, le-am citit copiilor cu drag "Revedere" și am dedicat acest poem celei de a treia aniversări din acestă frumoasă zi de primăvarâ: Ziua Pădurii, care se celebrează anual tot pe 21 martie.
Un moment-surpriză special și emoționant a fost cel în care Miruna ne-a citit în premieră o poezie - creție proprie- de pe telefonul mobil. Am fost cu toții surprinși de talentul ei , mai ales că poezia avea un număr imoresionant de versuri și rime melodioase. Colegii ei s-au grăbit să vină cu aprecieri frumoase, încurajatoare. A fost un moment de prietenie și de sinceritate din partea lor care pe mine m-a emoționat profund și m-a bucurat.
***
****
Ne vom revedea cu acești copii minunați și cu alții asemenea lor, joi, 24 martie, la Cercul de lectură, atât de îndrăgit și de așteptat de copiii din comunitate.
21 MARTIE - SĂRBĂTOAREA POEZIEI
"Poezia nu este numai artă: ea este însăși viața, însuși sufletul vieții. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant."
"Să-i iubim pe poeți. Să-i iubim pentru că ei există și pentru că noi existăm. Să iubim poeții pentru darul cuvântului, cu care sunt investiți. Un poet este tot timpul și oriunde , din simpla pricină că este.
Nichita Stănescu
"Poezia este arta de a aface să intre marea într-un pahar."
Italo Calvino
**
Iată cum primăvara, mai scoate din panerul ei aurit încă un buchet înmiresmat:
flori pentru suflet, flori de suflet pentru toți iubitorii de frumos.
Veșnicia cuvintelor născute din Har divin și din contemplarea vieții, adună laolaltă într-o îmbrățișare necondiționată de nimeni și de nimic - dincolo de spațiu și de timp - oameni, popoare, lumi.
Mereu în căutarea absolutului, poetul urcă în ascensiunea lui trepte de lumină numai de el văzute și știute. Lectura profundă sau rostirea lor după simțiri lăuntrice și trăiri asemenea, ne ajută să vedem această lumină urcătoare și cel puțin pentru o clipă sau mai multe, în aura cuvintelor nemuritoare să ne bucurăm sufletele!
**
Veniți luni, 21 martie, la Bibliotecă să ne bucurăm împreună la Sărbătoarea Poeziei!
Vă așteaptă o expoziție de volume din operele poeților români și universali, volume din care vom citi sau vom rosti versuri, poeme.
*
Vă așteptăm cu drag la sediul filialei Valea Aurie,
luni, 21 martie,
între orele 11 - 19.
Cititorii care vor lectura o poezie, la alegere, vor beneficia de un permis de acces gratuit la biblioteca publică!
GEORGE BACOVIA
NOTE DE PRIMĂVARĂ
Verde crud, verde crud ...
Mugur alb, și roz și pur,
Vis de albastru și de-azur,
Te mai văd, te mai aud!
Oh, puncteză cu-al tău foc,
Soare, soare ...
Corpul ce întreg mă doare,
Sub al vremurilor joc.
Dintr-un fluier de răchită,
Primăvară,
O copilă poposită la fântână
Te îngână
Pe câmpia clară...
Verde crud, verde crud ...
Mugur alb, și roz și pur,
Te mai văd, te mai aud,
Vis de-albastru și de-azur.
*
ALEXANDRU MACEDONSKI - 166 ani de la naștere
SUB MUNȚI
Ca fire de păianjen din ceruri la pământ
Și-a tors argintul luna în mii și mii de raze,
Lucind printre frunzișuri, pe câmpuri, pe obraze,
Și strălucind pe turnuri cu alb acoperământ.
În zarea viorie s-arată ca năluce
De trupuri uriașe, Carpații cei bătrâni...
Cântându-și vechea doină, vezi Oltul cum se duce
Ș-auzi lătrând pe dealuri zăvozii de la stâni.
Ciobanul, lângă turmă, culcat cu ochii-n sus,
În somn, spre-o altă lume, purtat a fi se lasă,
Odihna-l înflorește, căci grija nu-l apasă,
Și-n cântecul de frunze și ape doarme dus.
O! Doamne, ce frumoasă priveliște-n tot locul...
Ce pulberi strălucite prin ceruri se întind...
O! Doamne, tu cu stele încinsu-ți-ai mijlocul
Și eu cu biete slove mă-ncerc să te cuprind.
https://bibliotecavaleaaurie.blogspot.com/search?q=petre+dulfu
PETRE DULFU :
BASME ÎN VERSURI
*
ZÂNA FLORILOR
Colo, hăt, pe-un țărm de mare,
Unde soarele răsare,
O văpaie se zărește.
Nu-i văpaie ce lucește.
Este-al Soarelui palat,
Doar din aur scump lucrat,
C-o grădină-n preajma lui,
Ca grădina raiului.
Ochii parcă-ți iau, te-mbată,
Pajiștea cu flori zmălțată,
Drumurile presărate
Doar cu pietre nestemate.
Și te-nalță parcă-n stele
Cântecul de păsărele,
Fâșâitul frunzelor,
Șopotul Pâraielor.
..................................
Acolo trăiau dulci zile
Ale Soarelui copile:
Zâne, trei nemuritoare,
Rupte - toate trei- din Soare.
*
* *
Domnul zilei își urma
În acea zi calea sa,
În deplina-i măreție,
Pe a cerului câmpie.
Iară ficele-i iubite,
În grădină, fericite,
Stau cu Zâna Florilor,
o surată dragă lor.
Și cum stau la umbră ... iată,
Căutând în sus, deodată,
Pe tăria lucitoare,
Ce zăresc? Vreun șoim e oare?
Ba e Bujorel!... Plutește
Cu-al său cal pe sus șoimește,
Și din slăvi, pe iarba deasă,
Drept în fața lor se lasă.
Leagă roibul de-o tulpină:
"Bine v-am găsit!" se-nchină.
"Bine mi-ai venit voinice!'
Zâna Florilor îi zice.
Și prietenelor bune
Bucuroasă ea le spune:
"Despre cine vă vorbii,
Surioarelor, aci-i!"
...........................................
Ale Soarelui vlăstare
L-au primit cu cinste mare.
Peste tot l-au preumblat,
Prin grădină, prin palat,
Prin odăi largi, luminoase,
Fără seamăn de frumoase!
În pridvor apoi, afară,
Masă-au pus și-l ospătară
.........................................
Când la drum s-o ia-n sfârșit,
Fetele i-au dăruit
O coroană măiestrită,
Doar din stele făurită,
Și avrând în frunte, sus,
Un luceafăr mândru pus..
Zâna Florilor, din prsg,
Îi grăi: 'Voinice drag!
Cu Șoimanul zburător,
Treci pe lângă foișor,
Ca să-ți vadă-n mâini Zoreana,
De la geam, lucind, coroana...
Și de-o zice să i-o dai,
Dă-i-o! Priceputu-m-ai?
El din suflet mulțumește
Și cu roibu-n zbor pornește.
............................................................
Dulfu, Petre, Zâna Florilor, Ed. GARAMOND, București
FEMEIA - destin, frumusețe, împliniri.
Există o zi specială în fiecare an, în fiecare primăvară - Ziua Internațională a femeii.
Există o zi la început de primăvară în care, cuvintele frumoase și gândurile asemenea se transformă în fluturi mângâietori care se dăruiesc în buchete mari de flori înmiresmate celor care sporesc frumusețea lumii cu surâsul lor, cu înțelepciunea vorbelor și cu incomensurabila răbdare și perseverență cu care își urmează sau își clădesc destinul.
Volumele biografice și autobiografice prezente în expoziția FEMEIA - destin, frumusețe, împliniri vor bucura sufletele cititorilor și iubitorilor de frumos și de inedit.
RADU STANCA: 102 ANI DE LA NAȘTERE
Aici se joacă umbrele-ntre pomi,
Săltând zglobiu, de-a v-ați ascunsele,
Iar carul mare-și târâie molcom
Printre frunzișuri ostile, neunsele.
Aici sosește câte-un unicorn
Din lacul înnoptat să se adape,
Își vâră-n unde falnicul său corn
Și-mproașcă-n aer stelele din ape.
Pe urmă, saltă greu, sforăitor,
Și-și leagănă prin stuful des valtrapul,
Pe când, ca să-l privească, temător,
Din valuri o undină-și scoate capul.
Aici, când totul tace, într-un vârf
De brad coboară pasărea măiastră,
Desprinsă de-al surorilor ei cârd,
Se ascunde-aici, sub raza lunii-albastră.
Nebănuit de nimenea, un cerb
Se pierde printre ramurile dese,
Cerboaica, legănându-se incert,
în fața lui, schimbată-zână, iese.
Și tot aici, la miezul nopții, eu
Sosesc purtând pe ochi aceeași mască,
Mă-ntind în iarbă, lângă heleșteu,
Și-aștept să vină somnul să mă pască...
MĂRȚIȘOARE
LITERARE
TUDOR ARGHEZI
Un ciob de primăvară
Odaia dă în stradă, peste peticul de grădină cu pomi în desfășurare, împrejmuit cu zăbrele. Au înflorit caișii deodată peste noapte, mai înainte ca frunzele să li se fi desfăcut. Le-am găsit dimineața furcile ramurilor cu totul albe, ca și cum ar fi fost înmuiate în lăpturile groase ale nopții și ar fi înghețat pe ele varul de argint al lunei și de sidef, covăsite proaspăt în fildeș. În două zile, caisul s-a îmbrăcat în bumbacul selenar și a stat în geamul meu - prevestitor de bine - ca o panoplie cu mii de steaguri mărunte, ca niște roiuri de fluturi albe, spânzurate în aer deasupra tulpinii.
- Sunt rufele spălate azi-noapte, ale stelelor, întinse ca să se usuce și uitate pe ramuri, șoptește Gnomul meu, pe care-l văd ieșind cu barba încâlcităși cu catifeaua hainelor tăvălită, din desișul sufletului meu de pământ, atent la basme și povești.
Într-adevăr, într-altă noapte, cămeșile, iile, batistele și scufițele minuscule ale rufăriilor cerești au dispărut.. Poate că un iepure cu coșul în spinare a venit, le-a încărcat pe toate și, pe o potecă neștiută, umblând în două picioare și răzimat în ciumag, le-a dus în dormitorul curat al virginalelor lacrimi. Poate că o lăcustă mare, albastră le-a transportat pe scara căii lactee într-o roabă cu roata de cristal. Poate...Florile caisului au pierit, iar în locul lor se ivesc frunzele, ce cresc din ceas în ceas și au acoperit pomul întreg , cu gingașe îmbrăcăminți tremurătoare.
În rând cu caișii au înflorit spumele violete ale liliacului, purtate pe vârfuri de ramuri subțiri, ca niște pămătufuri de fulgi pentru scuturatul oglinzilorsoarelui de sus. Ce modistă harnică și-a expus de Florii, pălăriile în verdeața fragedului liliac? Dar penele lui de struț au fost furate, una câte una, jumulite de mâna mică și sălbatică a copiilor, agățați de garduri, ca să prade avutul imaterialilor fabricanți din uzinele Botanicii subterane.
Deasupra florilor din grădină, pe atlasul azurului palid, alunecă săgețile rândunelelor, ca într-o stampă.
Și înflori, iată și gutuiul, după ce frunzele au crescut deplin, ca să primescă florile rare, așezate câte una, cu o simetrică economie, în cuiburile lor. Locurile le-au fost rezervate din vreme în punctele unde frunzele se întâlnesc cap în cap și brodează pentru evenimentul știut și ținut secret al unei flori, un leagăn rotund, un blid neted, verde, în mijlocul căruia va sta, legănată de adieri, ceașca albă, trandafirie, a florilor de porțelan.
Gnomul meu bătrân și naiv s-a urcat în pomii țepoși. Din colivia lor pentru cuci, el numără, însemnând pe răboj cu briceagul, petalele ce se deschid. Dar fermecat de frageda drăgălășenie, Gnomul se uluiește și își crestează degetul arătător. O boabă de sânge se scurge pe faianța catifelie a florilor de gutui.
LEGENDELE FLOREI ȘI ALE FAUNEI
Povestea viorelei
A fost odată un împărat și o împărăteasă. Dumnezeu le dăruise o fată frumoasă, frumoasă ca zâna zorilor. Numele ei era "Prințesa Viorica".
Împăratul și îmoărăteasa o iubeau ca pe ochii din cap; zi și noapte se gândeau ce să facă, pentru ca fată ca a lor să nu mai existe în lume.
O îmbrăcau în haine de aur, o plimbau prin grădini ca-n Rai, îi arătau și o învățau numai lucruri frumoase. Un gând însă îi amăra pe bieții părinți. Când s-a născut, fata fusese ursită de a douăsprezecea ursitoare ca la vârsta de 12 ani, să fie răpită de Zâna Florilor. Tânăra prințesă nu știa nimic de aceasta. Era mereu veselă și se simțea cea mai fericită lângă bunii ei părinți.
Viorica împlinise 10 ani. Împăratul porunci ca fata lor să fie păzită de străjerii cei mai buni.
Dar, în noaptea când prințesa a împlinit 12 ani, s-a arătat Zâna-Zorilor. Îndată o prefăcu pe frumoasa domniță într-o floare și o duse la palatul ei. Aici o așeză între celelalte flori și-i dădu numele de "viorea".
De a atunci vioreua a rămas cea mai drăgălașă floare de peimăvară.
(În Legendele florei și ale faunei, Ed. ANDREAS, 2015, București)
Din
LIRICA ROMÂNEASCĂ -
de DOR,
de DRAGOSTE
*
LUCIAN BLAGA
DORUL
Setos îți beau mireasma și-ți cuprind obrajii
cu palmele-amândouă cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stăm.
Și totuși tu-mi șoptești: "Mi-așa de dor de tine!"
Așa de tainic tu mi-o spui și dornic, par'c'aș fi
pribeag pe-un alt pământ.
Femeie,
ce mare porți în inimă și cine ești?
Mai cântă-mi înc'odată dorul tău,
să te ascult
și clipele să-mi pară niște muguri plini,
din care înfloresc aievea - veșnicii.
ZAHARIA STANCU
N-am să vă spun...
N-am să vă spun pe cine am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foșnesc.
N-am să vă spun pe cine aștept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboară.
Toate cântecele lumii, toate, s-o știți,
Încap într-un flaut, într-o vioară.
Cerul n-are margini, stelel au,
Miez și margini de foc are și soarele.
Vântul de seară mi-a spus c-o să moară
Dac-o să-i rupeți în drum picioarele.
Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?
Mă strigă din patru părți zările.
Munții cu păduri cu tot mor sufocați
Și-n curând o să moară sufocate și mările.
N-am să vă spun pe cine am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Crângurile sunt pline de flori și de iarbă
Și de arbori plăpânzi care cresc.
ADRIAN PĂUNESCU
Îmi pasă
Mi-e dor de tine
Și nu-mi ajung celelalte
Uite că un surogat
Pentru puritate
Nu s-a găsit.
Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e înlăuntrul meu de tine
Mi-e nu știu cum, mi-e nu știu ce
Mi-e dor de tine ca de acasă.
Îmi pasă!
NINA CASSIAN
Iubirii
Cad în geninchi și-ți mulțumesc, iubire,
pentru aceste zilnice semnale
și voci ale mărinimiei tale
cu care-mi umpli sufletu-n neștire.
Cad în geninchi și-ți mulțumesc, iubire,
pentru înaltul pact care ne unește.
Timbrat de-a fericirii stea subțire,
- și-ți mulțumesc și pentru deznădejde.
ANA BLANDIANA
Fără tine
Fără tine mi-e frig
N-am înțeles niciodată
Cum simte aerul
că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
și-și lasă pe mine zdrențele reci.
Câinele negru
cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală și se îndepărteză
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-și spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Și mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.
GEO DUMITRESCU
Școala frumuseții
Tu vei fi
școala frumuseții și a iubirii -
prin tine, bucuriile lumii le voi spori;
uite,îți încredințez acești frluturi,
o mie de fluturi tineri, frumoși -
ia-i și învață-i să zboare, bănuit să zboare, în calde furtuni de culori,
în furtuni de culori neștiute, subțiri,
mereu schimbătoare și pure,
învață-i să zboare precum
freamătul fin al genelor tale
pe obrazul meu ars, de argilă.
--------------------------------------------------------
Am să-ți aduc deopotrivă
lacul verzui de sub munte,
să-l înveți tăcerile rodnice, adânci,
în care argintiu săgetează
făgăduite revelații, cântece, ori întrebări,
să-l înveți să lucească, să cânte sub lună
liniștit, pur, adânc, ca ochii tăi...
Tu vei fi
școala frumuseții și a iubirii,
prin tine, bucuriile lumii le voi spori:
voi, minuni și averi ale firii
să fiți cuminți, să fiți silitoare!...
GRIGORE VIERU
Acolo pe unde
Drago! O, tee,
Dulce mireasmă!
La gură - femeie,
La mijloc mireasă.
Curge izvotul,
Grâul răsare
Acolo pe unde
Trec urmele tale;
Vălură dorul
Des ca o iarbă,
Parcă răspunde,
Parcă întreabă.
LEONIDA LARI
Mi-e dor de tine ca de-o poezie
Mi-e dor de tine ca de-o poezie
Nescrisă încă, fără vers și nume,
Dar dacă vrei să ningă, n-o voi scrie,
Căci voi chema zăpada peste lume.
Mi-e dor de tine ca de o cântare,
Neauzită încă niciodată,
Dar dacă vrei să plouă, ai răbdare,
Eu voi chema și ploaia așteptată.
Ci va veni o clipă, da, o clipă,
Când tot ce sunt va semăna cu-o strună,
De care s-a atinge cu-o aripă,
Un cântăreț ciudat, orbit de lună.
THEODOR ȘERBĂNESCU
Umbra
Și pentru ce mai fug de tine?
Și când lipsești, de ce te cat?...
Ah! nu ești tu oricând în mine,
Cu dorul meu nealinat?
Dar când lipsești, pornesc spre tine
Ca vas gonit de aprig vânt,
Parcă n-ai fi etern în mine,
Oriunde ești, oriunde sunt!
Ș-apoi când pot privi la tine,
Mă-ntorc și plec și plec oftând,
Parcă plecând nu vii cu mine,
Tu, umbra tristului meu gând!...
În cartea oarbelor destine,
Pesemne astfel mi-a fost dat:
Când te-oi vedea să fug de tine,
Și când lipsești , eu să te cat.
ELENA VĂCĂRESCU
Molcoma filozofie
Ții minte?-n seara-aceea vorbeam filozofie -
Subiect fatal de care eu mă feresc se știe.
Căci o roșeață urcă pe fruntea mea ușor,
Devin îngândurată, iar tu, un visător.
Cât tu vorbeai cu aprigi dureri, de șovăirea
Ce copleșește omul când cercetează firea,
Cât timp vorbeai de soartă, de lumea noastră și
De fericirea care o bănui, dar nu știi
De nu-i înșelătoare și-ntr-adevăr există:
În mine o idee dospea, mai puțin tristă,
Gândeam că fericirea s-o aflu dac-ar fi,
Departe, prea departe să merg n-ar trebui.
Ar fi destul ca mâna-mi în mâna-ți să se-așeze
N-ar trebui ca mintea-mi alt vis să mai viseze,
Alt vis ce-aicea poate nicicând s-ar âmplini.
Pentru-a iubi viața așa cum vreau, n-aș ști
Mai dulce mângâiere în dorurile-mi crunte,
Ca degetele tale să-mi pui, când plâng pe frunte,
Și să cufunzi , lin, ochii-ți în ochii-mi ce zâmbesc.
N-am înțeles vreodată, și vezi, nici nu doresc
Decât o fericire să te aud pe tine
Vorbind și depănându-ți cuvintele senine.
.....................................................................
Să nu aducem vorba despre filozofie?
E-un subiect de care eu mă feresc, se știe!
Căci o roșeață urcă pe fruntea mea ușor,
Devin îngândurată, iar tu, un visător.
***
DOR, DOR, Dor
acest cuvânt românesc, intraductibil, incomensurabil prin toate stările pe care le presupune și prin toate emoțiile care îl definesc,
Un cuvât de o profunzime aparte, unică (anagrama cuvântul dor este cuvântul ROD )
primordial (în toate sensurile cuvântului).
