Faceți căutări pe acest blog

marți, 30 mai 2023

1 IUNIE: ZIUA COPILULUI, SĂRBĂTOAREA COPILĂRIEI

BUCURAȚI-VĂ DE COPILĂRIE!


COPILĂRIA este cel mai frumos anotimp al VIEȚII!

VIAȚA este cel mai frumos DAR de la Dumnezeu!

ÎN FIECARE DINTRE NOI se regăsește un SUFLET DE COPIL!


💮💮💮

Dragi copii, 

Biblioteca Județeană ASTRA  vă invită să sărbătorim împreună această ZI cu totul și cu totul specială,
așa cum sunteți și voi, niște copii minunați, speciali prin ideile, creațile și realizările voastre!

🎈🎈🎈🎈

La Filiala Valea Aurie, vă aștept cu drag și cu mare bucurie!

(între orele 11:00 - 13: 00)

Ne vom întâlni în cadrul Atelierului de Lectură interactivă și Dramatizare cu
                                    lumea basmelor românești!




Personajele basmului "Sarea în bucate", scris de Petre Ispirescu, vor prinde viață și datorită talentului vostru creativ de care veți face dovadă în cadrul Atelierului de creație în care vom realiza elementele de recuzită necesare punerii în scenă a poveștii!
    Prin talentul vostru artistic vor prinde viață personajele poveștii: prințese, prinți, înpărați 👸♔♚...!
 




 Vă așteptăm într-o atmosferă frumoasă de poveste
 și de sărbătoare! ...🙌!

*****

 Cu prilejul Zilei de 1 IUNIE, Ionela Simion, îndrăgita noastră colaboratoare, ne-a pregătit tuturor o frumoasă surpriză!

    Astfel, pe simezele bibliotecii veți descoperi cu încântare și bucurie, două lucrări de pictură în acrilic reunite prin tema "COPILĂRIA - CANDOARE și EXUBERANȚĂ





    În bucuria simplă și nevinovată a jocului cu baloanele de săpun se ascunde, de fapt, 
cea mai frumoasă metaforă a copilăriei, toată candoarea, nostalgia și exuberanța COPILULUI de pretutindeni și dintotdeauna!


    Vă așteptăm cu drag la BIBLIOTECĂ!

    

 

CU PROIECTUL, LA BIBLIOTECĂ

 Copii motivați, copii dedicați, muncă în echipă...!👰👱

Materie de studiu: Geografie

Tema de proiect: America. Țări. California!

Materiale informative: ENCICLOPEDII, Publicații geografice

Locul de studiu: BIBLIOTECA  📚

Mediul de lucru: ambient favorabil studiului, deosebit de plăcut!😉




Mult succes! 😊


marți, 23 mai 2023

23 MAI 2023 - CALENDAR LITERAR: GABRIEL LIICEANU

 GABRIEL LIICEANU

n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea

Filozof, interpret și scriitor român.

Discipol al filozofului Constantin Noica.

Din 1990 este directorul editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș iar din 1992 este profesor la Facultatea de Filozofie a Universității din București.

În prezent este membru al Societății Romîne de Fenomenologie

                                                                                                                                                                     sursa: wikipedia

**

GABRIEL LIICEANU

SCRISORI CĂTRE FIUL MEU

        ...................................................................................................................................................

       Iată de ce, din întinderea mărginită a memoriei afective, un rol important se cuvine să-i acordăm "memoriei de bucătărie". Se știe că Proust, cu fursecurile lui în formă de coquille Saint- Jacques, făcute din făină, unt și zahăr și numite Petites Madleines, a pătruns pentru prima oară conștient în imperiul simțurilor care ne articulează sufletul pornind de la papile. Cu toții străbatem periodic acest ținut nesfârșit , adăugându-i, la răstimpuri privilegiate, noi teritorii. Tu, de pildă, de fiecare dată când vei mânca "sufleu cu sos de roșii", vei coborâ vertiginos la vârsta de 4-5 ani și te vei trezi în casa din Dr. Lister 69, colo unde, gătit de bunica ta, ai gustat pentru prima oară felul care îți provoacă, dacă e să iau de bun ce spui, cea mai intensă jubilație culinară.Și tot așa, fiecare prăjitură cu vișine sau cu caise pe care o vei mânca mă va aduce lângă tine, împreună cu gustul vacanțelor și al verilor în care îmi cereai să ți-o fac și în care îi urmăreai, prin geamul cuptorului, așezat pe un scăunel, creșterea miraculoasă și lenta rumenire.

    Ți-am spus toate astea ca să înțelegi cât de mult va însemna de-acum în viața mea jambalaya. Simplul ei nume va strânge laolaltă, în cupa unică a amintirilor, zilele șederii mele în America. Aizindu-l, îl voi vedea pe Martin în pantalonii lui albaștri de casă, strânși peste burtă cu un șiret, și în T-shirtul alb cu cele trei capete ale rățoiului Duck înșirate pe piept, pregătit să înceapă ritualul gătirii acestui fel a cărui poveste ne trimite cu trei sute de ani în urmă. [...] Ne voi vedea mereu , de câte ori voi auzi cuvântul jambalaya, pe el și pe mine, stând unul lângă altul și curățând creveții mari și roșiatici, scoși de la prăjit din tigaiacu ulei de măsline și lăsați apoi la scurs pe un șervet mare de hârtie creponată. [...] Voi avea apoi mereu în fața ochilor masa rânduită sărbătorește, pe noi așezați în jurul ei, pregătindu-ne să mâncăm și pălăvrăgind, apoi tăcând deodată și ascultând rugăciunea spusă de Martin cu ochii în jos, cu o legănare imperceptibilă a trunchiului, pe un ton coborât, rostind cuvinte parcă în complicitate cu Cineva care făcuse cu putință masa din seara aceea, strânsul nostru  laolaltă, reușita călătoriei lui Tim în inima mea, copacii care se vedeau pe geam și lacul din spatele lor și, odată cu acestea, toate viețile noastre și spaimele lor cu sau fără de chip.

Liiceanu, Gabriel scrisori către fiul meu, HUMANITAS, 2009, Pp 98-100                                                                                                           

    Eram la începutul adolescenței, când a apărut volumul I din Shakespeare în "Clasicii literaturii universale". Ce colecție divină! Cu ea s-a născut și prima bibliotecă a vieții mele. Acolo, în acest volum, se afla și povestea tragică a celor doi tineri genovezi. Atunci mi s-a înfiripat în minte "scena balului" și tot atunci mi'a intrat în cap că nimic nu poate fi mai minunat decât să-ți întâlnești sufletul pereche, cel care se zice, ne-a fost hărăzit de la începuturile lumii. Iar cei doi, venind din direcția celor două sexe, reprezentau garanția că, deși atât de diferiți, se puteau întâlni în elanul aceleiași dorințe. Tocmai miraculoasa lor diferență îi arunca pe unul în brațele celuilalt și făcea cu putință coincidența. De atunci am început să cred că două mâini se pot întâlni la balul vieții și că strângerea lor , după ce s-au găsit una pe alta, este pentru totdeauna. Ce crâncenă iubire am început să visez de atunci!

Liiceanu, Gabriel scrisori către fiul meu, HUMANITAS, 2009, Pp 198


                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        

miercuri, 17 mai 2023

POVEȘTI FRUMOASE, POVEȘTI FOLOSITOARE

POVEȘTI FRUMOASE DIN ZILELE NOASTRE 

Comoara lui Ben

pe care o poate găsi orice copil

de Alex Donovici




    O poveste din zilele nostre, cu un băiat de zece pe nume Ben, elev în clasa a IV-a, cu părinți foarte iubitori și cu o pasiune mai interesantă: descoperirea comorilor. De fapt, mulțí copii visează să găsească cel puțin o comoară. Ne amintim cu drag și duioșie de amintirile copilăriei noastre în care cercetam pământul în căutarea pietrelor lucioase sau a celor cu străluciri mai interesante în speranța că vom descoperi în apropiere și foarte curând o comoară, fără să ne dăm seama că în perseverența și statornicia cu care căutam se aflau cele mai prețioase comori ale lumii: calitățile umane, acele virtuți mai scumpe decât orice tezaur material de pe Pâmânt!

    O poveste despre Gennerozita, Onestitate, Statornicie cu mesaje simple dar profunde pentru sufletul cititorului de orice vârsta.

    Ben, nu este doar un simplu aventurier în căutare de mistere și comori ci un mic cercetaș foarte serios și pretențios cu sine însuși. El are deja un instrumentar recomandat și necesar pentru cei pasionați de comori nedescoperite și necercetate, lopată, sapă, lupă, o sită de cernut pământul și soluții de curățat obiectele de aur și argin. pentru cumpărarea cărora părinții au făcut un efort financiar însemnat.

    Dovadă a seriozității de care aminteam sunt cercetările și săpăturile pe care le face pe cont propriu în cartierul unde locuiește. Cu toate astea, pentru scopul pe care și l-a propus, Ben mai are nevoie de un singur instrument, cel mai important dar și cel mai costisitor: un detector de metale. Pentru a-i putea oferi acest obiect atât de prețios în activitatea lui de cercetare în teren, părinții pun la cale într-o frumoasă complicitate cu persoane oneste și binevoitoare din comunitatea lor, un plan folositor și interesant, prestabilind un traseu de explorare pana la comoara visată, presărat cu mici peripeții și momente de încercare.

    Cei trei Păstrători ai comorii pe care trebuie să-i întâlnească Ben și care trebuie să-l îndrume spre comoară ( Alfred, bătrânul anticar, domnul Honorius, fermierul și ciudata doamnă Beti, sunt, de fapt,  acei oameni onești care vor răsplăti munca temeinică, seriozitatea și generozitatea copilului, recunoscându-i și încurajându-i virtuțile dar și contribuind financiar alături de părinții lui la achiziționarea prețiosului detector de metale.




    Mai scumpe decât pietrele prețioase sunt vorbele și sfaturile pline de înțelepciune și de rost ale Paznicilor comorii

Seriozitate și atenția la detalii și atenția la detalii te vor ajuta să obții ceea ce îți dorești. Să îndeplinești sarcinile pe care le primești . Cu multă seriozitate și atenție. orice detaliu e important. Detaliile fac diferența. între lucrurile bine făcute și cele făcute doar așa, de mântuială.

*

-Te-ai mișcat bine, Ben. Bine și repede. Văd că ai învățat de undeva să faci lucrurile bine, temeinic. . Vezi tu, pământul e plin de comori, și nu mă refer numai la aur și argint. Ceea ce ai făcut tu astăzi este foarte valoros.. În plus, ești pe drumul spre cea mai importantă comoară.. Da, cred că a venit timpul să o găsești.

*

- Aparențele pot înșela uneori, Să nu judeci pe cineva până nu îl cunoști cu adevărat! Poți să ai maari surptize!

                                                                                  *

- Ai o inimă bună, ești generos, iar toate astea snt comori prețioase!

*

Da, găsise cu adevărat o comoară deosebită. Și nu se gândea numai la banii din plic, ci și la cei pe *care îi cunoscuse, la clipele pe care le trăise alături de ei.

    Micul Ben are și un prieten imaginar căruia i se confesează în momentele de singurătate, pe Sig, "prietenul imaginar cu chip de rege". Doar citind cartea veí afla mai multe lucruri despre acest personaj imaginar puțin ciudat dar foarte interesant.

**

Comoara lui Ben - o comoară a comorilor, neprețuită și incomensurabilă


marți, 9 mai 2023

9 MAI - ZIUA EUROPEI

 PACEA ȘI UNITATEA DINTRE POPOARELE EUROPEI

    Aceasta a fost tema Atelierului de desen în cadrul căruia, elevii claselor a II-a de la Școala Gimnazială 25 (prof. coordonator Raveca Tibori și prof. Ionela Bosinceanu) au transmis prin creațiile lor ideile personale în legătură cu sentimentul de pace și de unitate, de stabilitate și de prosperitate între popoarele Europei.

    După un scurt material informativ în care am evidențiat semnificația zilei de 9 Mai - Ziua Europei și am punctat principalele simboluri care îi sunt asociate Uniunii Europene (DRAPELUL EUROPEAN cu cele 12 stele care simbolizează UNITATEA, SOLIDARITATEA și ARMONIA dintre popoarele Europei, IMNUL EUROPEAN, MOTTOUL UE "Unitate în diversitate" și o trecere în revistă a celor 27 de state membre ale UE, am trecut la partea artistică a întâlnirii de azi, ATELIERUL DE DESEN, în care copiii au dat dovadă de talent și imaginație, realizând o colecție de desene inspirate și interesante.

    Elevii au fost invitați să răsfoiască în calitate de cititori ai bibliotecii ATLASUL GEOGRAFIC PENTRU ȘCOLARI : UNIUNEA EUROPEANĂ pentru o diversitate de informații referitoare la Mediul Geografic, Traiul în "casa europenă", Cultura în Europa, etc.

    Pe tot parcursul întâlnirii, Imnul Europei a întreținut atmosfera de sărbătoare a acestei zile speciale.










joi, 4 mai 2023

VERDE CRUD

Verde crud  verde crud ...

Mugur alb  și  roz și pur,









Vis de-albastru și de-azur

Te mai văd,  te mai aud!

..................................................

G. Bacovia  - Note de primăvară